Prima pagină » Știri externe » Vot divizat al europarlamentarilor români asupra Directivei anti-tutun; PE votează marți

Vot divizat al europarlamentarilor români asupra Directivei anti-tutun; PE votează marți

Vot divizat al europarlamentarilor români asupra Directivei anti-tutun; PE votează marți

Europarlamentarii români vor vota, marți, Directiva privind produsele din tutun, în funcție de propriile convingeri sau de interesele României, care s-a opus noilor reglementări ce i-ar aduce pierderi anuale de 200 de milioane de euro.

Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului aduce modificări la Directiva privind produsele din tutun, din 5 iunie 2001, înăsprind o serie de prevederi pentru a descuraja fumatul în rândul tinerilor.

Votul fusese programat inițial în sesiunea din septembrie, dar PPE a cerut amânarea, pe fondul unui lobby intens desfășurat de firmele din industria tutunului pe lângă europarlamentari, notează EurActiv.

Autoritățile române au avut poziții divergente privind acest document. Ministerul Sănătății a pledat în favoarea Directivei, în timp ce Ministerul Economiei a evocat pierderile la buget care ar surveni în urma aplicării noilor prevederi. În cele din urmă a avut câștig de cauză poziția Ministerului Economiei.

Diviziuni există și în cadrul grupurilor politice din Parlamentul European, iar europarlamentarii români tind să voteze după propriile convingeri.

Grupul Socialiștilor și Democraților (S&D) va susține, cel mai probabil, revizuirea Directivei. În schimb, europarlamentarii români nu au ajuns la un consens.

„Nu am găsit o linie comună. Unii vor vota pe linia Comisiei de Mediu, care susține Directiva, alții vor ține cont de poziția Guvernului”, care este împotrivă, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreședintele PSD Corina Crețu.

„Au mai fost situații în care linia grupului a fost una și noi am considerat că interesul nostru e altul. Nu se supără nimeni”, a mai spus Corina Crețu.

Europarlamentarul social-democrat a precizat că nu pot fi ignorate avertismentele Bucureștiului privind pierderile pe care le-ar provoca adoptarea Directivei.

„Eu personal susțin poziția Comisiei de Mediu, dar nu cred că este oportun pentru România ca într-o perioadă de criză să tai o sursă importantă de venit la buget”, a spus Corina Crețu, adăugând că pentru România „ar fi o lovitură destul de mare” aprobarea propunerii.

Nici europarlamentarii PPE nu au reușit să ajungă la o poziție comună, în pofida unor negocieri îndelungate.

„Nu cred că va fi un vot pe grupuri politice. Fiecare va vota pe baza convingerilor individuale. Și noi suntem împărțiți: unii sunt de partea prevederilor dure din Directivă, alții țin cont și de ceea ce spune industria tutunului”, a declarat pentru MEDIAFAX democrat-liberalul Marian-Jean Marinescu.

Europarlamentarul PDL susține în ansamblu Directiva, dar nu este de acord cu interzicerea mentolului și a țigărilor slim, întrucât acestea reprezintă 15% din piața românească.
Totodată, Marinescu apreciază că UE se va confrunta cu o creștere a fenomenului contrabandei, din moment ce reglementările se vor aplica doar în spațiul comunitar.

Iuliu Winkler (UDMR) apreciază că toate discuțiile pe marginea Directivei sunt „exagerate”.

„O să fiu reținut în a vota anumite propuneri. Sunt câteva produse și domenii de activitate pe lumea asta în care suprareglementarea nu prea a reușit să producă efecte”, a precizat Winkler pentru MEDIAFAX.

În opinia sa, unele reglementări sunt „hazlii” și vor duce „la înflorirea pieței negre și a evaziunii fiscale”. În plus, contrabanda va avea ca efect „un control mai redus și de-abia atunci vor apărea niște substanțe și mai novice pentru consumatori”, a mai spus europarlamentarul PPE.

„S-ar putea ca disciplina de grup să fie încălcată, în funcție de interese naționale și de convingeri personale”, a punctat Iuliu Winkler.

Europarlamentarul PNL Renate Weber a explicat pentru MEDIAFAX că va urma „linia de vot a grupului ALDE, care este rațională”. Ea respinge afirmațiile potrivit cărora Directiva va duce la pierderea unor locuri de muncă.

În încercarea de a ajunge la un acord pentru trecerea Directivei, grupurile politice au purtat, săptămâna trecută, o ultimă rundă de negocieri. Astfel, s-a ajuns la un compromis – la cererea PPE – privind micșorarea suprafeței de afișare a avertismentelor, de la 75% la 65%.

Pe de altă parte, spre nemulțumirea europarlamentarilor români, este puțin probabil să fie votat amendamentul susținut de 10 țări, inclusiv România, privind acordarea unor recompense pentru agricultorii care vor avea de suferit în urma aplicării noilor prevederi.

Propunerea privind revizuirea Directivei din 2001 este unul dintre proiectele care au suscitat cele mai numeroase controverse din ultimul timp. Lobby-știi din industria tutunului au evocat pierderile masive, în timp ce numeroase organizații non-guvernamentale au invocat pericolele fumatului asupra sănătății. Și la nivelul de țări au existat diferite puncte de vedere. Unele au sprijinit necondiționat Directiva, în timp ce producătorii importanți de tutun, printre care și România, au fost împotrivă. Altele, precum Olanda și Suedia, au cerut derogări pentru anumite produse.

Peste 70.000 de retaileri mici și mijlocii vor fi afectați de modificarea Directivei europene privind comercializarea țigărilor, aceste produse având o pondere importantă în vânzări, estimările firmelor indicând că un magazin de mărime medie ar putea pierde anual circa 70.000 de euro.

„Pentru noi, retailerii mici și mijlocii, orice reglementare care are potențial să mute clienții către economia gri înseamnă un pas mai aproape de faliment. (…) Pâinea și tutunul generează trafic în magazine. N-ai țigări, nu vinzi”, a declarat, la 22 mai, George Brotoiu, directorul general al rețelei de magazine Gulliver, care deține nouă unități în București. El este inițiatorul unei petiții împotriva aplicării Directivei.

„La nivel european și local, întreprinderile mici și mijlocii reprezintă baza pe care se susține o parte semnificativă a economiei (…) Restricțiile relative, de tipul celor din Directivă, riscă să favorizeze fie și involuntar, comerțul ilicit, reducând numărul micilor comercianți legali”, a arătat președintele Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, în cadrul Conferinței Naționale de Management Modern pentru Retailerii Mici și Mijlocii.

În schimb, peste 20 de ONG-uri și asociații ale medicilor au cerut, în aprilie, Guvernului să susțină adoptarea acestei Directive.

Potrivit unui studiu realizat de Roland Berger, România ar putea pierde până la 200 milioane euro anual. Un alt impact negativ enunțat de Roland Berger este reducerea locurilor de muncă din domeniu, estimarea pentru România fiind o scădere cu circa 19.000 de posturi. În prezent, în domeniu lucrează aproximativ 61.000 de oameni, din care 18.000 în producție și 43.000 în vânzări angro, distribuție și retail.

Propunerea de revizuire urmărește să tragă un semnal de alarmă asupra consecințelor negative ale consumului de tutun (diferite tipuri de cancer, afecțiuni cardiovasculare, risc crescut de orbire, impotență, fertilitate redusă, impact asupra fătului nenăscut etc.).

„Tutunul este cea mai importantă cauză de moarte prematură în UE, fiind responsabil de aproape 700.000 de decese în fiecare an. Propunerea se concentrează asupra începerii consumării produselor din tutun, în special de către tineri, luând în considerare faptul că 70% din fumători încep să fumeze înaintea vârstei de 18 ani, iar 94% înaintea vârstei de 25 de ani”, se arată în text.

Cantitățile maxime de gudron, de nicotină și de monoxid de carbon, precum și metodele de măsurare rămân aceleași ca în Directiva 2001/37/CE.

Actuala Directivă nu armonizează reglementarea de către statele membre a aditivilor, astfel că revizuirea vizează interzicerea, în toate țările, a comercializării produselor din tutun „cu arome caracteristice, cum ar fi aromele de fructe sau ciocolată”. De asemenea, vor fi interziși aditivii asociați cu energia și vitalitatea (cafeina și taurina) sau care creează impresia că produsele au beneficii pentru sănătate (vitaminele).

Pe de altă parte, propunerea exonerează produsele din tutun altele decât țigaretele, tutunul de rulat și produsele din tutun nefumigene (trabucuri, țigarete de foi și tutun de pipă), de unele dispoziții, cum ar fi interzicerea produselor cu arome caracteristice. Această exonerare este justificată de faptul că aceste produse sunt preferate mai ales de consumatori mai în vârstă, în timp ce propunerea se concentrează pe reglementarea produselor din tutun astfel încât acestea să nu încurajeze tinerii să înceapă să le consume.

Propunerea prevede că avertismentele combinate (ilustrație plus text) de 75% ar trebui să fie afișate pe ambele fețe ale pachetelor de produse din tutun, prezentate în rotație. Pentru a spori vizibilitatea avertismentelor de sănătate de pe produsele din tutun nefumigene, va trebui ca ele să fie amplasate pe ambele fețe ale ambalajului.

Interdicția privind introducerea pe piață (inclusiv vânzarea transfrontalieră la distanță) a tutunului pentru uz oral (tutun snus) este menținută.

Totodată, Propunerea de modificare introduce noi categorii de produse din tutun, introduse pe piață după intrarea în vigoare a Directivei din 2001.

O noutate o reprezintă și reglementările privind produsele care conțin nicotină, acestea nefiind incluse în domeniul de aplicare al Directivei 2001/37/CE. Documentul stipulează că produsele au o cantitate de nicotină de peste 2 mg sau o concentrație de nicotină de peste 4 mg/ ml pot fi introduse pe piață numai în cazul în care au fost autorizate ca medicamente, în condițiile unui raport riscuri/beneficii pozitiv. Propunerea elimină divergențele legislative actuale dintre statele membre și tratamentul diferențiat al terapiilor de substituire a nicotinei.

Documentul oferă statelor membre posibilitatea de a introduce dispoziții mai stricte dacă acestea sunt justificate prin necesitatea de a proteja sănătatea publică.

Statele membre au libertatea de a menține sau de a introduce acte legislative naționale care să se aplice tuturor produselor similare pentru aspecte care nu intră sub incidența prezentei directive, cu condiția să fie compatibile cu tratatul.

Cătălina Mihai, [email protected]

Citește și