Prima pagină » Știri externe » Washingtonul are „tacticile” sale privind Siria, dar același obiectiv ca aliații săi

Washingtonul are „tacticile” sale privind Siria, dar același obiectiv ca aliații săi

Washingtonul are
Statele Unite au adoptat "tactici" diferite de cele ale aliaților lor în privința Siriei, dar politica lor vizează același obiectiv final, și anume o tranziție fără Bashar al-Assad, a pledat duminică, în Egipt, secretarul de Stat american John Kerry, relatează AFP.

Statele Unite au adoptat „tactici” diferite de cele ale aliaților lor în privința Siriei, dar politica lor vizează același obiectiv final, și anume o tranziție fără Bashar al-Assad, a pledat duminică, în Egipt, secretarul de Stat american John Kerry, relatează AFP.

Aflat într-o vizită de câteva ore la Cairo, în cadrul primei etape a unui turneu de 11 zile în regiunile Orientului Mijlociu și Golfului, șeful diplomației americane este așteptat duminică seara în Arabia Saudită, un aliat strategic, dar supărat pe Washington, din cauza tergiversărilor americanilor în privința unei eventuale intervenții armate în Siria.

Riyadhul, care susține militar opoziția siriană, a refuzat pe 18 octombrie să facă parte din Consiliul de Securitate al ONU, un gest fără precedent prin care și-a exprimat protestul față de inacțiunea ONU și a Statelor Unite, în special vizând să pună capăt războiului civil care durează de 31 de luni în Siriaa.

„Anumite țări (…) ar vrea ca Statele Unite să acest lucru în privința Siriei, iar noi am facut acest lucru”, a admis Kerry în fața presei, la Cairo. „Aceste diferențe între tacticile individuale în cadrul unei politici nu implică o diferență în obiectivul fundamental al politicii” respective, a apreciat el.

„Împărtășim cu toții același obiectiv (…), adică salvarea statului sirian și crearea unui guvern de tranziție (…) care să poată să dea o șansă poporului Siriei să își aleagă viitorul”, a adăugat el.

„De asemenea, credem că (președintele sirian Bashar) al-Assad, pentru că și-a pierdut orice autoritate morală, nu poate face parte din acest” guvern de tranziție, iar „nimeni nu poate răspunde la întrebarea cum să se pună capăt războiului atât timp cât al-Assad este acolo”, a conchis secretarul de Stat.

Arabia Saudită susține militar Coaliția opoziției siriene, afectată de disensiuni puternice în privința participării la o conferință de pace privind Siria, la Geneva, cunoscută sub numele de Geneva II, la a cărei organizarea lucrează Statele Unite și Rusia.

Americanii au renunțat să efectueze atacuri împotriva regimului sirian, asupra cărora Riyadhul insista, ca represalii față de un atac chimic soldat cu numeroase victime, în august, lângă Damasc, atribuit regimului de la Damasc de către mai multe țări, inclusiv de către Statele Unite.