Zboruri anulate în Mexico din cauza cenușii vulcanice
Cel puțin 47 de zboruri operate de patru companii aeriene americane au fost anulate joi în capitala Mexicului, din cauza emisiilor de cenușă ale vulcanului Popocatepetl, situat la 65 de kilometri de terminale, a anunțat aeroportul internațional din Mexico, citat de AFP.
American Airlines, US Airways, Delta și Alaska Airlines „au luat decizia de a nu opera zboruri din și spre Mexico”, a declarat Jorge Andres Gomez, purtătorul de cuvânt al autorităților aeroportuare pentru canalul de televiziune Milenio.
Aeroportul nu a fost închis, iar operarea de zboruri nu a fost restricționată, însă cele patru companii americane au luat aceste măsuri de precauție ca urmare a intensificării activității vulcanice și a emisiilor de cenușă.
De asemenea, aeroportul Toluca, situat la 68 de kilometri distanță de capitală a anunțat joi seara că o companie americană de tip low cost, Spirit Airlines, și-a anulat pentru o zi toate zborurile spre Fort Lauderdale și Dallas, din același motiv.
Celelalte companii nu și-au modificat programul de zbor, în afară de Aeromexico, ce și-a întrerupt zborurile timp de o jumătate de oră.
„Cenușă există, dar este foarte fină și nu are nici un impact asupra operațiunilor și nu afectează echipamentul. În orice caz, decizia lor nu poate fi criticată, ele (companiile) au dreptul să procedeze cum vor”, a declarat un oficial al serviciului de presă.
Vulcanul Popocatepetl, al doilea cel mai înalt munte din Mexic, având o altitudine de 5.452 de metri, a cunoscut o intensificare a activității începând din mai 2013. Inițial, autoritățile au emis cod galben pentru 27 de zile, al treilea nivel de alertă, care precede măsurile de evacuare a populației, dar pe 7 iunie a fost anunțată o scădere la nivelul doi de alertă.
Autoritățile federale și locale, reunite joi, au decis să mențină nivelul de alertă, a declarat ministrul de Interne din Mexic.
Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro