Zeci de morți în India, într-o busculadă la un templu

Publicat: 13 10. 2013, 15:46
Actualizat: 15 10. 2018, 20:49

Cel puțin 60 de persoane au murit, iar alte peste 100 au fost rănite într-o busculadă în apropierea unui templu hindus, în partea centrală a Indiei, a anunțat un oficial din cadrul poliției, relatează AFP.

„Avem confirmarea morții a aproximativ 60 de persoane, dar se poate ajunge la 100 de persoane”, a declarat D.K. Arya pentru AFP. Peste alte 100 de persoane au fost rănite în această busculadă, lângă un templu din districtul Datia, în statul Madhya Pradesh.

Busculada a fost provocată de zvonul unei posibile prăbușiri a unui pod lovit de un tractor, a precizat acest oficial din cadrul poliției locale.

„Ne temem că un număr de persoane a căzut în râu”, a adăugat el.

Această busculadă s-a produs în contextul în care hindușii sărbătoresc Navaratri, în onoarea zeiței Durga, ceremonii care atrag milioane de persoane la temple.

Busculade soldate cu morți au loc frecvent în cursul unor festivități religioase în India. În februarie, 36 de persoane au murit în cursul unor sărbători pe malul fluviului Gange, la Allahabad (nord-est).