Prima pagină » Știri externe » Zelenski cere repatrierea trupurilor echipajului avionului ucrainean înainte de 19 ianuarie

Zelenski cere repatrierea trupurilor echipajului avionului ucrainean înainte de 19 ianuarie

Zelenski cere repatrierea trupurilor echipajului avionului ucrainean înainte de 19 ianuarie
Volodimir Zelenski a solicitat liderului iranian Hassan Rouhani ca trupurile neînsuflețite ale echipajului de la bordul avionului ucrainean doborât de Iran să fie repatriate înainte de 19 ianuarie, iar investigația să continue fără vreo întârziere sau obstrucție, anunță ukrinform.net.

„Este extrem de important pentru noi ca trupurile celor decedați să fie repatriate săptămâna viitoare – până pe 19 ianuarie – astfel încât rudele acestora să poată prezenta ultimele omagii”, a spus Volodimir Zelenski, în discuția telefonică pe care a avut-o cu președintele Iranului Hassan Rouhani, potrivit agenției naționale ucrainene citate.

Șeful de stat ucrainean a subliniat că echipajul de zbor al avionului doborât a acționat în concordanță cu regulile internaționale de zbor și a instrucțiunilor.

„Recunoașterea «versiunii rachetei» drept cauză a prăbușirii a deschis calea continuării anchetei fără întârzieri și obstrucționări. Aștept să am o cooperare constructivă cu Iranul, în conformitate cu legea internațională”, a adăugat Zelenski.

Hassan Rouhani l-a sunat pe Volodimir Zelenski pentru a discuta doborârea avionului ucrainean, iar liderul iranian și-a cerut iertare în numele țării, a transmis Administrația de la Kiev, conform RT.

Rouhani a oferit condoleanțe poporului ucrainean cât și familiilor victimelor, arată un comunicat al Administrației prezidențiale de la Kiev.

Teheran a mai jurat să ofere „orice asistență necesară” experților ucraineni care anchetează cazul și a promis să îi aducă în fața instanței pe toți cei responsabili.

Regimul de la Teheran a recunoscut sâmbătă că o unitate antiaeriană a Gardienilor Revoluției a doborât din greșeală avionul companiei Ukrainian Airlines, incident soldat cu moartea celor 176 de persoane aflate la bord.

Avionul a fost doborât în contextul în care Iranul se temea de represalii după ce atacase baze militare din Irak ca ripostă la asasinarea de către SUA a comandantului militar iranian Qassem Soleimani.

Citește și