Vot istoric: Irlanda a legalizat avortul în circumstanțe limitate

Publicat: 12 07. 2013, 10:47
Actualizat: 29 07. 2014, 17:26

După două zile de dezbateri intense, politicienii irlandezi au votat noaptea trecută legea privitoare la avort, scrie Daily Mail. Noua lege le va permite femeilor să avorteze dacă sănătatea lor este pusă în pericol sau dacă au tendințe suicidale.

În favoarea legii au votat 127 de parlamentari., împotrivă 31.

Controversele din jurul acestei inițiative i-au determinat, însă, pe aceștia să prelungească dezbaterile cu încă o zi, conform The Guardian.

„Au fost foarte puține legi, probabil din ultimii 40 de ani, care au stârnit o dezbatere și o consultare de asemenea proporții”, a declarat Enda Kenny pentru The Guardian.

Dezbaterile trebuiau să se încheie miercuri, dar opoziția a fost atât de puternică încât abia în noaptea de joi spre vineri au ajuns la un acord. Numeroși protestatari au invadat străzile Irlandei. Subiectul este cu atât mai dificil cu cât avortul, chiar și în condiții extreme, are un important oponent în Biserica Irlandeză Catolică.

„Avortul va rămâne un act criminal sub această lege, cu 14 ani de închisoare pentru femei și doctorii lor – inclusiv femeile care au folosit medicamente. Alături de responsabilitatea doctorilor și a spitalelor de a  justifica deciziile de întrerupere a sarcinii, acest fapt va pune presiune pe doctori și îi va determina să amâne luarea unei decizii până când riscul femeii nu va mai fi o cauză – și atunci ar putea fi prea târziu”, a declarant Joan Collins, citat de Guardian.

Atitudinea Irlandei față de avort a devenit un subiect de interes pentru întreaga lume anul trecut, când medicul dentist de origine indiană Savita Halappanavar a murit la un spital din Galway. Soțul ei a spus că a cerut întreruperea sarcinii după ce femeia a suferit un șoc septic, dar personalul medical a refuzat cererea.

(Elena Anghelina)

DĂ LIKE PAGINII GÂNDUL EXCLUSIV PENTRU JURNALISM DE CALITATE: REPORTAJE, ANCHETE, ANALIZE ȘI COMENTARII, NUMAI PE GÂNDUL EXCLUSIV