Peste 40 de rachete au fost lansate miercuri dimineața de palestinienii din Fâșia Gaza către sudul Israelului, provocând rănirea a trei persoane, dintre care două sunt în stare gravă, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliției, Micky Rosenfeld.
Potrivit postului public de radio, răniții sunt muncitori imigranți thailandezi care lucrau într-o fermă. Ei au fost transportați la un spital din sudul Israelului. Postul de radio a menționat, de asemenea, că o casă a fost lovită în plin de o rachetă.
Anterior, un palestinian a fost ucis într-un nou raid desfășurat miercuri dimineață de aviația israeliană în Fâșia Gaza, ridicând la trei numărul palestinienilor uciși începând de marți seara, potrivit unor surse medicale palestiniene.
Raidul a avut loc la Rafah, în sudul Fâșiei Gaza și a vizat palestinienii din grupul armat Comitetele de Rezistență Populară care lansează rachete către Israel, iar unul dintre activiști a fost, de asemenea, rănit în atac.
Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas, mișcare aflată la putere în Gaza, precum și Comitetele de Rezistență Populară au revendicat tirurile cu rachete, într-un comunicat comun publicat în Gaza, „pentru a răzbuna” moartea celor trei activiști uciși.6