Republica Cehă a declarat, sâmbătă, zi oficială de doliu pentru victimele atacului armat comis în această săptămână de la Universitatea Karolinska din Praga.
Steagurile au fost coborâte în bernă pe clădirile publice şi au fost atașate panglici negre, iar premierul ministrul Petr Fiala a chemat la un minut de reculegere la amiază , după atacut comis săptămână aceasta, informează agenţia DPA, citată de Agerpres.
Și patronii de magazine au declarat că vor ţine un minut de reculegere. Multe evenimente dinainte de Crăciun au fost anulate şi televiziunea de stat avea în grilă un program special.
David, ucigașul în masă din Praga, s-a sinucis pe acoperiș, este raportul oficial al autorităților cehe, conform informațiilor de vineri, fără să spună cum și cu ce. De asemenea, a fost revizuit numărul victimelor. Deocamdată au fost confirmate 14 decese, 13 studenți și criminalul. Cea de-a cincisprezecea victimă, tatăl atacatorului nu îi este încă atribuită oficial lui David.
Bilanțul initial al măcelului de la Praga era de cel puțin 15 morți, iar alte aproximativ 30 de persoane rănite. Nouă erau raportate în stare critică. Anchetatorii nu cred că atacatorul avea legături cu organizații teroriste internaționale a confirmat șeful Poliției din Cehia, Martin Vondrášek. David, autorul atacului avea 24 de ani și era student la Universitatea Carolină, care a fost vizată de atac. Imediat după atocitate, autoritățile au anunțat, la cald, că lunetistul a murit secerat de forțele speciale.
Poliţia a confirmat că autorul atacului de la universitate este anchetat ca suspect într-o anchetă cu privire la crime într-o pădure, înaintea atacului de la universitate. Oficialii au confirmat că, anterior atacului cu aproximativ doua ore, la 12:40, tatăl lui David a fost găsit mort în urma unui incident armat produs în localitatea Klánovice, situată la periferia capitalei Cehiei.
Ministrul ceh de Interne, Vit Rakusan, a declarat joi seară că atacul armat din Praga nu este caz de terorism international, lucru confirmat de o postare a asasinului în care afirma că urmează să comită “o crimă în masa, cele în serie fiind banale”. Însă șeful Poliției, Martin Vondrasek, a afirmat că este posibil ca autorul atacului să se fi inspirat din alte incidente armate observate în străinătate
Citiți și:
Cum s-a desfășurat atacul armat de la Praga. Poliția a precizat că atacatorul a fost „eliminat”