Xi Jinping, la Belgrad, reafirmă „prietenia invincibilă” dintre SERBIA și China
Preşedintele chinez Xi Jinping a fost primit miercuri, 8 mai, la Belgrad de omologul său sârb Aleksandar Vucic. Cei doi au purtat discuţii bilaterale menite să aprofundeze legăturile economice între Beijing şi Serbia.
China a investit miliarde de euro în Serbia şi în Balcani, în special în sectoarele minier şi manufacturier.
Semn al solidităţii relaţiilor, Beijingul şi Belgradul au semnat anul trecut un acord de liber-schimb.
Aleksandr Vucic: „Da, Taiwanul este China!”
Însoţit de soţia sa, Peng Liyuan, Xi Jinping a fost primit de Vucic pe covorul roşu, în faţa principalelor clădiri guvernamentale, în sunet de fanfară militară.
Preşedintele chinez a fost întâmpinat cu imnul naţional al ţării sale, înainte de a da mâna cu mai mulţi responsabili sârbi.
„Avem o poziţie clară şi simplă în ceea ce priveşte integritatea teritorială a Chinei – da, Taiwanul este China!”, a declarat Vucic în faţa unei mulţimi adunate în faţa clădirii Guvernului.
Această declaraţie l-a încântat pe Xi Jinping, în condiţiile în care China revendică insula cu 23 de milioane de locuitori, pe care o consideră parte a teritoriului său naţional, notează AFP.
Preşedintele chinez a sosit la Belgrad după o vizită de stat în Franţa. În afară de Franţa, celelalte două ţări alese de Xi Jinping pentru prima sa deplasare în Europa după 2019 sunt Serbia și Ungaria. Ambele sunt considerate drept statele cele mai amicale faţă de Rusia şi China de pe continentul european.
Bombardament NATO asupra Ambasadei Chinei
Ministrul sârb al Finanţelor, Sinisa Mali, a declarat pentru canalul public RTS că discuţiile de miercuri vor viza un „mare proiect”, fără a face alte precizări.
Vizita lui Xi Jinping la Belgrad coincide cu data comemorării a 25 de ani de la bombardamentul NATO asupra Ambasadei Chinei, pe 7 mai 1999, și în care au murit trei oameni. Ambasada a fost lovită în timpul unei campanii de bombardamente de mai multe luni întreprinse de NATO împotriva unor ţinte sârbe, în timpul războiului din Kosovo.
Ulterior, SUA şi-au prezentat scuze, afirmând că hărţi neactualizate l-au făcut pe pilotul avionului incriminat să greşească ţinta.
Revenind asupra acestui eveniment într-un articol publicat în cotidianul sârb Politika, Xi Jinping a scris că „NATO a bombardat fără ruşine” ambasada chineză. „Poporul chinez preţuieşte pacea, însă el nu va permite niciodată ca tragedia istoriei să se reproducă”, a subliniat Xi, lăudând „prietenia invincibilă dintre China şi Serbia”.
CITEȘTE ȘI: