Vladimir Putin va intra în autoizolare. Câțiva apropiați s-au infectat cu COVID-19
Preşedintele rus Vladimir Putin va intra în autoizolare. Se pare că o parte dintre persoanele apropiate acestuia s-au infectat cu COVID-19, a anunţat marţi Kremlinul, potrivit Reuters.
În acest caz, Vladimir Putin nu va călători în Tadjikistan săptămâna aceasta pentru întâlnirea regională de securitate.
Kremlinul a precizat în martie că preşedintele a fost vaccinat, dar a refuzat să spună ce doză a primit.
Kremlinul a luat măsuri speciale de precauţie împotriva COVID-19 pe tot parcursul pandemiei: anul trecut a instalat la reşedinţa oficială un tunel special de dezinfecţie care pulveriza soluţia antibacteriană asupra vizitatorilor săi şi a cerut veteranilor celui de-al doilea război mondial – cei mai mulţi care aveau 90 de ani – să stea în carantină timp de 14 zile înainte de a putea sta lângă preşedinte, la o paradă militară.