Anca Vereanu, doctorul care se uită, la propriu, în gura vedetelor. „Când intră Loredana, se luminează cabinetul”

„Cred că sunt atașată de toți pacienții care mă lasă să mă atașez de ei. Loredana Groza, când intră în cabinet luminează cabinetul. Se pupă cu asistentele, vorbește cu toată lumea, este foarte prietenoasă. O iubesc!”

Despre miscarea #metoo: „Și eu am avut niște probleme în mediile în care am lucrat, le-am tratat absolut ca o războinică, m-am certat, m-am impus și am mers mai departe. Cred că poți să pui la punct un barbat și să- l faci să înțeleagă că nu are nici un succes cu tine, sexual, că despre asta e vorba, nu?”

Redăm intergral interviul acordat agenției MEDIAFAX și Gândul.info de dr. Anca Vereanu.

Reporter: În ce stă puterea ta?

Anca Vereanu: Puterea mea…Cred că în felul meu de a fi. În energia pe care o am, am foarte multă energie! Și foarte multă dorință de a face, de a proba lucruri noi, de a cunoaște oameni, cred că în asta stă puterea mea (râde).

Reporter: În ce stă libertatea ta?

Anca Vereanu: Libertatea mea stă în spiritul meu. Și în ceea ce stăpânesc, cred ca ești liber atunci când te bazezi pe cunoștințe, pe ceea ce știi, pe ce ai învățat și pe o situație profesională pe care ți-ai creat-o și care iți dă siguranță, și atunci cred că te simți liber.

Reporter: În ce stă frumusețea ta?

Anca Vereanu: Frumusețea mea, nu neapărat ca frumusețe fizică, cred că stă în felul meu de a fi, că sunt o fire veselă, sunt prietenoasă, îmi plac oamenii. Soțul meu se miră tot timpul că unde mergem cunosc o gramadă de lume, pentru ca îmi plac oamenii. Cred că stă în felul meu de a fi și, ca un amanunt, așa, cred că stă și în ochii mei (râde)….

Reporter: Ce este extraordinar în viața ta?

Anca Vereanu: Știi că toată lumea ar răspunde „extraordinar, în viața mea, sunt copiii”. Sunt copiii, întotdeauna copiii reprezintă extraordinarul într-o familie, dar cred că pe planul doi extraordinar înseamnă că fac ce îmi place și asta îmi dă libertate și puterea de a fi independentă, veselă și de a fi eu. Cred că asta mi se pare extraordinar: că am reușit să îmi fac o cale pe care nu neapărat mi-am ales-o inițial, am fost sfătuită de părinți, dar am găsit modalitatea de a mă simți fericită și de a face ce îmi place. Și cred că asta îți dă echilibru.

Reporter: Cât din cea care ești acum este rezultatul greșelilor pe care le-ai făcut?

Anca Vereanu: O, foarte mult …Mă gândesc des la lucrul acesta, mă gândesc foarte des că am fost perfectibilă tot timpul și încă sunt, încă fac greșeli. Fac 51 de ani anul ăsta și nu cred deloc că m-am maturizat complet, încă am de învățat. Știi ce mă face cel mai mult să mă gândesc la greșeli? Tinerii din jurul meu! Poate n-aș conștientiza cât de mult greșeam înainte dacă n-aș fi înconjurată de foarte mulți tineri în clinică și le observ comportamentul. Am devenit mai tolerantă, pentru că exact la fel eram și eu. În prima fază mă enervează greșelile lor, dar mi-aduc aminte că așa făceam și eu și-l enervam pe șeful meu la Spitalul Militar cumplit, că eram atât de zăpăcită și mi se părea că lumea e a mea și că le știu pe toate! Și din toate greșelile astea cred că am devenit mai bună.

Reporter: Care a fost cea mai mare șansă pe care ai primit-o de la viață?

Anca Vereanu: Eu cred că am primit mai multe șanse de la viață. Cred că am fost înconjurată de oameni de calitate și în general mi-am ales oamenii din jurul meu și cred că una din cele mai mari reușite a fost faptul că m-am măritat cu un barbat care m-a susținut mult, profesional și familial, deci am avut susținere, și în al doilea rând am nimerit în tinerețe într-un mediu profesional foarte bun și în care am putut să mă dezvolt. Eu consider că asta a fost o șansă foarte mare, care m-a definitivat profesional. A fost, consider, o întâmplare, nu știu cât am ales-o sau cât m-a ales. Cred însă că familia și profesia iți dau echilibru. Cred că astea au fost șansele: să fiu înconjurată de oameni care m-au susținut, care m-au iubit, pe care i-am iubit și în același timp un mediu profesional în care am putut să mă dezvolt pentru că de fapt viața ce înseamnă, profesia și familia!

Reporter:Dacă te-ai întâlni cu tine cea de la 20 de ani, ea ar fi mulțumită de tine? Îi mai ești datoare cu ceva?

Anca Vereanu: Eu lui Anca de 20? (râde) Da, nu știu, cred c-ar fi mulțumită, cred c-ar fi mulțumită că am facut multe lucruri de care sunt mândră! E o întrebare foarte draguță! Cred ca aș fi mulțumită, nu știu dacă mai am să îi datorez ceva. Poate pe plan privat, așa, profesional, cred că am făcut foarte multe și singură! Deci aici sunt self made women dar privat poate aș mai fi putut să fac niște lucruri, poate să stau mai mult cu copiii, să fiu o mamă mai bună. Din punctul ăsta de vedere. Am sacrificat mult din prezența mea alături de copii, am vrut să am un al treilea copil și am renunțat și ăsta este regretul vieții mele, poate asta ar avea să îmi reproșeze. Că n-am mai mulți copii, să las mai mulți următori.

Reporter: Ce crezi că te-ar face atât de fericită încât să spui „clipă, oprește-te!”?

Anca Vereanu: Aș spune acum să se oprească! Deci în momentul acesta, la vârsta asta de 50 de ani împliniți mi se pare ca sunt realizată, simt asta, exact cum am spus și mai devreme, familial îmi merge bine, copiii sunt bine, soțul meu, părinții mei, tata are 85 de ani, mama are 80, sunt foarte bine, eu sunt sanatoasă, din câte știu, am putere de muncă și experiență foarte bună acumulată și profesional simt că pot, simt de câțiva ani lucrul ăsta, că pot orice! Că pot să fac lucruri grele și că le fac bine și dacă ar fi să opresc momentul, acum l-aș opri! Și știi de ce? Că simt un pic că încep să îmbătrânesc, că-mi apar niște riduri, și nu vreau, că mai îmi place să fiu frumoasă și nu vreau bătrânețea! Doar din punctul ăsta de vedere l-aș opri, că cine știe ce experiențe minunate viața îți mai dă!

Reporter: Cum comentezi mișcarea #metoo? Tu ai fost vreodata hărțuită ?

Anca Vereanu: Dacă mă uit la cariera mea profesională și eu am avut parte de așa ceva, aș putea s-o numesc așa, deci noi în România putem să numim hărțuire în mediile în care lucrăm și eu am avut-o de foarte multe ori, dar n-aș putea să spun nici că m-a influențat nici că m-a oprit, dar depinde, cred, de personalitatea fiecărei femei. Consider că atunci când ești harțuită cu adevărat, ar trebui să spui pe loc, nu cred că trebuie să treacă 15-20 de ani ca să recunoști lucrul ăsta sau ca să acuzi, nu? Înseamnă că undeva ai acceptat această hărțuire, pentru un motiv anume, pentru un avantaj. Și eu am avut niște probleme în mediile în care am lucrat, le-am tratat absolut ca o războinică, m-am certat, m-am impus și am mers mai departe. Deci cred că trebuie să ai putere ca să faci așa ceva. Scandalul #metoo cu hărțuirea din SUA cred că n-ar fi trebuit să fie un scandal dacă a fost acum 20 de ani. Ce-au făcut acele femei acum 20 de ani? Cred că poți să pui la punct un barbat și să-l faci să înțeleagă că nu are nici un success cu tine, sexual, că despre asta e vorba, nu? Deci nu te duci cu el în privat niciodată când nu e cazul.

Reporter: Ce-ți place și ce nu iți place la România astăzi?

Anca Vereanu: Îmi place România! Avem o țara superbă, chiar de curând am traversat-o când, am venit din străinatate cu mașina, și de fiecare dată mă bucur de Valea Oltului, de peisaje, îmi place firea românului, dar nu îmi plac cei care au putere și ne conduc. Mi se pare că nu sunt niște români adevărați. Dar îmi place România, n-aș pleca de aici, multă lume m-a întrebat, am avut oferte de lucru în străinătate, niciodată n-am plecat, mă simt foarte bine, faptul că știu atâta lume, că îmi știu locurile, părinții sunt aici, familia, pot să-i ajut, pot să m-ajute. Îmi place foarte tare să fiu în țara mea, dar într-adevar nu-mi place ce se întamplă. Mi se pare că mergem într-o direcție foarte proastă, că superficialitatea și nonvaloarea sunt promovate, iar oamenii aceia valoroși pe care eu îi cunosc, am o gramadă de prieteni, noi nu facem nimic, pentru ca fiecare are businessul lui, își vede de treaba lui, la un moment dat te și temi, pentru că parcă ne întoarcem așa cumva pe vremuri și începe să fie așa o teama de cei care conduc, care sunt foarte răi. Deci îmi place România, n-aș pleca de aici, o iubesc. N-aș vrea să-mi plece copiii de aici. Toți copiii familiilor prietene pleacă în Anglia la studii, în America, mie mi se pare așa o destrămare de familii, să-ți trimiți copilul la 16 ani sau la 18 ani în străinătate, îl rupi de valorile familiei. Nu sunt egoistă când mă gândesc că vreau copilul meu să rămână să mă îngrijească la batrânețe, dar vreau copilul cu mine la bătrânețe! Văd ce sprijin sunt pentru părintii mei, adică mi se pare și firesc, nu?! Undeva se întoarce. Am făcut tot ce am putut în viața asta pentru copiii mei, poate vine un moment când eu n-o să mai pot. Mie mi se pare foarte firesc să te ajute copiii, eu cred că așa ar trebui să fie crescuți copiii. Sunt mulți care spun „ăsta e egoism, gândește-te la copil!”. Da, mă gândesc la copil, niciodată n-o să se simtă dezvoltat și liber într-o țară straină în care nu are acele relații pe care și le face în gradiniță și în școală, colegii, nu!? Eu nu consider că sunt egoistă când mă gândesc că vreau ca fetele mele să fie alături de mine și nu aș vrea să trăiască în altă țară. Deci numai pentru gândul ăsta aș face ceva să rămână România, măcar cât mai e, și s-o facem înapoi bună, s-o luăm înapoi.

Reporter: Care a fost cea mai frumoasă zi din cariera ta ?

Anca Vereanu: Da… nu m-am gândit…care-i cea mai frumoasă zi din cariera mea….cred că este când am deschis clinica asta, dacă mă gândesc, pentru că a fost un vis realizat. Eu am lucrat mulți ani de zile la Spitalul Militar și am avut șefi și toate lucrurile care m-au definitivat, si bune și rele, s-au întâmplat acolo, dupa care la facultate, unde am predat 20 de ani și am fost o veșnică subalternă (râde) și am visat mult un loc unde pot să fiu eu, să decid și să mă formez în continuare. Deci cred că momentul când am dat drumul la această clinică în care suntem acum. M-am simțit extrem de fericită și fericirea aceea cu teamă, că de fapt răspund și de greșeli. Totdeauna, când lucrezi într-o instituție, greșeala e a instituției, foarte puțini, mai ales în România, unde nu prea avem legislația să răspunzi personal pentru niște greșeli, de obicei instituția și le asumă, se spală o mână pe alta. Cînd ești pe treaba ta, în clinica ta, cam ești răspunzător de tot ce se întâmplă, mai ales că ea îmi poartă numele. Cred că ăsta a fost unul dintre momentele cele mai fericite. Așa nu-mi aduc aminte, poate a fost prima oară când am extras o măsea singură, poate sunt lucruri mici pentru alții dar pentru mine au fost bucurii enorme, pentru că eu am putut să fac singură ceva, când am extras primul dinte, când am pus primul implant, când am făcut prima lucrare și pacientul a fost foarte fericit după, a fost o realizare foarte mare pentru mine.

Reporter: Care a fost cea mai fericită zi din viața ta personală?

Anca Vereanu: Păi cred că atunci când m-am măritat, am plâns de fericire. Eu m-am măritat de doua ori, am fost de doua ori căsătorita și am plâns de fiecare dată când m-am măritat. Cred că și acum aș plânge dacă m-aș mărita a treia oara! Glumesc, sunt foarte bine în căsnicie, dar mi-a plăcut foarte mult momentul ăla când m-am măritat. Mi s-a părut așa, că mă ia cineva de la mama, de la tata, și are grijă de mine în continuare, cu toate că eu pot să am grijă de mine singură. Întotdeauna am avut această nevoie și o simt în continuare. Îmi place să aibă cineva grijă de mine. Să nu știu eu că toate problemele sunt ale mele. Cu soțul meu, cu Mihai, cu care sunt împreuna de 19 ani, ne-am căsătorit dupa 6 ani de prietenie, deci ne cunoșteam foarte bine, nu știu ce m-a apucat plânsul când ne-am căsătorit, dar în orice caz, cred, ca femeie, că îți trebuie chestia asta, trebuie să aparții unui bărbat, sau așa am simțit eu și așa simt în continuare, simt că are grijă de mine și chiar are! Sunt multe lucruri de care se ocupă el și cât sunt eu de puternică, toata lumea mă vede, aaaa, ești super power, am nevoie sa aibă cineva grijă de mine. Și mi se pare că atunci când m-am măritat am fost foarte fericită. Când am născut nu, pentru că m-a durut! Multă lume, femeile spun „vai, când a venit primul copil pe lume am fost cea mai fericită”. Mie îmi venea s-o strâng de gât când am văzut-o prima oară, pe ambele fete, pe rând! (râde) Pentru că cu prima am avut placenta previa, am avut sângerări, m-a durut burta, am stat în spital, cu a doua am făcut o cezariană, am avut niște dureri îngrozitoare, deci țin minte că n-au fost deloc niște momente fericite. Au fost niște „must”-uri, trebuie să trecem prin ele ca să avem copii, nu?! Și copilul e frumos după aia! Cu ambele fete am avut același sentiment la ele, le-am iubit pe zi ce trece! În prima zi când mi-a adus-o, am zis, săraca, ce mică e, trebuie să am grijă de ea, era o responsabilitate, dar după aia devine drăguță, frumușică, e a ta, nu, te atinge, e un sentiment care crește. Pe când măritatul a fost așa, că ai vrut tu, că iubeai foarte mult, și cred că dacă nu suntem cu false sentimente, mie mi se pare că ăla a fost un moment fericit.

Reporter: Cum ți-ai câștigat locul pe piață după ce ai făcut clinica?

Anca Vereanu: Păi cred că mi l-am câștigat puțin înainte! Eu am venit deja când am făcut această clinică, în 2010, am avut un cabinet în casa în care locuiam și eu când am venit aici aveam deja pacienți. Eu am avut cabinet deschis din 2003, dar era mic, era la noi acasă. Așa că am venit deja cu pacientură, dar aici am resimțit într-adevăr dezvoltare, pentru că ăsta a fost și motivul pentru care m-am mutat. Eu aveam nevoie de interdisciplinaritate și am luat doctori în colaborare care să se ocupe de anumite specialități și așa m-am dezvoltat și am simțit că încep să fac lucrurile foarte bine. Când am simțit dezvoltare, când am început să simt ce spuneam mai devreme, că pot să fac lucruri grele. Asta nu demult. Eu consider că un doctor, ca să fie un doctor cu experiență și un doctor bun, trebuie să treacă cel puțin 10 ani de la terminarea facultății, nu cred că mai devreme un doctor e bun. Poate să aibă talent, poate să aibă voință, dar bun în adevăratul sens nu are cum să fie, că n-are cazuistică. Aici am venit după 7 ani de la primul cabinet și după mulți ani de la…, din 1997 eu lucrez la Spitalul Militar, deci după mulți ani de pacientură, și am simțit, cred, că după 40 de ani așa că pot să fac totul și că nu mai îmi stă nimic în cale. Dar este un ciclu de învățare permanent, asta vreau să spun că dezvoltarea asta are la baza foarte mult învățat, și cursuri, și mers încontinuu, și văzut ce e nou, atunci probezi tot timpul și tot timpul îți dezvolți abilitățile și experiența pentru că apar lucruri noi.

Reporter: Ce și cât ai câștigat realizând clinica de stomatologie?

Anca Vereanu: Clinica eu am făcut-o și o conduc cu ideea de a fi o oază de medicină adevarată, să facem lucrurile corect. Asta nu îți aduce neapărat câștigul financiar, nu spun că nu câștigăm, e o afacere, trebuie să câștigăm, dar am câștiga mult mai mult dacă afacerea ar fi condusă cu spirit financiar. Celalalt câștig este mult mai important. Am câștigat pacienți, cu unii m-am împrietenit, mi se potrivește foarte bine mediul ăsta fiindcă socializez, eu de dimineață până seara socializez aici, în timp ce lucrez vorbesc cu oamenii, dezvolt tot felul de teme de conversație, facem și politică (râde).

Reporter: Care sunt pacienții de care te-ai atașat cel mai mult?

Anca Vereanu:Cred că sunt atașată de toți pacienții care mă lasă să mă atașez de ei.

Reporter: Sunt foarte multe vedete care au venit la tine pentru servicii. Cum a fost să ai staruri în cabinet?

Anca Vereanu: Una dintre vedete, putem să îi dăm numele, că ea e și la mine pe facebook, cu care am rămas prietenă, dar pentru că este un om deosebit, Loredana Groza. Am făcut foarte multe concesii în relația mea medic-pacient pentru că am înțeles-o. Ea are un program foarte greu, are concerte îi apar filmări, apar reclame, am fost extraordinar de flexibilă în a o primi în cabinet când vrea ea, la ce oră, am tratat-o chiar ca pe un adevărat star. Deci ea când intră în cabinet luminează cabinetul. Se pupă cu asistentele, vorbește cu toată lumea, este foarte prietenoasă….. adică o iubesc! Ce să zic, am fost acum la Roma, acum o săptămână și am văzut o pereche de cizme de la Yves Saint Laurent, pline de cristale Swarowski, deci nu există să fiu undeva pe lumea asta să văd ceva pentru scenă să nu-i trimit mesaj cu ele, eram cu fi-mea, zic îi trimit lui Loredana, mamă cum sunt astea pe scenă, pentru ea. Bineințeles că le are (râde)! Mi-a dat mesaj: „le am”. Adica avem o prietenie, nu ne vedem des că suntem amândouă ocupate, dar nu există suntem la zile de naștere una la alta, sunt tot timpul pentru ea și pentru familia ei când are nevoie pentru că mi-e foarte aproape. Altă persoană cu care am ramas în relații bune este Cotabiță, Gabi, și pe el l-am operat și, tot așa, am empatizat mult cu situația lui și am vrut să-l ajut pentru că puțini s-ar fi băgat, nu putea fi tratat, pentru că lumea se sperie, el a avut o patologie cardiacă, se știe, a fost în comă, și pentru mine a fost o provocare profesională, și eu știu că pot dacă fac totul ca la carte și cum trebuie. De ce să nu ajuți un om pentru că el a avut un trecut. N-am avut nicio problemă, l-am operat, și tot așa, e o persoană foarte blândă și caldă când vine aici, și draguță, am rămas prieteni.

Reporter: Ce ai câștigat din experiența de prezentator de televiziune ?

Anca Vereanu: Am câștigat foarte multe și asta a fost o experiență minunată! Ce să zic a fost un an în care m-am mirat că nu m-a părăsit barbatul, vă spun serios, veneam numai la 11 noaptea acasă! A fost o experiență în care am văzut puțin așa cum te percepe lumea și am fost uimită de ce răi sunt oamenii de lângă tine, colegii mei de la facultate. Trei lucruri mi-au rămas în cap, unul mi-a spus „auzi, n-are ce face bărbat-tu cu banii, ți-a cumpărat o emisiune ca să te ocupe?” Incredibil! Altul mi-a zis că am un iubit în ProTV și că mi-a facut o emisiune, poate că există staruri care au susținere în spate și s-or fi gândit că și eu trebuie să fiu în același registru și al treilea, care de fapt m-a supărat cel mai tare, coleg de UMF, mi-a zis „Vezi, Ancuțo, că se vorbește în facultate că nu-ți prea merge clinica, bine că te-ai apucat de televiziune, te dai starletă!”. Colegii de catedră erau foarte neînțelegatori, aveam ședințe uneori aiurea, în care oricum nu se discuta nimic și eu întârziam sau anunțam că nu pot să vin că am filmare, deci ma executau de fiecare dată când mă vedeau: „ce mă te dai vedetă, ești star de televiziune, nu mai vii la noi la ședințe” și, nu știu, foarte răi, de fapt nimeni nu avea în cap cât am muncit noi, nu? Cât munceam eu, mă sculam dimineața că aveam trei subiecte pe săptămână pe care trebuia să le filmăm, din alea trei subiecte trebuia sa filmăm în spitale, în spitale ne chemau la ora 9 dimineața și ei nu erau pregătiți încă. Începeam filmarea la 11 că pacientul a mâncat, că a vomitat, că doctorul nu a venit, că sala e ocupată, că s-a schimbat programul, stăteam ca fraierii pe holuri pe acolo cu cameramanii 2 – 3 ore. Între timp eu știam că am filmare dimineața și îmi puneam pacienți de la ora 2. La ora 11-12 începeam filmarea, n-ajungeam nici la pacientul de la ora 4, îi amânam, munceam pana la 10 seara să mulțumesc și pacienții, ajungeam seara la 11 acasa chioară de somn și a doua zi gândindu-mă ce filmez să iasă bine și la filmare să n-am nici cearcăne, să fiu și cu vorbele la mine și s-o iau de la capăt. Aveam și studenți de 2 ori pe săptămână, aveam și ore și bârfele astea …. am muncit foarte mult, dar m-a și educat aceast an de televiziune, m-a făcut să fiu mai rezumativă, mai concisă, să nu mai vorbesc atâta, tu m-ai educat foarte mult, m-ai format, adică am avut oameni lângă mine care mi-au vrut binele și pentru mine a fost o experiență pe care aș repeta-o oricând, mai ales că m-am mai maturizat, au trecut 4 ani. Aș face oricând o emisiune, mi-a plăcut foarte mult și cred că îmi place să vorbesc și de aia mi s-a potrivit.