Prima pagină » Știri externe » Zelenski așteaptă condițiile pentru o ”pace corectă” cu Rusia /Kremlinul consideră ”eroare fatală” abordarea UCRAINEI

Zelenski așteaptă condițiile pentru o ”pace corectă” cu Rusia /Kremlinul consideră ”eroare fatală” abordarea UCRAINEI

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a pledat, miercuri, la reuniunea Adunării Generale ONU, pentru o ”pace corectă” cu Rusia, acuzându-l pe omologul său, Vladimir Putin, că terorizează civilii, în timp ce Kremlinul a avertizat că forțarea Moscovei să accepte un acord este o ”eroare fatală”.

”Dat fiind că Rusia nu poate învinge rezistența poporului nostru pe câmpul de luptă, Vladimir Putin caută alte modalități de a distruge spiritul ucrainean. Una dintre metodele lui este atacarea infrastructurii energetice. Acestea sunt atacuri deliberate ale Rusiei asupra centralelor electrice și a întregii rețele energetice. Până acum, Rusia a distrus toate termocentralele noastre și o mare parte a hidrocentralelor. Așa se pregătește Putin de iarnă, sperând că va teroriza milioane de ucraineni”, a afirmat Volodimir Zelenski.

”Militarii noștri eroici își dau viețile pentru a apăra țara noastră de invadatorii care încearcă să ne fure teritoriile. De aceea, spunem pe bună dreptate că nu poate exista o pace corectă fără Ucraina”, a precizat președintele Ucrainei, notând că ”fiecare vecin al Rusiei din Europa și din Asia Centrală simte că poate fi afectat de război”.

„Trebuie să obținem retragerea ocupanților ruși, ceea ce va aduce sfârșitul ostilităților în Ucraina. Iar cei responsabili de crime de război trebuie trași la răspundere. Este necesară pace, dar trebuie să fie o pace reală”, a subliniat Zelenski.

Președintele Ucrainei a criticat țările care propun soluții de pace prin acordarea de compromisuri.

”Atunci când unii propun alternative, planuri de pace cu jumătate de măsură, nu doar că ignoră interesele și suferința ucrainenilor, dar ignoră și realitatea, oferindu-i lui Putin spațiul politic pentru a continua războiul”, a insistat Zelenski.

Kremlinul îl avertizează pe Volodimir Zelenski

Administrația de la Moscova a denunțat sugestiile lui Volodimir Zelenski privind forțarea Rusiei să facă pace.

”O astfel de poziție este o eroare fatală, o eroare sistemică. Este o interpretare greșită care va avea inevitabil consecințe pentru regimul de la Kiev. Poziția care se bazează pe forțarea Rusiei să facă pace este o eroare fatală în mod absolut, deoarece este imposibil să forțezi Rusia să facă pace. Rusia susține pacea, dar prin condiția asigurării bazelor securității sale”, a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei, citat de agenția Reuters.

În august, Zelenski a afirmat că ofensiva în regiunea rusă Kursk, consolidarea poziției Ucrainei în cadrul infrastructurii internaționale de securitate, utilizarea pârghiilor diplomatice și folosirea presiunilor economice se înscriu într-un plan de obținere a unei soluții de oprire a războiului.

Rusia a respins imediat planul președintelui Ucrainei, Kremlinul semnalând că negocierile și-au pierdut relevanța din cauza incursiunii ucrainene în regiunea rusă Kursk. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a îndemnat țările occidentale să accepte dialogul, fără a mai ține cont de ultimatumurile Ucrainei.

”Rusia va accepta negocierile doar când nu va mai fi vizată de ultimatumuri. Dacă Occidentul este interesat de normalizarea situației în Europa, atunci să ne așezăm la masa discuțiilor, fără așa-numita Formulă de Pace a lui Zelenski. Să discutăm onest!”, a declarat Lavrov .

Donald Trump, candidat în scrutinul prezidențial din SUA, a semnalat constant că va opri războiul dintre Rusia și Ucraina prin negocieri, imediat ce va fi reales în funcție. La rândul său, președintele Vladimir Putin a prezentat, recent, condițiile Rusiei pentru armistițiu în Ucraina și pentru lansarea negocierilor de pace, reafirmând că trebuie respectate noile realități teritoriale, dar Kievul și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au respins imediat propunerea.

Foto: Shutterstock

Citește și:

Handelsblatt: Prețurile proprietăților imobiliare au scăzut semnificativ în GERMANIA /Riscurile unei crize a companiilor de credit rămân moderate

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele