BĂSISTUL Andrei Cornea, despre sfârșitul epocii Traian Băsescu: „A fost un mahalagiu cu viziune”

„Viziunea lui, pe care a câștigat-o probabil treptat, a fost să-și dea seama că dacă vrea să conteze ca un om politic, un om de stat, trebuie să lase ceva în urmă. Și a adoptat aceste principii, ale justiției, ale reformei educației, ale reformei clasei politice”, spune Andrei Cornea pentru gândul. „Acum, în final, moștenirea lui a fost divizată. Elena Udrea a luat mahalaua, dacă pot să spun așa, nu pot să spun altfel, în timp ce Monica Macovei a luat viziunea. Numai că cele două nu merg separat. Monica Macovei are niște principii foarte juste, dar ea nu poate deveni un politician cu adevărat popular. Cele 4,8 procente pe care le-a luat sunt foarte bine, mai mult decât atât nu poți obține în acest fel. În timp ce Elena Udrea, care n-a luat cu mult mai mult, a luat elementul ăsta vulgar, populist, dar din păcate nu este servită de personalitatea și de forța lui Băsescu”, continuă filosoful.

CITIȚI INTERVIUL INTEGRAL

Domnule Andrei Cornea, ați scris de curând un articol despre băsism. Dumneavostră, personal, vă considerați băsist?

Da, un băsist disident, așa cum am spus la un moment dat. Adică, în esență, am susținut programul președintelui Băsescu de-a lungul anilor, dar acum, la sfârșit, însemnând mai ales în ultimul an, am avut serioase îndoieli asupra felului în care vrea să-și încheie mandatul și am considerat în acel articol că el însuși cumva trădează băsismul, își trădează principiile pe care și-a bazat guvernarea.

Care sunt atributele băsismului? Care ar fi aceste principii despre care vorbiți?

Ideea a fost aceea a modernizării și a instalării unui stat funcțional din toate punctele de vedere, ceea ce nunim noi un stat de drept, un stat modern, care să facă față integrării ca lumea în Uniunii Europene, cu toate atributele respective. Bineînțeles, în asta mai intrau o serie de lucruri, mai ales în primul mandat, răfuiala cu istoria recentă, povestea cu dosarele de la CNSAS, cu fosta Securitate, denunțarea comunismului. Deci au fost niște acte. Pe urmă, programul președintelui a fost atât de nerealizat de către guverne legat de reforma educației, de reforma învățământului, asta mă și interesează foarte mult fiind eu și profesor universitar. Și am susținut împreună cu colegii mei de la Grupul pentru Dialog Social, Revista 22, am susținut din plin aceste momente, chiar și în acele momente extrem de dificile, cum a fost criza economică, suspendările. M-am despărțit într-o anumită măsură, mai ales acum în ultimul an, când președintele a început să facă o serie de mișcări pe care nu le-am prea înțeles. Mă rog, le-am înțeles, dar nu le-am apreciat prea mult.

„Moștenirea lui Băsescu a fost divizată. Udrea a luat mahalaua, Macovei a luat viziunea”

Ați spus că a trădat niște principii, chiar principiile băsismului…

Poate trădat este un cuvânt puțin tare, dar ideea că a sabotat, în fond, unitatea dreptei, faimoasa, celebra unitate a dreptei, pe care el însuși a susținut-o în primul mandat și a încercat să o realizeze. Dar nu s-a realizat și nu s-a realizat în primul rând din cauza lui Călin Popescu Tăriceanu și a celor din jurul lui, Crin Antonescu și alții din jurul lui, care au făcut tot ce se putea să saboteze această unitate a dreptei. Știm acum foarte bine de ce au făcut-o. Și a susținut un partid, acest partid – Mișcarea Populară, acum condus de Elena Udrea, și care nu-și găsește locul în spectrul politic, nu știm ce vrea să facă acest partid. Dacă voia să susțină principiile statului de drept, era mult mai logic să o susțină pe Monica Macovei să spunem, presupunând că nu a avea prea multă încredere în Klaus Iohannis. Dar de ce pe Elena Udrea? Ce a făcut domnia sa pentru aceste valori, mai ales într-un moment când s-a aflat că fostul ei soț este implicat într-un scandal de corupție.

Dumneavostră ați vorbit despre „o moștenire divizată”. Cum s-a divizat „moștenirea” lui Traian Băsescu?

S-a divizat, iată s-a divizat. Eu am pornit de la un articol mai vechi, de vreo doi ani, în care îl calificam pe Băsescu drept un mahalagiu cu viziune. Asta este o trăsătură a lui cu totul specială. A îmbinat două personalități într-un mod în care numai el știe cum. Pe de o parte mahalagismul, adică un om popular, populist, cu gusturi discutabile în foarte multe privințe, dar care se face foarte ușor acceptat de popor, cu care te duci la cârciumă și bei, te înfrățești, îți faci poze în public. Ați văzut că atunci când iese în public, lumea își face poze cu el. Îl vedeți pe Ponta pe Iohannis, pe cine mai vedeți făcând așa ceva? Probabil pe Becali. El are acest gen. De aceea, cât lucrurile au mers cât de cât bine economic, mahalaua l-a iubit. Dar, în același timp, are și viziune. Adică viziunea lui, pe care a câștigat-o probabil treptat, a fost să-și dea seama că dacă vrea să conteze ca un om politic, un om de stat, trebuie să lase ceva în urmă.

Și a adoptat aceste principii, pe care nu prea le avea la început când era ministru în Guvernul Ciorbea, a adoptat aceste idei, aceste principii ale justiției, ale reformei educației, ale reformei clasei politice. Uneori a făcut bine ce a făcut, alteori a greșit. Asta e o altă discuție. Dar în orice caz a adoptat aceste principii și le-a susținut cu multă putere și pasiune și de asta și-a atras de partea lui o serie de intelectuali, acuzați după aia că sunt băsiști, de parcă asta ar fi un lucru îngrozitor. Asta este semnificația pentru cele două personalități. Acum, în final, moștenirea lui a fost divizată. Elena Udrea a luat mahalaua, dacă pot să spun așa, nu pot să spun altfel, în timp ce Monica Macovei a luat viziunea. Numai că cele două nu merg separat. Monica Macovei are niște principii foarte juste, dar ea nu poate deveni un politician cu adevărat popular. Cele 4,8 procente pe care le-a luat sunt foarte bine, mai mult decât atât nu poți obține în acest fel. În timp ce Elena Udrea, care n-a luat cu mult mai mult, a luat elementul ăsta vulgar, populist, dar din păcate nu este servită de personalitatea și de forța lui Băsescu.

„Băsescu lasă în urmă o justiție funcțională”

Care este lucrul bun pe care Traian Băsescu îl lasă în urmă?

Cred că lasă două lucruri fundamentale. În primul rând, sper că lasă un sistem juridic, o justiție care începe să fie funcțională. Bineînțeles, că nu numai el a făcut asta, au fost multe contribuții, inclusiv Monica Macovei, Daniel Morar, au fost multe contribuții. Dar el a permis să se facă acest lucru. Degeaba domnul Ponta își arogă marele merit că a plătit salariile, că așa am înțeles că le-a dat salarii. A luat lucrurile dintr-un moment foarte prost, momentul Năstase. Presiunile Uniunii Europene și ale aliaților le-au făcut pentru a moderniza acest sistem. Și trebuie spus, nu a intervenit în favoarea lui, orice s-ar spune. Domne, are un frate în pușcărie. Să nu-mi spună mie cineva că în România nu se putea să-l scoată de acolo, dacă voia. Se putea dacă făcea niște presiuni anume se putea. Dar n-a făcut-o. Și n-a făcut-o nici cu alți baroni ai lui, care au avut probleme. Orice ar zice Ponta. Să-l vedem și pe Ponta când socrul lui va fi în pușcărie, dacă o să-l scoată, dacă va fi.

A doua moștenire este legătură cu NATO, cu aliații pe plan extern. Un adept și un partizan clar și fără ambiguități al alianței occidentale. România are o tradiție proastă din punctul ăsta de vedere, o tradiție de oscilație și de compromis, și chiar de duplictate de-a lungul timpului. Nu uitați că noi am schimbat alianțele în secolul XX, ba am fost cu germanii, ba cu Antanta, ba am fost iarăși cu germanii. Eram priviți ca niște tipi care nu sunt de încredere. Băsescu a reușit să schimbe această percepție, atât cât a avut el puterea, și s-a morientat just și în chestiunea cu Marea Neagră. S-a vădit faptul că a atras atenția demult că Marea Neagră este în pericol să devină un lac rusesc, chiar a devenit un lac rusesc. În chestiunea cu Moldova am văzut că acum Victor Ponat își arogă drepturi că el a restabilit relația cu Moldova, că el este foarte implicat în chestia asta. Adevărul este că Băsescu a făcut chestia asta, el a impus legea care dădea dublă cetățenie cetățenilor moldoveni, născuți ei sau părinții lor în România Mare. El a obținut dintotdeuna scoruri bune în Republica Moldova. Iohannis pur și simplu nu nera foarte cunoscut. Ponta n-a făcut nimic remarcabil din punctul ăsta de vedere. Astea sunt cele două. Aș mai adăuga aici câteva elemente care rămân drept moștenire. Chestiunea cu dosarele CNSAS, în momentul când a venit el, prin 2005/2006 dintr-o dată o masă uriașă de dosare au ajuns la CNSAS și au început să fie studiate, au apărut scandaluri. În fine, în sfârșit s-a clarificat, s-a lămurit.

Denunțarea crimelor comunismului, acel raport celebru făcut de Tismăneanu, pe care l-a citit într-un Parlament ostilizat, în care Vadim a făcut un circ, în care PSD-ul a consimțit la acest cerc în mare măsură, în care liberalii s-au făcut că plouă. El a citit acel celebru raport, iarăși punând punct unei chestiuni extrem de controversate. Desigur, chestiunea va fi discutată de către istorici, dar sacets act trebuia făcut. Și de asemenea, au fost numeroase comisii, pentru educație, pentru agricultură, pentru alte lucruri, comisii ale Președinției. S-a lucrat acolo, s-a investit o mulțime de efort și inteligență. Nu știu cum vor fi folosite și dacă vor fi folosite, pe principiul nostru cel care vine distruge tot ce a făcut predecesorul, nu cumva să rămână vreo amintire. Chestiunea reformei educației, el personal nefiind un intelectual, departe de asta. Și până la urmă a și renunțat să mai pozeze într-un cititor de romane. Dar fiind un om foarte inteligent, cu o inteligență nativă excepțională, și-a dat seama că fără un sistem de educație cât de cât pus la punct, România se duce. Se prăbușește. Eforturile respective, preluate de domnul Funeriu, n-au fost continuate.

„M-a supărat că, la un moment dat, a început să se ocupe de divizarea opoziției”

Care au fost momentele în care l-ați admirat pe Traian Băsescu?

Au fost mai multe. Chiar și atunci când a citit imperturbabil într-o sală agitată, într-un Parlament agitat raportul final al comisiei Tismăneanu. Era ca un marinar care stă pe vapor în mijlocul furtunii. După asta, l-am admirat în 2009, în campania lui electorală, era singur împotriva tuturor. Se coalizaseră toți, cu excepția PDL-ului, împotriva lui. Și a reușit să obțină totul o victor, la limită dar a reușit, cu o tenacitate și aproape o ferocitate uluitoare, l-a sfârșiat pe bietul domnul Geoană. Sigur, nu întotdeuana l-am admirat.

Când v-a dezamăgit?

M-a dezamăgit atunci când mahalagiul, ca să revin la metafora mea, a ieșit prea mult la suprafață. De exemplu, atunci când intervenea în direct în emisiuni de televiziune și se apuca să se certe cu cineva. Este exemplu tipic de mahalagiu. El însuși cred că a regretat că s-a apucat să se certe cu doctorul Arafat într-o emisiune de televiziune, deși avea dreptate în fond, dar cui îi mai păsa că are dreptate în fond. O mare eroare să ieși în felul acesta să te expui numai ca să-și arăți punctul tău de vedere. În general, mai ales în ultimul timp, a devenit foarte iritabil și cu apariții televizate, cu scandal cu ceartă, chiar insultarea unor adversari dincolo de limite . Ne-a obișnuit cu un stil prezidențial care nu e cel mai potrivit. Dar cel mai puțin l-am admirat, cel mai rău m-a supărat exact lucrul despre care vă vorbeam la început, faptul că la un moment dat a început să se ocupe de divizarea opoziției, în loc de unirea ei, și de tentația și de tendința de a pune toate cărțile pe care le avea pe un personaj foarte discutabil din tot felul de motive precum Elena Udrea.

Ați vorbit de „o moștenire bună” a lui Traian Băsescu. Lasă Traian Băsescu în urmă și o „moștenire” negativă?

Moștenirea este că în 10 ani nu a reușit să crească în PDL în special, și în această parte a spectrului politic , să crească o nouă generație de lideri capabili, și care acum să preia această moștenire, și care să fie altceva decât Elena Udrea să care să fie niște adeversari de temut pentru stânga. Asta este foarte regretabil.

„Un om care a fost președinte două mandate ar trebui să iasă din punct de vedere politic la pensie”

Mandatul lui Traian Băsescu se apropie de final, mai are foarte puține zile la Cotroceni. Care este rolul în care îl vedeți în viitor în politica românească?

Ei, vedeți că asta este tocmai problema. Pentru că în mod normal, te-ai fi așteptat ca un om care a fost președinte 10 ani, două mandate, trecut prin atâtea experiențe, și alegeri, nu mai vorbesc de primar și ministru, nu mai are ce să vrea mai departe. În mod normal, un astfel de om ar trebui să iasă din punct de vedere politic la pensie. Ori, Băsescu nu vrea acest lucru, în mod evident. El s-a gândit că rolul lui politic trebuie să continue. După părerea mea este o greșeală. Acum viitorul va arăta, s-ar putea să ne surprindă. Dar după părerea mea este o greșeală persoanală, pentru că-l pune într-o situație neplăcută. Când ai comandat un regiment, nu mai poți să comanzi un pluton. În al doilea rând, există un timp pentru toate. Stilul lui de guvernare, de conducere, este încheiat, nu mai poți reîncălzi o ciorbă folosită. Dar se pare că asta dorește. Și eu interpretez entuziamul lui pentru Elena Udrea în această cheie, adică el avea nevoie de acest partid pe care îl va recupera în momentul în care va ieși de acolo. A și spus de altminteri că se va înscrie imediat, și va fi un congres care-l va alege președinte. Nu cred că are nimeni vreo îndoială în această privință.