Confesiunea „legionarului” Octav Bjoza: „Tânăr fiind, intrând la 19 ani și câteva luni în temniță, eram avid în a lua, de la fiecare, dacă găseam, ce avea el mai bun. Și am luat de la toți…”

Într-un interviu pentru gândul, Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, susține că nu a fost, nu este și nu va fi vreodată, legionar. Bjoza subliniază că nu a simpatizat mișcarea, nu a susținut-o, și că nu are prieteni foști sau actuali legionari.

Domnule Bjoza, avem parte, de câteva zile, de o polemica susținută vizavi de decorarea dumneavoastră de către președintele Iohannis. Spuneți-mi, vă rog, vi se par justificate aceste acuze?

Eu gândesc că se intenționează a se lovi în consilierul prezidențial, Andrei Muraru, care a făcut propunerea, și în președintele Klaus Iohannis, prin mine. Asta nu înseamnă, neapărat, că lucrurile stau chiar așa. Pot greși. Dar o astfel de acuză la adresa mea este lipsită de orice temei. Toată lumea care mă cunoaște, din copilărie și până astăzi, este revoltată. Toți! Și am primit zeci de telefoane. Niciodată nu au sesizat acești oameni, ca eu să am vreo legătură cu mișcarea legionară sau să am sentimente antisemite sau împotriva altor etnii. Nici vorbă de așa ceva.

Eu am fost educat, și de acasă și din temniță, să nu lucrez în viață cu etnii, culte sau politici, ci să caut să lucrez cu oamenii. Ce-i drept, i-am găsit foarte greu.

În aceste condiții, ce vi se reproșează, în mod direct?

Dacă mă credeți, nici n-am apucat să văd vreunul din materialele care mă acuză. Aproape că nu m-a interesat. Dar, totuși, trebuie să fac o notă de protest, să dau o explicație. După care, voi ieși, complet, din această polemică.

Iată ce se întâmplă… De 25 de ani încoace, noi, foștii supraviețuitori ai temnițelor, lagărelor și deportărilor, ne adunăm, o dată pe an, în diferite locuri din țară. Scopul este acela de a ne pomeni și comemora, prin slujbe religioase, morții. Iar acolo, ne strângem reprezentanți ai tuturor culorilor politice, din România.

O să precizez aici doar cele mai importante astfel de locuri: de „Înălțare”, ne întâlnim, întotdeauna, la „Memorialul Sighet”; prima duminică după Sf. Ilie, ne întâlnim la Mănăstirea „Constantin Brâncoveanu”, de la Sâmbăta de Sus – Făgăraș; pe 14 septembrie, întotdeauna, ne întâlnim la mausoleul ridicat de noi, pe Râpa Robilor, de la Aiud; la sfârșitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, ne întâlnim la simpozionul de răsunet internațional, intitulat „Experimentul Pitești”, de la Pitești.

Subliniez – ne întâlnim aici, oameni de toate culorile politice. Nu putem face, în stânga, o slujbă pentru țărăniști, liberali sau oameni fără culoare politică, și dincolo, o alta, pentru legionari. Toate astea se fac în comun, pentru că în comun am stat și noi în temnițele comuniste. În comun am fost flămânziți, bătuți, umiliți.

La aceste întâlniri, după slujbele religioase, se produc și luări de cuvânt. S-a întâmplat, nu o dată, să fiu și eu invitat să iau cuvântul. Dacă am observat prezența unor legionari, purtând uniforme sau, altădată, drapele, am făcut, mereu, precizarea: „Nu am fost, nu sunt și este prea târziu să mai devin legionar!”. Și m-am explicat, iar treaba asta o știu, în primul rând, legionarii, înaintea celorlalți. Pentru că: nu am acceptat cultul personalității, nu am acceptat crima – că a fost una, că au fost zece, o sută sau mii. Din această cauză, eu nu am împărtășit doctrina legionară. Sub nicio formă.

Singura politică pe care am făcut-o, în viața mea, și acum regret, a fost politica PNȚCD. Singura persoană pe care n-am putut-o refuza, Corneliu Coposu, m-a rugat să-i ajut în campania electorală, întrucât eu eram cel care, datorită memoriei, îi mai știam încă pe foștii deținuți politici din Țara Făgărașului. Am devenit membru al acestui partid, președinte al senatului PNȚCD, pe județul Brașov, am fost în comitetul de conducere la nivel de județ. După moartea lui Corneliu Coposu, am refuzat să mai merg într-o altă campanie electorală – în anul 2000 -, și i-am spus, pe românește, președintelui Diaconescu: „Domnule, eu nu mă mai duc să fac campanie pentru niște lichele!”. Iar domnia sa a crezut lichelele, nu pe mine. În consecință, mi-am dat demisia, în zece puncte, între care, unul, cel mai dur, suna așa: „Prin felul în care conduceți partidul, îl veți plasa la capitolul și altele„. Și așa s-a întâmplat.

Aceasta a fost toată politica pe care am făcut-o eu, după 1989. Am înțeles că nu sunt bun de politică, pentru că nu pot să te iau în brațe, să te pup și să-ți promit, iar după ce ne despărțim, dacă cineva îmi promite mai mult, să te trădez.

Totodată, am apreciat că, în calitate de președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – AFDPR, este corect să-mi păstrez echidistanța față de colegii mei, care, probabil, fac și ei vreun fel de politică: liberală sau țărănistă… În ceea ce-i privește pe legionari, ei s-au separat de noi de vreo 20 de ani. Nu știu dacă în AFDPR mai e vreun legionar sau vreun simpatizant, deși n-ar fi imposibil.

Aș vrea să mai precizez ceva. Tânăr fiind, intrând la 19 ani și câteva luni în temniță, eram avid în a lua, de la fiecare, dacă găseam, ce avea el mai bun. Și am luat de la toți: și de la liberali, și de la țărăniști, și de la legionari – de la toată lumea, când mi s-a părut mie că ar fi ceva bun. Și mă explic: discut în probleme de morală, de echilibru, de stăpânire de sine. De exemplu, în această chestiune, am fost educat de un domn avocat, Fărcaș, țărănist din Cluj. Când eu aveam vreo 21 de ani, domnia sa avea 67. De la dânsul am învățat ce înseamnă să asculți cu răbdare așa-zisa parte adversă, să nu te pripești în luarea deciziilor, să fii calculat, să fii echilibrat.

În consecință, domnule Bjoza, ați avut vreo legătură cu mișcarea legionară?

Nu, domnule, în viața mea!

Ați fost simpatizant legionar?

Nu, domnule, nici vorbă!

Ați avut prieteni în mișcare?

Niciodată. Cunoscuți, poate, dar prieteni nu! Iar în pușcărie ne-am întâlnit accidental, întrucât legionarii erau separat de noi. La sfârșitul anilor ’40, începutul anilor ’50, deținuții politici stăteau la grămadă. Apoi, comuniștii, respectiv Securitatea, și-au dat seama că, dacă un legionar era lăsat într-o celulă cu 20, 30, 50 de inși, mai multe luni, existau toate șansele să devină, cu toții, legionari. Și atunci, i-a separat.

Le-ați susținut politica, într-un fel sau altul?

Sub nicio formă.

Atunci, de unde acest scandal?

De unde se trage toată această chestiune? De la faptul că am fost văzut în preajma unor legionari, cred, la evenimentele de care v-am vorbit. Păi, ce să facem, fraților? Doar n-o să ne ascundem unii de alții! Însă, pe mine, n-o să mă găsiți, niciodată, la Tâncăbești, de exemplu, unde e o comemorare strict legionară. Acolo nu am ce căuta. Dar unde se află o troiță pe care sunt trecute 10 nume, și cinci sunt de legionari, iar celelalte cinci ale unor țărăniști, liberali, sau ale unora fără culoare politică, nu poți să nu te duci. Asta nu înseamnă că, dacă sunt acolo, iacătă, sunt legionar…

Apăi, după cum mă știe lumea, și îmi recunoaște tăria de caracter, dacă aș fi, aș recunoaște, domnilor, că sunt legionar și m-aș da de-o parte de la conducerea AFDPR.

