Cântărețul Cătălin Josan vă prezintă în ACEST CLIP cum se spune în „moldovenească” ȚARA LUCRULUI BINE FĂCUT
„Merg să votez pentru că, până odinioară, votul democratic era un lux. Este datoria mea față de cei care au luptat pentru ca eu să am opțiunea de a-mi decide soarta”, a spus Cătălin Josan pentru gândul. Are dublă cetățenie, moldovenească și română, și a mers de fiecare dată la vot convins că și de el depind destinul Republicii Moldova și cel al României. După eforturile pe care le-au făcut românii pentru a-și alege, pe 16 noiembrie, președintele, a nu vota nu mai poate reprezenta pentru Josan o opțiune, indiferent câte obstacole i s-ar ivi în drum. „Am făcut colecție de ștampile „Votat”, atât din Moldova, cât și din România, și nu intenționez să mă opresc, indiferent de piedici. Am impresia că, cu cât mai multe obstacole pentru a ne exprima votul ni se pun, cu atât mai mult ne mobilizăm. Având în vedere tensiunile de la scrutinul din 16 noiembrie, ne-am mobilizat atât de mult, încât „a nu vota” nici nu mai pare o opțiune”, crede muzicianul.
„Fratele meu a stat 10 ore la coadă pentru a vota președintele Românie, Cu siguranță va mai sta încă 10 duminică”
Fratele său, Dorian, român basarabean ca și el, a stat la alegerile prezidențiale de la jumătatea lui noiembrie, 10 ore la coadă la Londra pentru a alege președintele României. „Cu siguranță va mai sta încă 10, dacă e nevoie, pentru a vota și duminica asta. România a avut un rău foarte mare împotriva căruia trebuia să încerce să lupte. Din fericire, a avut și o mare speranță ca și alternativă de vot, iar lumea știa exact cu cine să voteze. În Moldova, răul este clar, însă binele nu e deloc definit. În ceea ce privește diaspora, presupun că cei plecați vor vota în mare majoritate partide sau candidați pro-europeni”, spune Cătălin Josan.
„Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar putea întâmpla dacă Moldova o ia spre est”
E conștient că miza scrutinului de pe 30 noiembrie este una uriașă: „Moldova are de ales între Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală. Pe scurt, între Europa și Rusia. Iar cale de întoarcere nu e. Cei dezamăgiți în actuala guvernare, în criza economică din Europa și în instabilitatea politică de acasă, caută o alternativă. Iar, la ora actuală, aceasta pare să o constituie Rusia. Din nefericire, există și lume care habar nu are că în Ucraina e război. Vă dați seama că, dacă nivelul de informare ar fi la limita decenței, nu ar mai exista partide care s-ar bate cu pumnul în piept că sunt de partea guvernului rusesc. Încă mai puțini știu că armata a XIV-a rusească ne suflă în ceafă chiar pe Nistru, în inima Eurasiei. Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar putea întâmpla dacă Moldova o ia spre est”, avertizează muzicianul, care e convins că drumul de urmat în acest moment este cel al Uniunii Europene.
Cătălin Josan îi îndeamnă pe basarabenii care nu sunt hotărâți să meargă la vot pentru că simt că nu au pe cine alege să aleagă răul cel mai mic. „Însă acel rău mic trebuie să aibă șanse reale de a trece pragul electoral în Parlament. Iar dacă nu mergi deloc la vot, nu ai dreptul moral să te plângi că nu-ți place situația politică din țară, pentru că, la fel ca mulți politicieni parveniți, ai stat și tu cu burta la soare. Schimbarea începe de la noi”, susține Cătălin Josan. Se așteaptă ca la alegerile parlamentare de pe 30 noiembrie, din Republica Moldova să existe probleme, însă speră ca acest lucru să nu influențeze rezultatul final. „Suntem obișnuiți să vedem pe liste oameni decedați cum că tocmai ar fi votat. Probabil se vor face și tradiționalele pomeni electorale în forma mijloacelor de transport sau chiar a bunurilor (odinioară, un partid din Moldova împărțea ceasuri la Nisporeni pentru a încuraja lumea să voteze cu un anumit candidat). Însă sper ca aceste probleme să nu fie atât de semnificative încât să aibă o influență decisivă asupra rezultatelor”, spune Cătălin Josan.
„Mergem de mână cu România în familia europeană. Sperăm că frații noștri din România ne vor ghida”
„Vizita lui Klaus Iohannis în Republica Moldova este un gest foarte frumos. Este foarte apreciat la Chișinău, în pofida unei campanii online dubioase prin care, faptul că domnia sa nu fusese niciodată în Moldova era echivalat cu indiferență față de basarabeni. Sper ca această vizită să fie prima din multele ce vor urma”, a declarat artistul pentru gândul. El vede viitorul Republcii Moldova legat de cel al României în Uniunea Europeană. „Mergem de mână în familia europeană. Traian Băsescu a fost, indubitabil, cel care a depus un efort enorm în a ajuta Basarabia să se facă auzită. El a fost ambasadorul nostru în lumea mare, iar susținerea lui a avut un rol esențial, aș zice, în drumul nostru, al tuturor românilor, spre Europa. Noi suntem mai mici, mai avem să dăm din coate, însă sperăm că frații noștri din România ne vor ghida. E frumos că încercăm să avem grijă unii de alții când și cât putem, măcar și cu un vot la Eurovision”.