Zeci de răniți după ce o tornadă a făcut praf un orășel din Texas
Serviciul Național de Meteorologie a emis o avertizare de tornadă duminică seara pentru regiunea orașului Van.
Persoanele rănite de furtună au fost transportate la spitale din zonă, a declarat Chuck Allen, din cadrul departamentului de pompieri. Aproximativ o treime din oraș a fost devastată, a adăugat el.
„Pagubele variază de la case complet distruse, case avariate, până la copaci și linii de înaltă tensiune doborâte”, a precizat Allen, adăugând că principala preocupare a echipelor de intervenție a fost găsirea răniților.
Crucea Roșie ajută echipele de intervenție și urmează să deschidă un adăpost la o biserică din zonă.
Anterior, o tornadă a devastat o zonă rezidențială din Cisco-Dallas-Fort Worth, tot în Texas, omorând o persoană și rănind grav încă una. Numeroase case au suferit daune semnificative din cauza tornadei.
Alte două tornade au fost semnalate în estul statului Colorado, iar una în Kansas.