Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin vrea o nouă ordine mondială prin alianța RUSIA-CHINA, „pentru înlocuirea modelului euro-atlantic”

Vladimir Putin vrea o nouă ordine mondială prin alianța RUSIA-CHINA, „pentru înlocuirea modelului euro-atlantic”

Vladimir Putin vrea o nouă ordine mondială prin alianța RUSIA-CHINA, „pentru înlocuirea modelului euro-atlantic”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus, în Kazahstan, construirea unei noi arhitecturi de securitate în Europa și Asia, prin dezvoltarea alianței cu Administrația Chinei în scopul contestării ordinii instaurate în Europa după Războiul Rece, aflată sub dominația Statelor Unite și a aliaților occidentali.

Obiectivul Rusiei este obținerea ”securității indivizibile și a dezvoltării pentru înlocuirea modelului eurocentric desuet și a modelului euro-atlantic, care au conferit avantaje unilaterale anumitor țări”, a afirmat Vladimir Putin la reuniunea Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, aflată în curs în Astana, Kazahstan.

”Rezultatul acestei ordini mondiale este foarte cunoscut – un număr tot mai mare de crize în întreaga lume, inclusiv cea din Ucraina”, a precizat Vladimir Putin, potrivit grupului media Bloomberg.

Prin invazia militară în Ucraina, Vladimir Putin a declanșat cel mai mare conflict militar din Europa de după al II-lea Război Mondial. Liderul de la Kremlin a cerut în mod repetat Administrației de la Kiev să renunțe la ambiția de a integra Ucraina în NATO, care s-a extins în ultimul an prin integrarea Finlandei și Suediei.

Cu ocazia reuniunii din Astana, Vladimir Putin a avut mai multe întrevederi bilaterale, inclusiv cu președintele Chinei, Xi Jinping, care a salutat relațiile cu Rusia și a reafirmat poziția Beijingului privind invazia rusă, în pofida frustrării Occidentului privind presupusa susținere acordată Moscovei.

Vladimir Putin nu a oferit detalii despre funcționarea noului acord de securitate euro-asiatic. Recent, Putin le-a transmis oficialilor din Ministerul rus de Externe că ar fi deschis acceptării ”țărilor europene și din cadrul NATO”, deși a subliniat că va exclude Statele Unite.

Din Organizația pentru Cooperare de la Shanghai fac parte Rusia, China, Kazahstan, India, Kârgâzstan, Pakistan, Tadjikistan, Uzbekistan, Iran și Belarus.

În contextul în care războiul din Ucraina se extinde spre al treilea an, Moscova și Kievul urmăresc atent alegerile prezidențiale din SUA.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a cerut lui Donald Trump, candidat în scrutinul prezidențial din Statele Unite, să prezinte un plan clar de oprire a războiului cu Rusia, liderul de la Kiev fiind foarte îngrijorat de perspectiva retragerii sprijinului militar american.

”Dacă Trump știe cum să oprească războiul, ar trebui să ne spună astăzi. Dacă există riscuri asupra independenței Ucrainei, dacă ne pierdem statul, vrem să fim pregătiți pentru acest lucru, vrem să știm”, a afirmat Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului Bloomberg TV.

Foto: Profimedia

Citește și:

Xi Jinping avertizează, la reuniunea din Kazahstan, asupra FRAGMENTĂRII sistemului mondial și vrea respingerea ingerințelor

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?