Prima pagină » Știri externe » Wall Street Journal: China ar fi propus trimiterea unui emisar în SUA pentru depășirea tensiunilor / Ambasada Chinei la Washington neagă informațiile

Wall Street Journal: China ar fi propus trimiterea unui emisar în SUA pentru depășirea tensiunilor / Ambasada Chinei la Washington neagă informațiile

Wall Street Journal: China ar fi propus trimiterea unui emisar în SUA pentru depășirea tensiunilor / Ambasada Chinei la Washington neagă informațiile
Wall Street Journal: China ar fi propus trimiterea unui emisar în SUA pentru depășirea tensiunilor / Ambasada Chinei la Washington neagă informațiile. Sursa foto: Shutterstock

Administrația de la Beijing ar fi propus organizarea unei întâlniri la nivel înalt cu scopul de a depăși tensiunile cu Statele Unite, potrivit unor surse citate de publicația The Wall Street Journal.

Cu toate acestea, Ambasada Chinei la Washington a negat informațiile cu privire la o asemenea solicitare și a atras atenția că sunt necesare compromisuri de ambele părți pentru soluționarea disputelor dintre Beijing și Washington, informează agenția de presă MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate de publicația americană, Beijingul ar intenționa să îl trimită la Washington pe Yag Jiechi, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist.

Sursa citată notează că Beijingul ar dori să transmită Washingtonului un mesaj diferit față de cele din timpul fostei Administrații Donald Trump, când relațiile comerciale reprezentau o prioritate în discuțiile bilaterale. În prezent, dat fiind faptul că președintele Joe Biden se concentrează si pe lupta împotriva COVID-19 și pe protejarea mediului, Beijingul și-ar dori o cooperare mai apropiată cu Statele Unite și în alte domenii. În plus, Yang Jiechi ar putea pregăti un summit Xi Jinping – Joseph Biden.

 

 

Ambasada Chinei neagă informațiile

Cu toate acestea, Ambasada Chinei la Washington a negat că Beijingul ar fi transmis vreo astfel de solicitare noii Administrații.

„Relatările din presă nu se bazează pe situaţia reală. Sperăm că presa respectă faptele şi că relatează despre relaţiile chinezo-americane într-un mod obiectiv şi responsabil. Sunt necesare compromisuri egale (pentru depășirea disensiunilor, n. red.)”, se arată într-un comunicat al Ambasadei chineze.

Relațiile dintre SUA și China, marcate de tensiuni

Relațiile dintre Beijing și Administrația Donald Trump au fost marcate de disensiuni puternice, mai ales în ceea ce privește comerțul, drepturile intelectuale, gestionarea pandemiei, situația din Hong Kong și Taiwan, dar și revendicările teritoriale chineze din Marea Chinei de Sud.

Recent, noul președinte american, Joe Biden, și-a exprimat dorința de a îmbunătăți relațiile cu Beijingul și a pledat pentru cooperare în combaterea pandemiei de COVID-19 și a schimbărilor climatice.

Cu toate acestea, Biden a avertizat că nu va elimina prea curând taxele vamale impuse Chinei de către Administrația Trump.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și