WikiLeaks aruncă „bomba” : Administrația SUA a încercat să blocheze ancheta emailurilor lui Hillary Clinton
Un oficial de rang înalt de la Departamentul Justiției a transmis informații echipei de campanie democrate despre dosarul judiciar care viza serverul de email privat utilizat de Hillary Clinton în calitatea de secretar de Stat, conform unui mesaj dezvăluit de site-ul pentru transparență WikiLeaks, dezvăluirile riscând să afecteze și mai mult pretențiile de imparțialitate ale Administrației Barack Obama, scrie cotidianul The Washington Times.
Peter Kadzik, asistent al secretarului Justiției, i-a trimis în mai 2015 un email lui John Podesta, șeful campaniei lui Hillary Clinton, prin care îl informa că Administrația Obama va încerca să blocheze până în 2016 dezvăluirea informațiilor despre ancheta în cazul serverului privat utilizat de fostul secretar de Stat. Mesajul lui Kadzik, transmis dintr-un cont de email privat, avertiza și în legătură cu riscul unei audieri în Camera Reprezentanților în scandalul serverului privat folosit de Hillary Clinton.
Peter Kadzik riscă să fie acuzat de conflict de interese, iar Administrația Barack Obama ar putea pierde reputația de imparțialitate în privința anchetei și a campaniei electorale.
Un alt email dezvăluit de organizația pentru transparență WikiLeaks relevă că Departamentul de Stat oferea informații echipei de campanie a lui Hillary Clinton chiar înainte de anunțarea în public a informațiilor privind posibilitatea anchetei vizând emailurile private utilizate de fostul secretar de Stat.
Scandalul emalurilor a izbucnit în martie 2015, când s-a dezvăluit că Hillary Clinton a folosit doar un server privat în timp ce era secretar de Stat, în locul unui cont guvernamental, situație care i-ar fi permis să evite monitorizarea comunicațiilor oficiale. Retroactiv, Departamentul de Stat a stabilit că mii de emaluri aveau caracter de informații clasificate.
În mai 2016, inspectorul general al Departamentului de Stat a prezentat un raport referitor la emailuri, fără însă a oferi informații despre conținutul acestora. În iulie 2016, FBI și Departamentul Justiției au denunțat „neglijența extremă” a lui Hillary Clinton în gestionarea sistemului de emailuri privat, fără însă a declanșa proceduri de inculpare.
Pe 28 octombrie 2016, Biroul Federal pentru Investigații (FBI) din Statele Unite a anunțat inițierea unei noi anchete în cazul mailurilor private utilizate de candidatul democrat la funcția de președinte, Hillary Clinton, în timp ce deținea funcția de secretar de Stat american. Biroul Federal pentru Investigații a transmis o notificare oficială Comisiei Juridice a Senatului SUA în legătură cu ancheta care vizează utilizarea de către Hillary Clinton a unui server de email privat în timp ce era secretar de Stat.
Donald Trump, candidatul republican la funcția de președinte al SUA, a salutat „curajul” Biroului Federal pentru Investigații (FBI) de a relua ancheta în cazul folosirii emailurilor private de către adversara sa democrată, Hillary Clinton. În schimb, echipa de campanie a candidatei democrate Hillary Clinton a solicitat explicații din partea FBI în legătură cu noua anchetă privind emailurile private, transmițând că este „extraordinar” că o astfel de situație se produce cu doar 11 zile înaintea scrutinului prezidențial.
La rândul său, președintele Barack Obama, un susținător al colegei de partid Hillary Clinton, a criticat FBI pentru declanșarea noii anchete, subliniind că o astfel de hotărâre nu ar fi trebuit luată pe baza unor „informații incomplete”.