Volumul „Mein Kampf” de Adolf Hitler, republicat pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial

Volumul Mein Kampf de Adolf Hitler, republicat pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial
Publicat: 02/12/2015, 12:00

Această republicare a devenit posibilă datorită faptului că drepturile asupra volumului scris de Adolf Hitler vor reintra în domeniul public în 2016, a anunțat Institutul de istorie contemporană (IFZ) din Munchen, care se ocupă de acest proiect editorial.

Cartea, ce include textul dictatorului nazist, însoțit de 3.500 de comentarii și adnotări, va conține două volume și un total de 1.948 de pagini și va fi vândută cu prețul de 59 de euro, a precizat directorul IFZ, care lucrează la acest proiect din anul 2009.

Noua ediție adnotată, cu o copertă sobră și simplu intitulată „Hitler, Mein Kampf. O ediție critică”, se dorește „științifică” și cu „o funcție politică și morală”, afirmă Andreas Wirsching, directorul IFZ.

„Este vorba de a sparge mitul” despre autorul acestei cărți, scrisă în 1924, când Adolf Hitler se afla în închisoare, după o tentativă ratată de puci, spune Andreas Wirsching, în contextul în care există însă și foarte multe voci care au protestat față de reeditarea volumului „Mein Kampf”, chiar și într-o ediție adnotată.

„Nu este doar o sursă” pentru a cunoaște ideologia nazistă, afirmă istoricul însărcinat cu acest proiect, Christian Hartmann. „Este, de asemenea, un simbol și reprezintă una dintre ultimele relicve ale celui de-al Treilea Reich”, a adăugat el.

În Franța, o ediție adnotată a aceleiași cărți, ce expune teoria nazistă aflată la originea exterminării a 6 milioane de evrei, va fi publicată tot în 2016.

Pe de altă parte, un fost infirmier din lagărul de la Auschwitz, în vârstă de 95 de ani, a fost judecat în apel, fiind apt să compară în fața unui tribunal, deși facultățile sale fizice și cognitive sunt foarte afectate, a anunțat, marți, justiția germană, deschizând astfel calea spre un proces.

Acuzatul, denumit Hubert Z., potrivit presei germane, a fost acuzat de „complicitate” la exterminarea a cel puțin 3.681 de evrei, care au fost gazați încă de la sosirea lor la Auschwitz, un lagăr emblematic pentru Holocaust, la sfârșitul verii anului 1944.

Curtea de Apel din Rostock, invalidând decizia dată în primă instanță în iunie, a considerat, vineri, că Hubert Z. nu este „complet inapt” pentru a fi judecat.

Magistrații au dezvăluit într-un comunicat că fostul nazist prezintă „tulburări cognitive” și „slabe capacități fizice”, dar consideră că acestea pot fi compensate prin adaptarea ședințelor de judecată.

Asistat de trei apărători, nonagenarul va putea să beneficieze de „pauze, întreruperi, îngrijiri medicale”, va avea dreptul de a solicita explicații și repetarea întrebărilor.

Totuși, nicio dată nu a fost fixată pentru deschiderea audierilor pentru acest proces. Mai multe proceduri identice, chiar în stare avansată, au eșuat în ultimii ani, din cauza stării de sănătate a acuzaților.

Potrivit Parchetului, acuzația principală se referă la 14 convoaie de deportați, care au ajuns la Auschwitz între 15 august și 14 septembrie 1944, fiind venite de la Lyon, Rhodes, Trieste, Mauthausen, Viena și Westerbork.

Un număr de 12 anchete sunt în plină desfășurare în Germania împotriva unor foști membri din SS, la câteva luni după condamnarea la patru ani de închisoare a lui Oskar Gröning, fostul contabil de la Auschwitz.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...