Potrivit publicației canadiano-americane, plățile au fost efectuate printr-o lacună juridică ce a permis Departamentului de Stat american să convingă suspecți naziști să părăsească Statele Unite. În cazul în care aceșta erau de acord să plece ori dacă au fugit înainte să fie deportați, ei puteau să-și păstreze ajutoarele sociale, potrivit unor interviuri și dosare interne ale Guvernului american.
Printre beneficiari s-au aflat membri SS care au păzit lagăre naziste în care au fost exterminați milioane de evrei, un cercetător în domeniul rachetelor care s-a folosit de muncitori sclavi în cercetările pe care le-a efectuat în timpul celui de-al Treilea Reich și un colaborator nazist care s-a aflat în spatele arestării și execuției a mii de evrei în Polonia.
Potrivit investigației există cel puțin patru beneficiari în viață, între care Martin Hartmann, un fost gardian SS de la lagărul de concentrare Sachsenhausen din Germania, și Jakob Denzinger, care a patrulat în lagărul Auschwitz din Polonia. Hartmann s-a mutat la Berlin în 2007, din Arizona, înainte să-i fie retrasă cetățenia americană, iar Denzinger a fugit în Germania din Ohio în 1989, după ce a aflat că urma să-i fie retrasă cetățenia. El s–a mutat în Croația, iar în prezent „trăiește într-un apartament spațios” din Osijek, pe malul drept al râului Drava.
Denzinger a refuzat să discute cu AP, dar fiul său, care trăiește în Statele Unite, a confirmat că tatăl său continuă să primească ajutor social, apreciind că îl merită.
Autoritățile austriece s-au înfuriat după ce au aflat despre o astfel de înțelegere cu Martin Bartesch, un fost gardian SS la câmpul de concentrare Mauthausen din Austria. Bartesch, de origine română, a aterizat neanunțat pe aeroportul din Viena în 1987, cetățenia fiindu-i revocată două zile mai târziu, conform înțelegerii. El a emigrat în Statele Unite în 1955.
Înțelegerile încheiate au permis fostei unități de „vânătoare” a naziștilor din cadrul Departamentului american al Justiției – Biroul pentru Investigații Speciale (OSI) – să evite audieri de expulzare lungi și să crească numărul naziștilor expulzați din Statele Unite, potrivit publicației.
Însă dosare interne ale Guvernului american obținute de AP arată că Departamentul de Stat s-a opus practicilor OSI. Ajutoarele sociale au devenit instrumente, potrivit unor diplomați americani, în vederea obținerii unor acorduri prin care presupuși naziști acceptau să-și piardă cetățenia și să părăsească în mod voluntar Statele Unite.
Potrivit unei analize efectuate de către AP, începând din 1979 cel puțin 38 din 66 de suspecți expulzați din țară și-au păstrat ajutoarele. Administrația americană pentru Securitate Socială (SSA) și-a exprimat indignarea față de folosirea ajutoarelor în 1997, conform unor documente.