Wikileaks publică 300.000 de e-mailuri ale membrilor partidului lui Erdogan
Mai exact, Wikileaks a dat publicității un număr de 294.546 de e-mailuri de pe 762 de conturi aparținând membrilor Partidului pentru Dreptate și Dezvoltare (AKP). Cel mai recent e-mail a fost transmis pe 6 iulie 2016, iar cele mai vechi datează din 2010, scrie Aljazeera.com.
Wikileaks a precizat că a obținut e-mailurile cu o săptămână înaintea loviturii de stat eșuate de vinerea trecută și că majoritatea acestora au legătură cu problemele externe ale Turciei, nu cu cele interne.
”Am verificat e-mailurile și sursa noastră, care nu are nicio legătură cu lovitura de stat sau cu vreun partid rival”, a mai precizat Wikileaks.
Anterior, organizația a precizat că, cel mai probabil, Erdogan și partidul său vor încerca să cenzureze dezvăluirile, astfel încât populația din Turcia să nu aibă acces la ele. ”