Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin și soția și-au anunțat divorțul la televizor: „Uniunea noastră s-a încheiat”

Vladimir Putin și soția și-au anunțat divorțul la televizor: „Uniunea noastră s-a încheiat”

Vladimir Putin și soția și-au anunțat divorțul la televizor:
Nimeni nu se aștepta la asta

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și soția sa, Liudmila, au anunțat joi seară că vor divorța, conform unui interviu acordat Televiziunii publice ruse, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„A fost o decizie comună, uniunea noastră s-a încheiat”, a declarat Liudmila într-un interviu acordat postului public Rossia-24.

„Căsnicia noastră s-a sfârșit mai ales din cauză că abia ne vedem. Mie nu îmi place publicitatea și îmi este greu să zbor cu avionul”, a mai declarat Putina, conform The Telegraph.

Liudmila Putina a fost văzută rar în public în ultimele luni, lăsând loc speculațiilor privind căsnicia cu președintele țării.

„Este o decizie comună”, a confirmat Vladimir Putin.

Ultima dată când cuplul prezidențial a fost văzut împreună în public anul trecut, în 7 mai 2012, cu ocazia inaugurării celui de-al treilea mandat al lui Putin, amintește The Telegraph.

Vladimir Putin, în vârstă de 61 de ani, și soția sa, Liudmila, în vârstă de 55 de ani, sunt căsătoriți de aproape 30 de ani și au două fiice, de aproximativ 20 de ani.

Dincolo de anii de speculații pe marginea căsniciei lor, anunțul soților Putin este cu atât mai surprinzător cu cât președintele rus nu obișnuiește să împărtășească presei sau publicului larg aspecte din viața lui privată. Mai mult, există o lege nescrisă printre jurnaliștii ruși conform căreia viața privată a lui Vladimir Putin este un subiect interzis.

Astfel, speculațiile privind închiderea Liudmilei într-o mănăstire și aventurile extraconjugale ale lui Vladimir Putin, inclusiv cu gimnasta Alina Kabaieva (ziarul care a scris despre această idilă a fost închis la scurt timp după publicarea articolului), au fost reduse imediat la tăcere de aparatul de propagandă al Kremlinului.

Putin nu s-a dezis de la atitudinea lui față de detalii privitoare la viața sa privată nici joi seara, în timpul anunțului divorțului. Pentru că nu era clar, din declarațiile celor doi soți, dacă divorțul s-a consumat, cei doi nu au confirmat sau infirmat, iar purtătorul de cuvânt al președintelui rus a spus că nu știe acest răspuns.

LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO pe 6 iunie. Report de 8,5 milioane de euro la LOTO 6/49

Citește și