Prima pagină » Știri externe » Zeci de persoane au fost rănite într-o busculadă produsă în timpul cursei cu tauri de la Pamplona

Zeci de persoane au fost rănite într-o busculadă produsă în timpul cursei cu tauri de la Pamplona

Zeci de persoane au fost rănite într-o busculadă produsă în timpul cursei cu tauri de la Pamplona
Zeci de persoane au fost rănite în orașul spaniol Pamplona, într-o busculadă produsă la intrarea în arenă, la capătul uneia dintre tradiționalele curse cu tauri, relatează presa spaniolă.

Zeci de persoane au fost rănite în orașul spaniol Pamplona, într-o busculadă produsă la intrarea în arenă, la capătul uneia dintre tradiționalele curse cu tauri, relatează presa spaniolă.

Un adolescent spaniol de 19 ani a fost spitalizat în stare foarte gravă, după ce a fost strivit în busculada în care au fost implicați oameni și tauri. Un bărbat de 28 de ani din Irlanda a fost rănit în zona pieptului, dar nu este în pericol vital.

În total, 23 de persoane au fost transportate la spital în urma incidentului. Printre răniți se numără și un american în vârstă de 35 de ani.

Busculada a avut loc la intrarea în arenă, în timp ce sute de bărbați alergau în fața taurilor. Zeci de participanți la cursă au rămas blocați la intrarea în arenă din cauza unei porți care s-a închis brusc din cauza mulțimii. Astfel, grupul de oameni a rămas blocat, numeroase persoane fiind strivite sau împunse de tauri. Busculada a durat aproximativ două minute.

Citește și