Vot FAVORABIL al Adunării Generale ONU pentru acordarea unor drepturi suplimentare misiunii palestiniene
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat, vineri, cererea de a acorda misiunii Autorității Palestiniene statutul de membru cu drepturi depline al ONU, îndemnând și Consiliului de Securitate să adopte o măsură similară.
Rezoluția, care nu are valoare juridică obligatorie, a fost aprobată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite cu 143 de voturi pentru, nouă împotrivă și 25 de abțineri, potrivit agențiilor The Associated Press și Reuters.
Rezoluția prevede acordarea de ”drepturi și privilegii” suplimentare delegației palestiniene, iar Consiliul de Securitate ONU este îndemnat să aprobe statutul de membru cu drepturi depline.
Statele Unite și Israelul au votat împotriva deciziei Adunării Generale a Națiunilor Unite. Robert Wood, adjunctul ambasadorului SUA, a declarat că Administrația Joe Biden nu este de acord cu acordarea de drepturi suplimentare în acest moment.
Prin decizia de acum, delegația palestiniană nu va primi statutul de membru cu drepturi depline, dar este confirmată îndeplinirea criteriilor în acest sens.
Mahmoud Abbas, președintele Autorității Palestiniene, a salutat decizia Adunării Generale a ONU.
”Palestina va continua eforturile pentru a obține statutul de membru cu drepturi depline al Națiunilor Unite”, a afirmat Abbas.
În schimb, Guvernul Benjamin Netanyahu a condamnat vehement acțiunea Adunării Generale a Națiunilor Unite.
”Decizia absurdă luată astăzi de Adunarea Generală a ONU evidențiază abordarea structurală tendențioasă a ONU, care a devenit o instituție nerelevantă sub conducerea secretarului general Antonio Guterres”, a reacționat Israel Katz, ministrul israelian de Externe, citat de cotidianul The Jerusalem Post.
Unele țări UE vor recunoaște curând statul palestinian
Spania, Irlanda și alte țări din cadrul Uniunii Europene vor recunoaște statul palestinian pe 21 mai, a confirmat vineri Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.
Întrebat, într-un interviu acordat postului spaniol RNE, dacă Spania, Irlanda și alte țări vor recunoaște statul palestinian pe 21 mai, Borrell a răspuns afirmativ, menționând și Slovenia.
”Este un act simbolic de natură politică. Mai mult decât un stat, vor recunoaște voința unui stat de a exista”, a explicat Borrell.
Ministrul spaniol de Externe, Jose Manuel Albares, a declarat că a fost luată decizia de recunoaștere a statului palestinian, dar nu a precizat când va fi anunțată.
Guvernul Benjamin Netanyahu a avertizat că recunoașterea statului palestinian ar fi ”un premiu pentru terorism”.
Guvernul Sloveniei a inițiat, joi, procedura de recunoaștere a statului palestinian, ca formă de presiune pentru oprirea ofensivei israeliene în Fâșia Gaza, a anunțat premierul Robert Golob. Începând din 1988, 139 dintre cele 193 de națiuni membre ONU au recunoscut statul palestinian.
Foto: Profimedia
Citește și: