Câte clădiri ar rămâne în picioare după UN MARE CUTREMUR? Vartan Arachelian, interviu cu Nicolae Noica

Urmăriți aici interviul realizat de Vartan Arachelian cu Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului:

V.A: Știu că sunteți cel care a introdus bulina roșie în Capitală. Nu v-a fost ușor, ați avut parte de reproșuri din partea proprietarilor. Să vedem succesiunea în care s-au petrecut cutremurele 

ACTUALITATE Victor Ponta: „Cu cât avansează INTELIGENȚA artificială, cu atât avansează și prostia naturală”

19:00

LOTO NUMERELE extrase la Tragerile Speciale de Crăciun din 22 decembrie 2024

18:50

N.N: După cutremurul din 1940, specialiștii români au emis primele instrucțiuni pentru proiectare în vederea protejării față de seism. În 1943. Eu am publicat integral ce măsuri trebuie luate la cutremur.

V.A: La 3 ani după cutremurul din noiembrie 1940, nu s-a făcut nicio simulare de cutremur, cum am făcut noi cu câteva săptămâni înainte de acest cutremur.

N.N: Nu. La vremea respectivă, imediat după cutremur, toate construcțiile se verificau la sarcini gravitaționale, nu la mișcări orizontale. Singura mișcare orizontală la care se făcea calculul era vântul. După 1940, inginerii care știau care era situația, mai ales în Italia, au preluat niște norme și din greutatea verticală, 5% au considerat că este o forță orizontală care apare din cutremur. Și așa au început primele dimensionări. Dânșii din intuiție au ajuns la coeficientul de 5%. Lucurile au evoluat, în ’56 au apărut noi norme.

A venit epoca în care tot voiam să facem economie, o economie prost înțeleasă și am coborât acest coeficient la 3%. A trebuit să vină cutremurul din 1977 să ne dăm seama că socotelile erau greșite și am revenit astăzi la forțe orizontale de 5-6%, ceea ce au prevăzut inginerii români la 1943.

V.A: Care a fost cauza pentru dezastrul de la 1940? Nu se introduseseră construcțiile cu beton armat?

N.N: Ba da. La vremea respectivă, calculul nu se făcea decât la forțe gravitaționale, nu și la forțe orizontale, cum se întâmplă în timpul cutremurului. Forțele orizontale s-au luat în calcul după 1940. Ceea ce e important este că, în acea perioadă, construcțiile de beton armat erau temeinic făcute, iar între structurile de beton se punea zidărie de cărămidă bine arsă, bine împănată. Într-un bloc din acea perioadă, dacă vrei să bați un cui, nu poți.

V.A: Care au fost pierderile cele mai importante de la cutremurul din 1940?

N.N: În 1940, a fost un șoc pentru lumea românească. Se construise un bloc: Blocul Carlton. Vis-a-vis de Intercontinental, pe colț și s-a prăbușit. Au fost tot felul de probleme. Se pare că la un moment dat, antreprenorii doreau să mărească spațiile, au mai micșorat zidurile, au mai apărut elemente suplimentare și toate aceastea au condus la prăbușirea acestui bloc. La vremea respectivă, marele arhitect J. M. Cantacuzino a fost arestat pentru această treabă. Cel care făcuse proiectul de beton armat, un inginer Mavrodin locuia chiar în bloc și s-a prăpădit. A murit la cutremur. Au fost avarii, distrugeri. În 1977, nivelul a crescut foarte mult. Am avut aproape 1.200-1.300 de morți, un număr mare de sinistrați, peste 10.000.

V.A: Cutremurul din 1977 a fost un cutremur mult mai puternic față de cel din 1940?

N.N: Nu. Problema e următoarea: cutremurul din 1940 a fost cam 7,6 pe scara Richter, a magnitudinilor, iar cel din 1977 a fost 7,4, dar a fost mai de suprafață. Adică cel din 1940 a fost la aproximativ 150 de km adâncime, cel din 1977 a fost la 130. 20 km. Se pare că e puțin, dar influențează, pentru că dacă cutremurul e mai de suprafață, distrugerea e mai mare pe o zonă mai mică.

V.A: În 1996, când ați venit la minister, aveați un dosar al cutremurului din 1977? Știați despre ce era vorba? S-a vorbit de-a lungul timpului că veniseră niște experți japonezi care să cerceteze urmările catastrofei de atunci din 1977. E adevărat?

N.N: Problema e… că nouă ne plac poveștile… Noi avem o școală de construcții extraordinară. În 1977-1978-1979, inginerii care erau la INCERC au organizat o amplă cercetare pe 18 mii de clădiri din București. 18.000 de fișe care au fost puse într-un subsol. În 1977, au venit tot felul de specialiști. Richter, care are scara lui, a zis că București este capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa.

***

V.A: Îl avem la telefon pe domnul Dan Lungu, care este profesor la Universitatea de Construcții. Ce consecințe a avut apariția acestor buline pe niște blocuri din Capitală care continuă să existe după 20 de ani. Credeți ca se vor mai putea face bine aceste blocuri?

Dan Lungu: Au avut un destin diferit de al celor care l-au gândit. Noi asistăm la mai mult de jumătaate din blocurile cu buline care au bulinele date jos, asistăm la neprioritizarea clădirilor după prezența acestor buline și la absența unei politici care să se transforme în realitate, în ceea ce privește consolidarea blocurilor vulnerabile. Bucureștiul a primit o ștampilă de la un jurnalist britanic care a spus: Este capitala europeană a cutremurelor. Orașul cu cel mai mare număr de victime la un cutremur în secolul care a trecut. 1.500 de oameni în 1977 și circa 7.000 de răniți. Am făcut exerciții, planuri, instituții, de toate. Am vorbit mult, am început să facem reexpertizări. În realitate, problema este la genunchiul broaștei.  Există o certitudine că blocurile înalte de pe marile bulevarde, definitorii pentru aerul modern al Bucureștiului la vremea în care au fost construite, Magheru, Bălcescu, Calea Victoriei, ș.a. clădirile înalte de aici sunt construite cu 0 cunoștințe de inginerie seismică. Prima conferință de inginerie seismică a avut loc în 1956 în SUA. De-abia atunci au început lucrurile și cunoștințele să se nască și să se aplice. În momentul de față, există o cunoaștere perfecționată despre comportarea clădirilor la cutremur și toate clădirile acestea înalte de la 5-6 etaje în sus, în special sunt repetente în raport cu aceste cunoștințe. Ele au nu numai defectul că nu au fost proiectate ca atare, dar au și defectul că comportarea acestora în caz de cutremur se dovedește a fi una casantă. Se prăbușesc repede și nu au proprietățile de ductilitate pe care clădirile trebuie să le aibă. Nu există prioritizări.

V.A: Dar am văzut de curând că a fost înființată o companie de către primăria Bucureștiului.

D.L: Compania are un titlu, care e greu de acceptat ca titlu: Compania de Consolidare a Clădirilor. Când noi avem o clădire consolidată pe an, din 1990 încoace. Aveam 1.500 de expertize pe an în anii 1990. Toată lumea spera că băgând o casă pe lista de priorități de consolidare, va fi consolidată cu ajutorul statului. S-a dovedit că nu funcționează, astăzi avem 1-2 clădiri expertizate pe an. Am avut cel mai mare exercițiu de protecție seismică care se poate imagina – după părerea mea, o idee foarte bună – dar a fost ca o piesă de teatru perfectă. Dar lipseau actorii. Actorii sunt casele care stau să se prăbușească la cutremur. O altă observație pe care o am asupra exercițiului este că numărul de răniți este de circa 7-10 ori mai mare decât numărul de victime. Ori aici nu a fost așa. 4.000 de victime pentru București este o catastrofă aboslută, nu este un scenariu. Înseamnă 100 de clădiri făcute praf. Lipsesc inginerii constructori în tot acest scenariu.

V.A: Ce a făcut Guvernul dumneavoastră, domnule Noica?

D.L: Nu cred că e cazul de a discuta despre culori politice în acest subiect. Este un subiect al românilor, nu are nicio legătură cu asta. Este o chestiune de protecție a cetățenilor acestei țări și este tot o formă de stare de război. Adică nu mai e treabă de culori sau de preferințe de altă natură. Toată lumea trebuie să gândească colinear, cu gândul de a consolida clădirile. Care din ele, o listă de priorități, cu cât mai înalte, cu cât mai avariate în 1977, cu cât au parterul mai liber, adică de magazine, fără ziduri despărțitoare, cu cât sunt mai nesimetrice în plan, cu atât sunt mai periculoase.

V.A: Deci, trebuie să aibă prioritate la consolidare.

D.L: Degeaba facem liste cu clădiri cu un etaj, cu două, consolidate de proprietari. V-aș da și la proprietari un exemplu ilustru, Carul cu Bere, cel mai frumos restaurant al Bucureștiului, care se consolidează de către proprietar. O clădire cu totul remarcabilă pentru patrimoniu. În zonele în care se găsesc aceste clădiri, circa o treime din clădiri sunt din lista monumentelor istorice, cu diverse grade de protecție. Blocul Patria, a devenit o clădire monument. 

V.A: Domnule profesor Noica, ce ați făcut la Convenția Democratică, în afară de faptul că ați pus aceste buline? Adică se putea face ceva, sau bugetul era prea sărac?

N.N: Problema este următoarea: în momentul când am ajuns la minister, am refăcut Consiliul Tehnic Superior, despre care am scris și care a vizat toate lucrările mari între cele două războaie. Am adus specialiști de mare valoare. Profesorul Lungu, profesorul Stănescu, oameni de o specialitate deosebită. Ne-am sfătuit și am hotârât în 1999, ca primă măsură, să stabilim 100 de clădiri peste 4 nivele, care au fost construite înainte de 1940 fără norme seismice, să punem niște buline pe ele, pentru a atenționa proprietarii și societatea, că ele reprezintă un pericol. Dar nu numai din cauza proprietarilor. 50 de ani, statul comunist nu a făcut nimic, iar oamenii aceia erau sărăciți: Ești proprietar, răspunde! Acesta este un cinism. După ce am pus aceste lucruri, pentru anul 2000, deja am alocat o sumă de bani și au început proiectarea și consolidarea anumitor clădiri, astfel încât în anii următori să continuăm. Am făcut un lucru foarte interesant, consider eu. Problema mare era problema banilor. Oamenii nu aveau bani. Și atunci am considerat că trebuie să creăm o lege pentru constituirea unui fond special pentru protecția seismică, proiect de lege de 4 pagini care a fost trecut prin Senat.

Am considerat că prin acest fond, consolidarea celor 100 de clădiri cu risc seismic să fie plătită din bugetul statului. Era foarte corect acest lucru, pentru că oamenii nu aveau bani. Am mai pus o condiție: ca aceste lucrări să fie date unor firme de specialitate, care să fie agreate de Consiliu. Dar, în 2001, noi am plecat, iar guvernarea Năstase a desființat Ministerul Lucrărilor Publice. Un Minister înființat de 150 de ani, de pe vremea lui Cuza.