Zece oficiali liberieni, destituiți deoarece nu s-au întors în țară să lupte împotriva Ebola
Serviciile președintei Ellen Johnson Sirleaf au anunțat această destituire pe 26 august, fără să dezvăluie identitatea ori numărul oficialilor vizați. Sirleaf le-a ordonat tuturor miniștrilor să se revină din străinătate, în virtutea stării de urgență decretate pe 6 august în Liberia, cea mai afectată țară de această epidemie.
Cei zece oficiali sunt destituiți din funcții „cu efect imediat”, se arată în comunicatul oficial, care o citează pe președintă repproșându-le că „au dat dovadă de lipsă de sensibilitate față de tragedia națională și de nesupunere față de autoritate”.
În plus, unui număr de cinci reprezentanți ai unor consilii de adminsitrație sau municipale, ale căror deplasări nu sunt supuse unei autorizări prezidențiale, și anume din cadrul unor comapnii petroliere, de furnizare de electricitate și apă, le-au fost blocate toate remunerațiile până la revenirea în țară, se arată în text.
Această măsură vizează și opt reprezentanți locali, majoritatea aflați în posturi în provincia capitalei, Monrovia, una dintre cele în care contaminarea avansează cel mai rapid.
Epidemia de Ebola, cea mai gravă de la descoperirea acestei febre hemoragice, în 1976, a ucis peste 2.400 de persoane, majoritatea în Liberia, dintre cele 4.784 de cazuri din Africa de Vest, potrivit ultimului bilanț anunțat vineri de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).