În sfârșit, vă spun că nu am citit cele apărute în presă, dar acum un sfert de oră mi s-a spus că domnul Tismăneanu… Eu îl respect, ca politolog de excepție, pe domnul Tismăneanu, n-am ce să-i reproșez, dar aici mă surprinde! Cum să te apuci să faci, ca domnul Cristoiu, asemenea afirmații, când nici nu mă cunoști. N-ai vorbit, o dată, în viața ta, cu mine…

Dumneavoastră vi se pare justificat gestul președintelui de a vă decora?

Din punctul meu de vedere, și al colegilor mei, categoric da. Eu n-am fost decorat pentru câtă închisoare am făcut, ci pentru ceea ce am realizat în acești 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Pe fondul aceastor discuții, despre care afirmați că nu sunt justificate, și că ele constituie o nedreptate, v-ați gândit vreun moment să returnați această decorație?

Sub nicio formă! Pentru că nu mă simt vinovat absolut deloc. La aceste întâlniri n-am particpat numai eu, au participat sute de oameni. Acum nu mai suntem sute, ci, cu tristețe vă spun, am rămas doar zeci. Din ce în ce mai puțini.

Spuneți că poate fi vorba despre o premeditare?

În primul rând, cred că este vorba de o lipsă de comunicare. Orice situație de acest gen poate fi dezamorsată prin comunicare. Nu trebuie să ne năpustim în acest fel, până nu stăm de vorbă.

Ca să fiu sincer, tot ceea ce se întâmplă mă pune pe gânduri…

Cine este Octav Bjoza

Octav Bjoza, născut la Iași, în familia unui ceferist, absolvă, în 1956, Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, după care se întoarce în orașul natal, unde devine student al Facultății de Geografie-Geologie în cadrul Universității ieșene.

La sfârșitul primului an, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, este exmatriculat și arestat de Securitatea din Iași.

„De ce?! Păi, să vă citesc din sentința mea” spune Bjoza. „Inculpatul, împreună cu alți 14 inculpați s-au constituit și au activat în cadrul organizației subversive Garda Tineretului Român din Brașov, care avea drept scop înlăturarea pe calea violenței a regimului democrat popular din țara noastră”.

Așa suna acuzația adusă celor 15 tineri, cu vârste cuprinse între 17 ani și câteva luni și 19 ani. Cu toții au fost condamnați la pedepse de la 15 la 25 de ani muncă silnică.

„O precizare vreau să fac, ca să nu apară confuzii: Garda Tineretului Român nu avea nicio legătură cu Garda de Fier. Pe la începutul anilor 50, era o adevărată modă cu denumirea asta. Ni se trăgea de la Tânăra Gardă din URSS, o organizație care lupta împotriva ocupației fasciste”, povestește Octav Bjoza.

Tânărul de 19 ani a fost condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea totală a averii. Era primul proces care beneficia de așa-zisa „agravantă”, 318 per 1958, care dubla, ba, chiar tripla pedepsele.

„După trei ani și jumătate de la arestare, dându-și seama de exagerare, zic eu, am primit următoarea comutare: La cererea procurorului general al RPR, vi se casează sentința din data de 10 octombrie 1958, fiind condamnat la patru ani„. Și, după patru ani, în 1962, a fost eliberat.

Circuitul pușcăriilor

„Am trecut prin securitatea din Iași, unde am fost anchetat de Gasparovici Eugen și David Isidor, unul fost strungar – acum locotenent major, celălalt frizer, mai nou, căpitan.

Apoi, am trecut scurt, pe la Uranus, în București, unde l-am cunoscut pe Gheorghe Enoiu. Mi-a tras ăsta un șut în spate, pe care îl mai simt și azi, și un pumn după ceafă de m-a aruncat în peretele din fundul celulei.

Din București am fost transferat la securitatea din Brașov, unde era comandant faimosul Gheorghe Crăciun. Șeful serviciului de anchete, altă bestie: Stelian Alexandrescu. M-au bătut ăștia crunt. Dar nu atât în calitate de mare luptător anticomunist cât de catâr ce eram, de încăpățânat. Am luat-o cu „nu” de la început, și așa am ținut-o până la sfârșit: „nu știu, „n-am fost de acord”, „n-am vrut”… Iar ei aveau dovezile.

Din Brașov am trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galați, Brăila, Fortul 13 – Jilava și Văcărești. Prin lagărele de muncă din Balta Brăilei, de la Strâmba, de la Stoenești – saivane și prin faimosul lagăr de la Salcia.

În Delta Dunării, am fost pe bacul plutitor, „Bacul 4″, la recoltat stuf, apoi la Periprava Centru și la Periprava secția Grindu, de unde m-am eliberat în 23 iunie 1962” rememorează Octav Bjoza.

De unde a pornit scandalul

În prima zi a mandatului său de președinte, Klaus Iohannis l-a decorat pe Octav Bjoza cu cea mai înaltă distincție a statului român:

„Este cea mai înaltă decorație a statului român. O meritați din plin. Ziua de astăzi este una specială… Este prima decorație pe care o confer în calitate de președinte al României… Mandatul meu va fi unul al respectului față de toate valorile noastre, așadar față de eroi și martiri”, a afirmat Klaus Iohannis. Detalii aici.

Decorarea lui Bjoza a provocat o reacție neașteptată din partea Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului. Reprezentanții instituției au criticat decizia șefului statului de a-l răsplăti pe Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național Steaua României.

„MCA Romania ia act, cu dezamăgire, de decizia Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, de a acorda Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler unui deținut politic care se afișează public cu un partid susținator al Mișcării Legionare și al neo-nazismului”, se arată într-un comunicat.

„Condamnarea atrocităților comise de dictatura comunistă este o datorie a fiecărui om politic din România. Sistemul criminal comunist l-a aruncat în închisoare pe domnul Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuti Politici din România, i-a distrus viața, i-a persecutat familia și i-a refuzat drepturile universale ale oricărei ființe umane. Aceste crime comise de regimul comunist nu anulează crimele comise de legionari împotriva evreilor din România. Faptul că, în Romania post-comunistă, domnul Bjoza a ales să împărtașească idealurile Mișcarii Legionare, să omagieze ideile și credințele acestei mișcări politico-religioase criminale, este profund regretabil. Președintele României însă (…) are obligația a trasa linia fină dintre eroul anti-comunist și participantul activ la activități omagiere a unei Mișcări criminale antisemite”, se mai precizează în același document. Mai multe aici.

Octav Bjoza, în 2009, într-un clip postat pe Youtube de Noua Dreaptă

Evenimentul care a provocat criticile MCA România este participarea lui Octav Bjoza în noiembrie 2009 la o ceremonie închinată „martirilor legionari” la Râșnov. Într-un videoclip urcat pe Youtube de organizația neo-legionară Noua Dreaptă Brașov, Bjoza spune că nu este legionar, dar că a avut de învățat de la legionarii cu care a împărțit temnițele comuniste.

„Nu sunt legionar, nu am fost și e prea târziu să mai devin, dar norocul meu a fost ca la vârsta de 19 ani să fiu educat în temnițele comuniste de unii dintre ei. Mi-au marcat tot restul vieții, de la ei am învățat pentru totdeauna că nimic, fiule, nu se poate realiza fără morală, nici în familie, nici în economie, nici în politică, nici în țară. Și mai e ceva, băiatule, fără credință nimic nu se va putea realiza. Tot ei mi-au atras atenția că neamul românesc e bântuit de trădători, de vânzători de țară și au avut dreptate și din cauza asta îi voi purta în mintea și în sufletul meu câte zile voi avea”.

Iată mai jos videoclipul: