Prima pagină » Știri externe » „Ziua de care istoria își va aminti”. Cum arată PRIMUL ACORD prin care 195 de țări vor să schimbe lumea

„Ziua de care istoria își va aminti”. Cum arată PRIMUL ACORD prin care 195 de țări vor să schimbe lumea

195 de țări au ajuns sâmbătă, la Bourget, lângă Paris, la un acord istoric, primul care le cere tuturor țărilor din lume să se alăture luptei împotriva încălzirii globale. „Istoria își va aminti această zi. Acordul de la Paris pe tema modificării climatice este un succes monumental pentru planetă și locuitorii ei", a comentat secretarul general al ONU Ban Ki-moon, adăugând că „ceea ce era cândva de neconceput este de-acum de neoprit "

Acordul semnat la Paris este primul acord universal, cu caracter constrângător, în lupta împotriva încălzirii globale și vizează atât o transformare – în următoarele decenii – a economiei mondiale bazate pe combustibili fosili, cât și o încetare a ritmului încălzirii globale. 

Principalele puncte ale acordului:

– Obiectivul pe termen lung: Obiectivul pe termen lung al Acordului este ca încălzirea globală să rămână „cu mult” sub nivelul de două grade Celsius și să se „continue eforturile” în vederea limitării creșterii temperaturii medii la 1,5 grade Celsius. Temperatura medie a crescut deja cu aproximativ un grad Celsius față de nivelul din perioada preindustrială. Pentru a atinge acest obiectiv, guvernele s-au angajat să oprească creșterea nivelului emisiilor gazelor cu efect de seră „cât mai curând posibil”. La un moment dat, după 2050, prevede acordul, emisiile poluante urmează să scadă la un nivel la care pădurile și oceanele să le poată absorbi.

– Obiective cu privire la emisii: Pentru a atinge obiectivul pe termen lung, țările au convenit să-și stabilească obiective la nivel național în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, din cinci în cinci ani. Peste 180 de țări au prezentat deja obiective pentru primul ciclu, care începe în 2020. Doar de la țările dezvoltate se așteaptă să-și reducă nivelul emisiilor în termeni absoluți. Țările în curs de dezvoltare sunt „încurajate” să facă acest lucru astfel încât capacitățile lor să evolueze în timp. Până atunci, de la ele se așteaptă doar să-și limiteze creșterea nivelului emisiilor, în timp ce economiile lor cresc.

– Revizuirea obiectivelor: Aceste ținte inițiale nu vor fi suficiente să așeze lumea pe drumul către atingerea obiectivului pe termen lung de reducere a temperaturii la nivel global. Astfel, acordul prevede ca guvernele să-și revizuiască obiectivele în următorii patru ani și să analizeze dacă le pot „actualiza”. Acest lucru nu presupune ca guvernele să-și înăsprească măsurile de reducere a emisiilor. Însă există speranța că ele vor putea să facă acest lucru, în măsura în care sursele de energie regenerabilă vor deveni mai accesibile și mai eficiente.

– Transparență: Acordul nu prevede penalizarea țărilor care își ratează obiectivele cu privire la emisii. Însă el furnizează reguli în vederea transparenței, care să ajute și să încurajeze țările să facă ceea ce spun că vor face. Aceasta a fost una dintre piesele asupra căreia s-a ajuns cel mai greu la un acord. China a cerut condițiii mai slabe pentru țările în curs de dezvoltare. Acordul prevede obligația ca toate țările să prezinte rapoarte cu privire la emisii și la efortul pe care îl depun pentru a le reduce sau limita. Însă el permite o anumită „flexibilitate” în cazul țărilor în curs de dezvoltare care „au nevoie” de această flexibilitate.

– Bani: Acordul obligă țările bogate să continue să ajute financiar țările sărace pentru ca acestea să-și reducă nivelul emisiilor și să se adapteze la modificarea climatică. El încurajează și alte țări să participe, în mod voluntar. Acest lucru deschide calea unor economii emergente – ca China – să contribuie, însă nu le obligă să facă acest lucru. Sume exacte în acest sens nu au fost introduse în acord, însă țările bogate s-au angajat anterior să furnizeze fonduri de mediu în valoare de 100 de miliarde de dolari până în 2020.

– Pagube și daune: Acordul conține o secțiune cu privire la recunoașterea unor „pagube și daune” în cazul unor catastrofe legate de modificarea climatică, considerată o adevărată victorie a unor mici țări insulare amenințate de creșterea nivelului oceanelor. Statele Unite se opuneau de mai mult timp ca această problemă să fie introdusă în acord, îngrijorate de faptul că ar putea conduce la solicitarea unor compensații pentru pierderi cauzate de fenomene meteorologice extreme. Până la urmă secțiunea a fost inclusă în acord, însă într-o notă de subsol se precizează în mod expres că pagubele și daunele nu implică garanții și compensații.

Citește și