Zeci de morți în SIRIA, în urma unui bombardament atribuit Israelului /Statele Unite blochează la ONU un plan de armistițiu în Gaza

Publicat: 20 11. 2024, 21:00
Actualizat: 20 11. 2024, 21:00

This browser does not support the video element.

Cel puțin 36 de persoane au fost ucise, iar numeroase altele au fost rănite, în urma unor raiduri aeriene atribuite Israelului care au vizat orașul sirian Palmyra, anunță autoritățile siriene, în timp ce Statele Unite au blocat în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite un proiect de rezoluție privind un armistițiu în Fâșia Gaza.

Conform agenției de presă SANA, raidurile aeriene atribuite armatei israeliene au vizat zone rezidențiale din orașul sirian Palmyra. Bilanțul este de cel puțin 36 de morți și 50 de răniți, au anunțat autoritățile siriene.

”Sunt daune materiale semnificative”, a transmis Ministerul Apărării de la Damasc, citat de postul de televiziune Al Jazeera.

Potrivit armatei siriene, avioanele israeliene au venit din direcția Al-Tanf, o zonă din estul Siriei unde sunt baze militare americane. Guvernul israelian nu a făcut niciun comentariu pe tema acestui raid aerian, dar armata israeliană efectuează constant bombardamente în Siria, vizând transporturi militare destinate grupului islamist libanez Hezbollah sau unități militare iraniene.

Statele Unite blochează un proiect de rezoluție privind un armistițiu în Fâșia Gaza

Atacul aerian asupra Siriei intervine în contextul conflictelor Israelului cu grupurile islamiste Hamas și Hezbollah, în Fâșia Gaza și în sudul Libanului.

Statele Unite au blocat prin veto, în Consiliul de Securitate ONU, un proiect de rezoluție care prevedea ”armistițiu permanent, imediat și necondiționat” în Fâșia Gaza. În mod separat, era solicitată eliberarea ostaticilor israelieni deținuți pe teritoriul palestinian.

Robert Wood, adjunct al ambasadorului SUA la ONU, a justificat decizia prin faptul că rezoluția nu prevedea clar eliberarea ostaticilor israelieni.

”Oprirea războiului în mod durabil se poate produce doar prin eliberarea ostaticilor. Aceste două obiective sunt interconectate. Proiectul de rezoluție renunțase la această necesitate, de aceea Statele Unite nu l-au putut susține”, a afirmat Robert Wood, citat de agenția Reuters.

Foto: Profimedia

Citește și:

Liderul HEZBOLLAH analizează planul de armistițiu cu Israelul, dar nu va accepta afectarea suveranității Libanului