Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin și Dmitri Medvedev au băut bere la halbă într-un pub, după manifestația de 1 Mai

Vladimir Putin și Dmitri Medvedev au băut bere la halbă într-un pub, după manifestația de 1 Mai

Vladimir Putin și Dmitri Medvedev au băut bere la halbă într-un pub, după manifestația de 1 Mai
Președintele ales Vladimir Putin și șeful statului în exercițiu Dmitri Medvedev au băut bere la halbă, marți, într-un pub din Moscova, popular încă din perioada sovietică, după ce au participat la o mare manifestație pro-Kremlin organizată de Ziua Muncii, relatează AFP.

Situat pe strada Arbat în centrul capitalei, pubul Jiguli este cunoscut pentru numeroasele sale sortimente de bere la halbă și copioasele porții de mâncare la prețuri bune.

„Nu am fost niciodată aici”, a recunoscut Dmitri Medvedev, intrând în clădire cu Vladimir Putin, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă. „Ce s-a schimbat cu adevărat în raport cu ce era înainte (epoca sovietică, n.red.) este că sunt mult mai multe sortimente de bere. În perioada respectivă era doar una”, a constatat Medvedev.

După ce a comandat fiecare câte o halbă de bere, cei doi oficiali au mers la restaurantul cu autoservire. Putin a ales cârnat de oaie cu cartofi, iar Medvedev cartofi fierți cu morun.
Înconjurați de deputați și lideri sindicali, cei doi oficiali ruși au băut bere la o masă plină de meniuri tradiționale, cum ar fi Vobla, un pește uscat și afumat preferat de ruși.

„Să veniți mai des”, le-a spus o chelneriță citată de agenția Interfax, când Medvedev și Putin au părăsit barul după ce au petrecut acolo o oră. „Mi-e teamă că dacă aș veni deseori aici, oamenii nu ar percepe foarte bine acest lucru”, a răspuns Medvedev, glumind.

Cei doi oaspeți de marcă au primit din partea proprietarului carduri VIP.

Citește și