Vladimir Putin și Petro Poroșenko au convenit să continue dialogul în vederea păcii
În cursul convorbirii, cei doi lideri au discutat despre „acțiunile pentru facilitarea unei rezolvări pașnice a situației din sud-estul Ucrainei” și „dialogul va continua”, a anunțat serviciul de presă al Kremlinului într-un comunicat publicat luni, fără alte detalii.
Sâmbătă, cei doi șefi de stat au discutat, de asemenea, prin telefon și au conchis că armistițiul semnat vineri între armata de la Kiev și separatiștii proruși este „în general respectat”.
Pe de altă parte, președintele ucrainean a mers luni la Mariupol, un port strategic din estul Ucrainei, unde a declarat că acest conflict este imposibil de câștigat „doar prin mijloace militare” și a cerut o retragere a trupelor ruse.
El a anunțat, de asemenea, că autoritățile ucrainene au reușit să elibereze 1.200 de persoane capturate de rebeli. De la începutul armistițiului cu rebelii, vineri seara, „am reușit să eliberăm 1.200 dintre prizonierii noștri”, a declarat șeful statului, citat de agenția Interfax Ucraina, fără a preciza dacă a fost vorba despre un schimb de prizonieri cu rebelii, prevăzut de acordul încheiat la Minsk.