Zeci de răniți după ce un tren a deraiat în New York

Publicat: 09 10. 2016, 10:32
Actualizat: 11 10. 2016, 11:55
Nu se cunosc încă circumstanțele exacte ale producerii incidentului care s-a petrecut în jurul orei locale 21:00, atunci când un tren de pasageri a lovit un altul industrial, la circa 32 de kilometri est de Manhattan, arată autoritățile.
 
29 de persoane au fost rănite și au primit îngrijiri la spital pentru leziuni care nu le pun viața în pericol, precum fracturi și contuzii, iar alte zeci au fost examinate și tratate la fața locului pentru zgârieturi. Potrivit guvernatorului statului New York, Andrew Cuomo, trenul cu 12 vagoane și cu 600 de pasageri la bord, se îndrepta spre est pe linia feroviară principală, când primele trei vagoane au deraiat la circa 800 metri est de gara New Hyde Park Station.
 
Această linie este una din cele mai aglomerate pentru cei care fac naveta spre New York, iar deraierea a provocat și suspendarea traficului în ambele sensuri.
 
Accidentul de sâmbătă din Long Island vine la doar nouă zile după ce un tren de pasageri a intrat într-un terminal din Hoboken, New Jersey, în vestul metropolei New York. O persoană a murit și peste 100 au fost rănite în accidentul din Hoboken, iar ancheta nu a fost încă finalizată.