Vladimir Putin vrea să introducă un impozit pe avere în Rusia
Președintele rus Vladimir Putin a cerut miercuri Guvernului să introducă un impozit pe avere, până la jumătatea lui 2013, o problemă care este dezbăută de mai multe luni în Rusia, relatează AFP.
„Ceea ce poate și trebuie să se facă și ceea ce este just este taxarea bunurilor de lux”, a declarat liderul rus, într-un discurs către națiune.
„Amintesc Guvernului că este indispensabil să pună în aplicare, până la jumătatea lui 2013, decizii majore privind impozitul pe avere, inclusiv în domeniul imobiliar de lux și, oricât de greu ar fi, și pe automobile”, a adăugat el.
Problema introducerii unui impozit pe avere este dezbătută de câteva luni în Rusia, dar nu a fost luată o decizie .
Ministrul Finanțelor Anton Siluanov a declarat că este dificil să se stabilească ceea ce reprezintă lux sau nu, mai ales în privința automobilelor.
„Când am examinat problema în Guvern, am recunoscut că (…) taxarea automobilelor, în funcție de putere, nu este întotdeauna eficientă”, a declarat ministrul, oferind exemplul jeepurilor vechi, care nu pot fi considerate bunuri de lux.
Siluanov a adăugat că Guvernul se va baza, mai curând, pe marca sau prețul de vânzare al automobilului, potrivit Interfax.
Conform clasamentului revistei Forbes din 2012, în Rusia sunt 96 de miliardari, ceea ce plasează țara pe locul doi după SUA.