Prima pagină » Știri externe » Voronin nu îl vrea pe Băsescu în vizită la Chișinău

Voronin nu îl vrea pe Băsescu în vizită la Chișinău

Voronin nu îl vrea pe Băsescu în vizită la Chișinău
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, s-a arătat nemulțumit de invitația adresată președintelui român, Traian Băsescu, de a vizita R.Moldova, relatează Jurnal de Chișinău, în ediția electronică, potrivit Mediafax.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, s-a arătat nemulțumit de invitația adresată președintelui român, Traian Băsescu, de a vizita R.Moldova, relatează Jurnal de Chișinău, în ediția electronică, potrivit Mediafax.

„Cine l-a invitat pe Băsescu să vină și cu ce scop? Nu se știe dacă această persoană este beată, este trează în România, iar voi îl invitați aici”, a declarat Voronin în plenul Parlamentului.

Declarația lui Voronin a provocat un val de replici în sala Parlamentului, iar deputații au început să bată în mese în semn de protest.

„Liniștiți-vă, românilor”, le-a spus Voronin.

„Azi, comuniștii au consumat un drog necunoscut. Drogul cere o analiză profundă”, a replicat deputatul liberal-democrat Alexandru Cimbriciuc.

În momentul în care Voronin vorbea la microfon, întregul grup parlamentar al PCRM i s-a alăturat acestuia.

Președintele României, Traian Băsescu, va efectua, pe 17 iulie, o vizită oficială la Chișinău. El va avea întrevederi cu președintele Parlamentului Igor Corman, cu premierul Iurie Leancă, dar și cu alți lideri politici. Tototdată, Băsescu se va întâlni și cu reprezentanții societății civile.

Președintele României urma să meargă la Chișinău la 1 februarie, dar vizita a fost contramandată din cauza stării de sănătate a omologului său moldovean, Nicolae Timofti, operat de colecist.

Citește și