Vladimir Putin și președintele Ucrainei ar putea avea o întrevedere

Publicat: 25 08. 2014, 16:03
Actualizat: 16 02. 2019, 17:28

Liderii celor două țări ar putea discuta despre soluționarea conflictului ucrainean, probleme umanitare și relații bilaterale, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.

Kremlinul nu exclude o întâlnire separată între Putin și Poroșenko la Minsk, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a declarat, joi, că va discuta „despre pace” cu omologul său rus, Vladimir Putin, căruia îi va cere să retragă „combatanții” rebeli din estul Ucrainei.

Vladimir Putin și Petro Poroșenko se vor deplasa pe 26 august la Minsk, pentru un summit regional, la care vor participa și lideri ai statelor Uniunii Europene. La reuniune vor fi prezenți și Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, comisarul UE al Energiei, Günther Oettinger, și comisarul UE al Comerțului, Karel De Gucht.