Vot istoric în Parlamentul britanic: Deputații sunt în favoarea legalizării SINUCIDERII asistate
Deputaţii britanici au aprobat vineri în primă lectură, la capătul unei dezbateri pline de patos, legalizarea sinuciderii asistate în cazul bolnavilor aflați în fază terminală, pentru a le ușura suferința.
La nouă ani după respingerea unui text pe tema sinuciderii asistate de către Camera Comunelor, deputaţii britanici s-au aliniat de această dată, cu 330 voturi pentru şi 275 voturi împotrivă, pentru a schimba legislația în domeniu.
După aproape cinci ore de dezbateri, deputații au fost de acord ca propunerea de lege să se aplice doar pentru pacienții care se află într-o fază terminală a unei boli incurabile și mai au de trăit cel mult şase luni.
Criteriile de selecție vor fi foarte stricte. Potrivit BBC, bolnavii trebuie să fie capabili să-și exprime în mod conștient alegerea şi să îşi administreze singuri substanța care provoacă decesul. Doi medici şi un judecător vor trebui să îşi dea acordul.
În prezent, sinuciderea asistată este ilegală şi poate aduce o pedeapsă de 14 ani de închisoare în caz de ajutor sau incitare. Proiectul de lege va trebui însă să parcurgă mai multe etape în Parlamentul britanic înainte de a fi promulgat.
CITEȘTE ȘI:
Tragedie în Italia. Fetiță de 10 luni, UCISĂ de propria mama. ”Depresia asta mă distruge”