Afecțiunea care nu există în statisticile oficiale ale României. „Este ca un virus la calculator. Omul își creează programe emoționale, capabile să-i facă rău!”

”Tulburarea de stres post-traumatic, de sine stătătoare, are o statistică direct dependentă de geo-politica zonei, ține de condiții sociale, economice și de epidemiologia violenței. În România nu există o statistică oficială, dar, estimativ, poți cifra numărul persoanelor cu PTSD cronic la câteva sute de mii, de cele mai multe ori „pierdute” prin populația de diagnostice de tulburare depresivă, și câteva zeci de mii cu PTSD acut. Raționamentul e că, anual, în România, 10 mii de persoane mor prin accident de circulație sau suicid. Dacă admiți că împrejurul lor există un halou de 6 – 8 persoane direct afectate, din care cam 10% vor dezvolta PTSD, înseamnă cam 6 – 8 mii de persoane cu PTSD acut anual, și asta fără să iei în considerare a). victimele violenței domestice sau de altă natură, b). persoane din mediu carceral, cazurile sporadice generate de alți factori.

România nu are un program centrat pe traumă. Prognosticul de recuperare respectă regula de „trei”. Cam o treime se vindecă, o treime au îmbunătățire semnificativă sub tratament/ terapie, o treime continuă să aibă, cronic, simptome”, spune Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru, coordonatorul Centrului de Psihiatrie și Psihoterapie MindCare.

Ecaterina vine dintr-o familie de avocați care, după venirea comunismului, a fost persecutată de autorități, evacuată, mutată (forțat) din localitate. Ea s-a îndrăgostit de un tânăr, care făcea dizidență în anii 50. Acesta a murit, suspect, într-un accident de motocicletă. Ani mai târziu, Ecaterina a fost abordată de un agent al Securității care i-a mărturisit că îl omorâse pe acest om pentru că o dorea, de fapt, pe ea. Ea i-a refuzat avansurile. În cele din urmă, el a forțat-o să întrețină relații sexuale, a rămas gravidă, intervenise decretul din 67, n-a putut să facă avort. Securistul i-a propus să se căsătorească, dacă nu vrea să rămână în situația în care era. Au trăit, așa, ea fiind o pacientă cronică de psihiatrie pentru problemele ei considerate „depresie”, timp de 30 de ani. La începutul anilor 90 soțul ei a făcut un infarct și a murit. „Eu am văzut-o, 20 de ani mai târziu, când mi-a spus povestea ei, pentru prima oară. În tot acest timp refuzase să vorbească despre ce pățise cu băiatul ei care-și idolatriza tatăl”, povestește astăzi pentru Gândul medicul care a tratat-o.

„Tulburarea de stres post-traumatic perturbă funcționarea celor afectați, influențează capacitatea lor de a-și satisface nevoile de zi cu zi și de a îndeplini sarcinile de bază. Trauma continuă să intervină asupra vieții persoanelor, deoarece acestea retrăiesc în minte și corp experiențele pe care le-au suferit vizual, auditiv și somatic, ca și cum astfel de evenimente au încă loc”, subliniază medicul de familie Alina Teodoru pentru Gândul.

Biologic, corpul este pus în poziție de luptă, anormal, dincolo de răspunsul firesc de tip FFF (Fight/ Flight/ Freeze). „Nivelul de hormon de stres e adeseori crescut, parametrii uzuali (glicemie, colesterol, tensiune arterială) pot oscila și ei din pricina activării neuro-vegetative persistente.

Persoana se izolează, devine uneori apatică, alteori agitată, poate avea o dispoziție tristă sau anxioasă, indiferentă sau, dimpotrivă (deși mai rar) euforică. Nu se odihnește bine, se trezește frecvent noaptea, are amintiri intruzive (flashback), coșmaruri, reacție exagerată de tresărire la zgomote sau imagini care sunt reminiscențe ale traumei. În cazuri mai grave, când trauma e intensă sau complexă, pot apărea chiar idei delirante și halucinații conexe experienței trăite”, spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

La nivel relațional apare detașarea, înstrăinarea și izolarea față de anturaj; e afectată capacitatea de trăire a sentimentelor de tandrețe și intimitate; se deteriorează relațiile maritale și parentale; apare acea distanțare în relaționarea interpersonală, cauzată de teama unei experiențe anterioare de pierdere sau trădare; evitarea unor dezvăluiri personale determinate de lipsa de încredere în alte persoane și de teama de a fi respins.

„Nu putem vorbi despre traumatisme egale. Caracterul neprevăzut, locul și derularea traumatismului vor influența precepția viitoare a pericolului. O femeie violată într-un spațiu familiar, de către cineva cunoscut, poate dezvolta mai ușor o schemă de pericol. Consideră că poate să treacă prin această experiență traumatizantă oriunde și oricând, chiar și în locurile cele mai sigure. Suntem diferiți și așa percepem și impactul traumatizant”, spune psihologul Iulia Florea pentru Gândul.

Factorul care declanșează reacția acută de stres poate fi: 

a). un eveniment care este perceput de individ ca fiind amenințător de viață sau al integrității lui fizice sau psihice;

b). o serie de evenimente, repetate, cronice (vicariante) prin care integritatea lui este compromisă (umilință la locul de muncă, persecuție socială, marginalizare etc); 

Clasificările internaționale condiționau acestă sumă de factori de reacția individului care trebuia să fie de neajutorare sau teroare. Acest criteriu a fost eliminat în cea mai recentă clasificare a acestei clase de boli, dar rămâne un specificator.  Dacă individul manifestă oroare și neajutorare, riscul de-a a avea ASD/ PTSD este cu atât mai mare.

„Mecanismul depresiei este dublu”

De cele mai multe ori, această tulburare se asociază cu depresia, cu anxietatea, cu abuzul de droguri și alcool.

”Depresia este compania intimă a ASD/ PTSD. „În situații de conflagrație sau calamitate, sau în zone de război, aproape toate persoanele cu PTSD au și depresie comorbidă. În vremuri de pace, la persoanele cu ASD/ PTSD, depresia apare cam la 20 – 30% din persoane, deși în unele studii cifra este sensibil mai mică. Mecanismul depresiei este dublu, pe de-o parte nivelul crescut de cortizol afectează părți ale creierului implicate în modularea dispoziției, pe de-altă parte experiența cronică de insomnie/ amintiri intrusive/ coșmaruri generează dispoziție depresivă, lipsă de speranță, gânduri negre, pesimism”, afirmă medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

După încetarea acțiunii, comportamentul persoanelor cu TSPT este influențat în continuare de acele trări emoționale dureroase, fără ca ele să conștientizeze acest lucru. „În funcție de tipul de personalitate sau de istoria de viață personală, unii subiecți sunt mai mult sau mai puțin afectați de aceste tulburări, chiar dacă expunerea la traumă a fost asemănătoare”, declară psihoterapeutul Anca Kosina pentru Gândul.

Suferința poate fi însă moștenită și de următoarele generații. ”E dovedit deja că evenimentele de oroare trăite schimbă codul genetic și se transmit la urmași. Copiii persoanelor cu PTSD pot dezvolta, ei înșiși, în situații de viață particulare, tulburări. Mecanismul genetic e dublat și de ecuația rezilienței. Unele persoane sunt mai vulnerabile la traumă, pentru că, psiho-social, se găsesc în situații de viață unde nu au resursă de reziliență, fie că e vorba de comunitate, fie că e vorba de sărăcie, sau foamete, sau zonă de război, sau o structură psihică fragilă (persoane anxioase, obsesionale, emoțional-labile)”, precizează medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

În general, nu toți cei care trec printr-un eveniment traumatic dezvoltă o tulburare de stres post-traumatic, iar mulți își revin fără nici un tratament. „Cei care nu-și revin au, de cele mai multe ori, un parcurs cronic debilitant. De asemenea, unele persoane dezvoltă simptome de tip stres post-traumatic după ce trec prin evenimente traumatice de severitate redusă. Răspunsul la un eveniment traumatic este specific fiecărui individ și tine de diverși factori precum predispoziția genetică, sex (prevalența mai mare la femei), evenimente traumatice în copilărie, existența altor afecțiuni psihiatrice, gradul de susținere socială”, subliniază psihiatrul Dana Stejar, de la clinica Pro Vita, pentru Gândul.

Tratamentul este dublu, farmacologic și psihoterapeutic. „Dacă persoana nu reușește să doarmă, somniferele pot fi utile, simptomatic. Fără somn, omul nu poate să funcționeze. PTSD e asociat cu o rată crescută de tentative de suicid și suicid complet. Riscul este de 3 – 4 ori mai mare decât la populația generală, dar poate crește dacă persoana are și tulburare depresivă. De aici nevoia de intervenție și de tratament adecvat”, subliniază psihiatrul Gabriel Diaconu. 

Când cineva este speriat, panicat, deprimat, gândește irațional, negativ, fără să-și dea seama că gândurile lui îi afectează starea de spirit și comportamentul. „Subiecții trebuie aduși, treptat, în situația de a înfrunta stresorii și de a modifica emoțiile care i-au acaparat. Când reacția durează mai mult de trei luni, putem vorbi despre o stare cronică ce va conduce la o deteriorare profundă a calității vieții. Cazurile deosebite întâlnite la cabinet au fost cele de abuzuri sexuale sau violențe repetate, atât pe copii cât și pe adulți”, spune psihologul Iulia Florea.

Amețelile, problemele de apetit, anxietatea sunt semne ale aceleiași stări, numită „activare neurovegetativă persistentă”, marcată de niveluri crescute de adrenalină și cortizol.  „Se pot păstra dacă trauma psihică a fost asociată și cu traumă fizică, mai ales la cei care au suferit lovituri repetate la cap sau au fost implicați în accidente care generează leziuni de tip „whiplash” la nivelul coloanei cervicale (îndeosebi accidente de mașină), în care apar ruperi axonale mici, în interiorul creierului”, afirmă medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

„Imaginați-vă o zonă ocupă de „inamici”. Cei care au putut s-au retras în munți și există și câteva zone neocupate în vecinătate. Psihoterapia „mobilizează” forțele rămase neocupate, îi încurajează și îi impulsionează pe cei răspândiți prin munți (procesul de întărire al eului). Apoi atacă „dușmanul” și îl împinge afară. Altfel spus, identifică, mobilizează și consolidează resursele pacientului, care îl vor ajuta să recunoască din timp „virușii” și să construiască programe de viață mai puțin vulnerabile. Experiențele prin care trecem sunt uneori atât de grele, atât de neașteptate și de copleșitoare încât multor oameni le este din ce în ce mai greu să-și gestioneze stările și să-și păstreze echilibrul psihic și emoțional”, adaugă psihoterapeutul Anca Kosina.

„Toți cei care suferă de tulburare de stres post-traumatic sunt, în fapt, suflete rănite, iar rănile lor sunt de cele mai multe ori încă sângerânde. Trauma reprezintă un moment de cotitură în viața acestora și devine un filtru care le modifică percepția realității. Pentru ei, viața nu va mai fi niciodată la fel”, concluzionează psihiatrul Dana Stejar.