Ynetnews: Liderul Hezbollah suferă de cancer și este tratat în Iran
Hassan Nasrallah, liderul mișcării șiite libaneze Hezbollah, a fost transportat la Teheran pentru a fi tratat de cancer, după ce a fost internat câteva zile într-un spital din Beirut, afirmă surse citate de presa libaneză și turcă, potrivit site-ului israelian Ynetnews.
Potrivit agenției turce Anatolia, secretarul-general al mișcării Hezbollah, Hassan Nasrallah, a început să se simtă rău în urmă cu câteva zile, a fost internat într-o clinică privată din Beirut, iar ulterior a fost transferat la Teheran (Iran).
Presa libaneză a precizat că Nasrallah a fost diagnosticat cu cancer și este tratat în Iran. Informațiile apărute în presă nu au fost confirmate de oficiali din cadrul mișcării șiite libaneze.
Nasrallah, în vârstă de 52 de ani, a apărut ultima dată în public acum zece zile.