Xi Jinping, mesaj direct adresat NATO: „China va continua să susţină FERM Rusia”
Alianța China – Rusia este indestructibilă și așa va rămâne și pe viitor, transmite liderul de la Beijing, Xi Jinping, într-un mesaj cu destinatar precis, Alianța Nord-Atlantică.
Miercuri, 24 mai, Xi l-a primit, într-o vizită oficială, pe Mihail Mișustin, primul-ministru al Federației Ruse.
Xi Jinping anunță „intensificarea coordonării” cu Rusia lui Putin
Cu acest prilej, Xi Jinping a anunțat că țara sa va continua să susţină „ferm” Rusia, prin cooperare fundamentală, în scopul protejării intereselor ambelor state.
Acesta este mesajul cu care a fost întâmpinat Mișustin și care s-a vrut a fi auzit și de statele NATO, potrivit Le Monde.
„China va continua susţinerea fermă pe bază de reciprocitate în relaţia cu Rusia, în chestiuni referitoare la interesele fundamentale ale fiecărei ţări” – Xi Jinping
Mai mult, liderul chinez a pledat pentru „intensificarea coordonării” cu Rusia în cadrul ONU, precum și în Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (SCO), BRICS (alianță formată din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) şi în G20 (Grupul naţiunilor dezvoltate şi emergente).
Rusia amenință Ucraina: „Dacă…”
În altă ordine de idei, Rusia a amenințat că va riposta „extrem de dur” dacă vor mai fi incursiuni militare ucrainene pe teritoriul țării sale. Avertismentul a fost transmis chiar de ministrul Apărării, Serghei Şoigu.
„Dacă vor mai fi alte acţiuni ale combatanţilor ucraineni, vom reacţiona extrem de dur” – Serghei Şoigu
Combatanţi pro-ucraineni au pătruns luni, 22 mai, pe teritoriul Rusiei, în regiunea de frontieră Belgorod. Kievul a negat orice implicare în această incursiune, susţinând că sunt grupuri insurgente ruse care se opun Kremlinului.
Un civil rus a fost ucis, iar alţi 13 au fost răniţi în urma atacurilor comise în regiune.
Ministerul rus al Apărării a transmis marţi că a eliminat pericolul reprezentat de incursiunea militară ucraineană, precizând că aproximativ 70 de combatanţi au fost uciși.