Vulcanul Etna erupe din nou. Două aeroporturi au fost închise
O erupție a vulcanului Etna din Sicilia a antrenat închiderea aeroportului de la Catane, situat în apropiere, din cauza coloanelor de cenușă, a anunțat o sursă aeroportuată, relatează AFP.
Douăzeci și două de zboruri cu plecare de la Catane au fost anulate, iar 26 de zboruri care urmau să sosească au fost direcționate către alte destinații. Aeroportul de la Comiso, situat în aceeași regiune, a fost de asemenea închis.
Compania Sac, care administrează aeroportul, a anunțat într-un comunicat că „direcția și intensitatea rafalelor de vânt” arăta că cenușa prezenta un risc pentru zboruri, motiv pentru care a închis spațiul aerian.
Compania a anunțat că urma să efectueze o nouă analiză luni dimineața.
Erupții ale Etnei, un vulcan activ, sunt frecvente, însă ultima, care a început sâmbătă, este cea mai intensă din ultimele trei luni.
Lava care s-a scurs pe un versant al vulcanului este vizibilă de la Catane și Taormine, un oraș istoric și o stațiune balneară frecventată. Trei seisme de slabă intensitate au fost înregistrate în zona vulcanului duminică.