Zeci de norvegieni, audiați pentru răspândire pe Internet a unor fotografii pornografice cu minori
Poliția norvegiană a anunțat joi că a audiat 73 de persoane suspectate că au răspândit fotografii pornografice cu minori pe Internet, relatează AFP.
În cursul unei operațiuni desfășurate la nivelul țării, în principal miercuri, poliția a confiscat 173 de calculatoare, a anunțat Bjoern-Erik Ludvigsen, un comisar din cadrul poliției judiciare, într-o conferință de presă.
Dintre cei 73 de suspecți, 44 au recunoscut faptele, a precizat el.
Într-un caz au fost găsite peste 600.000 de fotografii cu caracter pornografic implicând minori.
„Este doar vârful aisbergului”, a declarat Ludvigsen pentru AFP.
Poliția a anunțat că nu dispune, în acest stadiu, de indicii care să permită suspectarea celor 73 că s-au livrat la agresiuni sexuale asupra copiilor.
Însă, potrivit forțelor de ordine, experiența arată că aproximativ 30% dintre persoanele care postează astfel de fișiere pe Internet sunt vinovate de comiterea unor asemenea agresiuni.