Zeci de mii de persoane manifestează la Londra împotriva austerității
Zeci de mii de persoane au început să manifesteze sâmbătă în centrul Londrei împotriva politicii de austeritate a Guvernului condus de către David Cameron, politică denunțată totodată de către manifestanți în Scoția și Irlanda de Nord, relatează AFP.
Pompieri, infirmiere, profesori, împreună cu numeroși tineri șomeri sau activiști pacifiști, cărora li s-au alăturat membri ai opoziției, au defilat zgomotos, utilizând fluiere, agitând baloane multicolore uriașe și panouri cu simbolul care interzice staționarea inscripționate cu mesajul „Nu tăierilor”.
Peste 250 de autocare au fost închiriate pentru aducerea manifestanților la Londra.
Secretarul general al Confederației Sindicale TUC Brendan Barber și-a exprimat satisfacția față de această mobilizare care transmite „un mesaj foarte puternic, acela că politica de austeritate este un eșec”.
Sindicatele, care anunțau că speră să reunească „zeci de mii de manifestanți”, nu au anunțat, totuși, estimări cu privire la numărul participanților. Nici poliția nu a comunicat asemenea date.
Liderul laburiștilor (opoziție) El Miliband urma să ia cuvântul ulterior, în cursul unei reuniuni la Hyde Park, un parc mare din centrul capitalei britanice, dar și o serie de lideri sindicali, care urmau să îndemne la organizarea cât mai rapid posibil a unei greve generale.
Două manifestații erau prevăzute, de asemenea, pe străzile din Belfast, în Irlanda de Nord, și Glasgow, în Scoția.