Prima pagină » Știri externe » Zelenski: „Ucraina este pregătită pentru un dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte”

Zelenski: „Ucraina este pregătită pentru un dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte”

Zelenski:
Ucraina este pregătită pentru un dialog cu Rusia, dar nu cu Putin

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina este pregătită pentru un dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte al Rusiei, întrucât discuțiile cu Vladimir Putin „s-au terminat”.

„Astăzi am avut o ședință a Statului Major al Comandantului Suprem Suprem în Stat Major. Tocmai s-a încheiat ședința Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare. Avem o decizie. În primul rând – doar calea consolidării Ucrainei și alungării ocupanților de pe întregul nostru teritoriu este cea care restabilește pacea. Vom finaliza această cale”, a declarat președintele Ucrainei.

În al doilea rând, a remarcat el, „Ucraina a fost și rămâne un lider în eforturile de negociere. Statul nostru a fost cel care a oferit întotdeauna Rusiei să ajungă la un acord de coexistență în condiții egale, oneste, decente și corecte. Este evident că acest lucru este imposibil cu acest președinte rus. El nu știe ce sunt demnitatea și onestitatea. Prin urmare, suntem pregătiți pentru un dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte al Rusiei”, a subliniat liderul de la Kiev.

Ucraina, „scutul” libertății democrațiilor libere

El a precizat că primul atac la scară largă al Rusiei asupra Ucrainei a fost lansat la 24 februarie și că Rusia „nu s-ar fi oprit la granițele noastre dacă nu am fi oprit-o noi”.

„Alte state ar fi fost atacate. Țările baltice, Polonia, Moldova și Georgia, Kazahstanul… Rusia pretindea să subjuge diferite națiuni din Europa și Asia. A pretins acum șase luni. Această ambiție criminală se destramă în Ucraina. A fost dărâmată în suburbiile din Kiev, Cernihiv și în „Azovstal”. În regiunea Sumî și în regiunea Harkov. Pe insula Zmiini.

Va fi distrus în Donbas și în sudul Ucrainei când le vom elibera. Categoric – în Crimeea, în Crimeea ucraineană liberă. Întregul teritoriu al țării noastre va fi eliberat de acest dușman – dușmanul nu doar al Ucrainei, ci și al vieții însăși, al umanității, al legii și al adevărului”, a subliniat Zelenski.

„Rusia știe deja acest lucru. Ea simte puterea noastră. Ea vede că aici, în Ucraina, este locul unde dovedim puterea valorilor noastre și de aceea se grăbește. Organizează această farsă cu tentativa de anexare. Încearcă să fure ceva ce nu-i aparține. Vrea să rescrie istoria și să redeseneze granițele cu crime, tortură, șantaj și minciuni. Ucraina nu va permite acest lucru”, a subliniat președintele.

Vladimir Putin anunță oficial anexarea teritoriilor ucrainene ocupate în cadrul unei ceremonii oficiate la Kremlin.

„Rusia acceptă Lugansk, Donețk, Herson și Zporojie. Rusia are patru noi regiuni. Legile ruse se vor aplica către noii noștri cetățeni, pentru că aceasta este dorința a millioane de cetățeni. Este dreptul lor natural.

Astfel, cele patru regiuni din Ucraina vor deveni parte a Federației Ruse și Kremlinul a declarat în nenumărate rânduri că va apela la „toate mijloacele posibile” pentru a le apăra. Inclusiv un atac nuclear în Ucraina nu este exclus. Atât Vladimir Putin, cât și Serghei Lavrov sau Dimitri Peskov au amenințat Occidentul că vor apela la arsenalul nuclear dacă teritoriul Rusiei va fi atacat.

Sursa: The Guardian

 

Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând din mai 2021 face parte din echipa ... vezi toate articolele

Citește și