Ce am învățat când am dansat prima oară goală-pușcă pe scenă

Vava are corp și minte. Ia privește-o! Corpul și mintea au făcut-o coregrafă, manager al Centrului Național al Dansului. Corpul și mintea asta îți dau curaj că poți reuși cu ce ți-a dat mama de acasă. Nu-i așa că te cam doare în cot de dans?  Vava Ștefănescu mi-a dat cu flit când am pus-o să-mi danseze un Lacul lebedelor. Astăzi, dansul ești tu. Când te îmbrâncești în tramvai dimineața, când vezi Puterea și bătaia ei de joc. Din trup, de ai minte, poți face ce vrei tu. Dans, bucuria momentului, râsul nebuniei de a trăi fiecare zi. 

Ești la „Omul și Gândul”. Sper că-mi tragi un „Lacul Lebedelor”.

Nu facem dans clasic. Facem dans contemporan, care e o specie nouă…. În ecologia culturală a Europei, a lumii e ceva care se face împreună cu corpul și cu capul și cu alt limbaj decât cel clasic și care poate să implice idei, poate să implice alte domenii artistice, video, muzică.

Dansul a dispărut din dans.

Nu, pe poante nu ne urcăm, doar dacă sunt poante bune, cum ar fi ultima poantă bună, care ne-a înveselit pe toți, primirea atât de mult doritului spațiu pentru Centrul Național al Dansului.

Centrul și Sexy Clubul

După renovarea Teatrului Național, unde aveam sediu, am închiriat un spațiu în Bulevardul Mărășești. Deci, stânga era Centrul Național al Dansului, dreapta era un bar, rău famat în zonă. Acolo la Sexy Club. Când am făcut un brunch la acel club. Ploua afară și n-aveam cum să ținem și artiștii, și invitații străini și ne-a lăsat proprietarul să facem acolo brunch – ul. Sunt lucruri care există și coexistă și fiecare își vede de treabă, de business. Am semnat contractul acolo și, mă rog, cu timpul cele două imagini n-au mai mers așa de bine împreună. Oricum nu ne-am ciocnit pe tipuri de activități. Și cum spuneam, când am închiriat spațiul ăsta a devenit CNDB închiriat, iar acuma, nu știu, trecem în altă perioadă, CNDB reconstruit, sau așa cred că, în sfârșit redevenim acea instituție națională.

Ce este corpul?

Corpul e o minte, e un mușchi al minții și mintea e o parte a corpului și fără ele, două, nu se pleacă la dans și corpul poate să fie orice: scaunul, corpul diplomatic, corpul profesoral, corpul biologic, corpul politic, corpul social sau nesocial, corpul bolnav sau… Cel mai des vorbim despre… când facem dans contemporan corpul e implicat, probleme, întrebări care țin de ceea ce trăim astăzi și atunci lumea n-ar trebui să se sperie atât de tare. Vine la dans contemporan, vai, eu nu mă pricep la dans contemporan. O altă accepțiune este că dansul este ceva decorativ și foarte de divertisment. În mod necesar e divertisment. Eu cred că dansul contemporan, mai ales în formele noi, pe care noi le promovăm la centru, reușește să facă o altă formă de divertisment. Puțin mai interesantă, puțin mai gânditoare, te lasă cumva pe gânduri, te întreabă, te chestionează, te implică, te roagă să vii cu informații de-acasă, dar e vorba de întâlnirea asta între ce cred artiștii, între ce … ideile de care sunt preocupați artiștii și publicul care vine nu numai ca să i se pună așa o hrană gata digerată în gură și gata mestecată, ci să lucreze cumva împreună, chiar dacă nu se întâmplă pe loc. Cumva lucrează mai departe.

Dansul e strada.

Mi-amintesc poate că cea mai bună explicație sau nu știu cum, ilustrare, pentru ce e dansul contemporan, ar fi o lucrare de-a mea, care s-a numit Strada 11 iunie, numărul 41, acolo unde era primul centru de dans independent, Centrul MultiArt Dans, Centrul MAD, de unde au pornit și au clocotit multe lucruri, proiecte. S-a lansat așa cumva dansul contemporan. S-a făcut o instalație numai cu obiecte, deci o coregrafie pentru obiecte, exact, nu era nimeni pe scenă. Era o construcție a unui personaj prin absența personajului și era microunde, ventilatoare, reșou care fierbea cafea…

Oricine poate să urce pe scenă?

Nu chiar toată lumea, fiindcă între idee și realizare, între comunicarea ideii sau a ceea ce ai realizat e drum lung și efort mult și nu stă neapărat în transpirație și asta s-a dovedit foarte… Nu avem neapărat poveste, dar avem idei despre care vorbim și dacă ele se leagă într-o formă poetică, într-o formă dramaturgică de un anumit fel, care e foarte propriu creatorului, nu poți să vorbești despre o mare, mare diversitate… adică nu poți să faci o singură propoziție, asta e ucigător despre dansul contemporan.

Obsesii de dansator: trans, frică, etică, politică

Vorbim de Paul Dunca, care a avut curajul mai mereu să chestioneze despre transgenderi de exemplu, este ultima producție. Este un fel de spectacol de dans contemporan documentar. A făcut o rezidență artistică și a documentat mai multe cazuri de transgenderi din România. Lumea nu cred că știe foarte mult despre asta. Nici eu nu știam atâtea și apoi le-a compus cumva cu șapte dansatori într-un spectacol. Asta e una din idei, de exemplu. Mai sunt critici … despre frică, despre putere, despre etică.

Frica

Fapte vitejești. Ce faci cu frica? Ce te sperie și ce faci în condiția asta? E un spectacol foarte frumos făcut pentru copii și părinții lor și care se sfârșește cu un atelier de lucru pe tema fricii. E al Smarandei Budeanu.

Cum dansăm Puterea?

Punând în context sau creând un context. De asta e minunat cu corpul, că nu are prea multe cuvinte și când are nevoie de cuvinte, are nevoie mai mult de textualizare, decât de conceptualizare, pentru că lucrăm cu imagini foarte mult și cu ce poate corpul să facă. Unul din lucrurile minunate care mă fascinează pe mine cel puțin, pe care le poate face coprul este că neavând absolut nimic, gol pușcă, fără nici un alt accesoriu, poate să-ți spună despre foarte multe lucruri.

Corpul gol înseamnă sex

Corpul când e gol are cea mai puternică mască. Tocmai fiindcă prin mișcare și prin sensurile pe care le vede cel care se uită descoperi foarte multe lucruri. Poți să vorbești despre orice cu un corp gol. Și e adevărat că eu multă vreme, începând cu Zoon Erotikon, în care am avut un moment cu un scaun și aveam un manechin care semăna cu mine, răsturnat deasupra ca într-o oglindă și eram goală pușcă și era un fel de proza.

Goală pușcă… nu se poate așa ceva.

Goală mitralieră, așa. De atunci am avut un lung traseu de multe spectacole în care abia, abia am mai avut o hăinuță pe mine. Deci nu e vorba despre sex, iar sexul, dacă vorbești despre asta când vezi un corp gol și el face parte din viața noastră și ar trebui tratat egal cu celelalte probleme. Nu văd care e problema. Sex.

Nu e e periculos să imiți superficialitatea?

Se spune despre coregrafii contemporani că prin spectacole își tratează problemele, obsesiile. Pentru mine cred că e valabil, dar nu sunt sigură că tratează. Mă sperie nesiguranța, lipsa de perspectivă, ignoranța. Nu mai e nici performanța asta recunoscută nicăieri, nu mai contează și contează doar, nu știu, ceva imediat. Și dacă contează frecvența și numărul, nu mai contează ce anume? Contează cât de strălucitor e. Slavă Domnului că ne și uită, că după aia vii, le cari cu tine toate memoriile astea și nu mai știi ce să faci cu ele. Dacă nu se uită, nu ai nici o șansă să progresezi, să afli chestii noi, să nu lași loc de renaștere.

Cine este Vava Ștefănescu

Dansator, coregraf, regizor, profesor; absolventă a Liceului de Coregrafie din Bucuresti (1988); UNATC Bucuresti (1994) – Creație coregrafică, licența în Artă Teatrală-coregrafie; bursier al Guvernului Francez pentru master în management cultural „Cooperare artistică internatională” – Universitatea Paris 8 (2004); director artistic (din 2006) al Centrului Național al Dansului, Bucuresti; peste 30 de lucrări personale (spectacole de dans contemporan și creații coregrafice pentru spectacole de teatru și film). 

Programul Centrului Național al Dansului