Prima pagină » Interviurile Gândul » Cum a ajuns un român de 26 de ani să dețină o afacere de 1,4 milioane de euro pornind de la numai 150 de euro

Cum a ajuns un român de 26 de ani să dețină o afacere de 1,4 milioane de euro pornind de la numai 150 de euro

Cum a ajuns un român de 26 de ani să dețină o afacere de 1,4 milioane de euro pornind de la numai 150 de euro
Liviu Sima este un tânăr antreprenor care la vârsta de 26 de ani deține o firmă de IT ce are o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro

Liviu Sima este un tânăr antreprenor care la vârsta de 26 de ani deține o firmă de IT ce are o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro – IT Genetics. Profilul lui și afacerea sa au fost prezentate luna trecută, în Business Magazin și marți, la ZF LIVE. „Totul a început în martie 2007. Eu și cu pritenul meu, Ștefan Axinte, am decis că este momentul să ne facem propria noastră firmă de IT, după ce vreme de mai mulți ani am lucrat pentru alți. Am plecat de la zero. Singura investiție a fost de 700 de lei, banii necesari pentru a ne deschide un SRL”, a declarat tânărul, într-un interviu acordat gândul.

Pe vremea respectivă, avea 19 ani și recunoaște că au fost momente în care a vrut să renunțe la a fi propriul șef, dar lucrurile au început să meargă bine la trei ani de la deschiderea firmei, împreună cu bunul său prieten, coleg de liceu, Ștefan Axinte. „În primii trei ani, am avut un singur angajat. Nu ne permiteam mai mult. La șase luni de la deschiderea firmei, am avut parte și de prima țeapă. Am pierdut 1.000 de euro. Deh, lipsa experienței în acest domeniu și-a spus cuvântul! Am fost solicitați de o firmă să îi livrăm componente în valoare de 1.000 de euro. Fiind la început nu ne-am gândit că ar fi bine să facem un research despre firma care ne-a dat comanda respectivă. Am dat marfa și banii nu i-am primit nici până în ziua de azi”, își amintește Liviu. După acea pățanie, și-a învățat lecția și, în prezent, spune că nu se mai apropie de solicitări dubioase.

PROFILUL DIN BUSINESS MAGAZIN, AICI// VIDEO ZF LIVE, AICI

În prima perioadă de antreprenoriat, își amintește că obișnuia să își plătească întâi angajații și să își ia banii atunci când mai strângea ceva. „Acum angajatul are salariu lui, eu îl am pe al meu și fiecare ne luăm banii, la timp, adică în ziua de salariu”.

Și-a pus bazele companiei de IT cu doar câteva luni înainte de a începe criza economică, dar spune că recesiunea nu l-a afectat în niciun fel. „Eram la început. Nu putea să ne afecteze criza în condițiile în care noi oricum nu aveam nimic. Ba pot spune că ne-am dezvoltat destul de bine în perioada de recesiune”, menționează tânărul antreprenor.

În primul an de când și-a deschis firma, a avut o cifră de afaceri de 50.000 de euro. Deși poate părea un start destul de bun, Liviu Sima spune că salariul lui pe lună a fost de maxim 500 de euro.

Invitat la un exercițiu retrospectiv, spune că pasiunea pentru domeniul IT și-a descoperit-o încă din clasa întâia. Nu avea calculator acasă. Părinții l-au înscris la un astfel de curs, de la care spune că nu a învățat ceva esențial. ‚Primele cursuri le-am făcut pe niște calculatoare vechi pe care scriam niște linii de cod și pe ecran îți apăreau niște liniuțe. Nu pot spune că am învățat chestiuni de bază legate de calculatoare pentru că nu le-am folosit niciodată. Când ești copil, ești precum un burete. Ești pus în fața unui calculator și înveți să faci anumite lucruri”, precizează tânărul. Propriul calculator l-a primit de la părinți abia în clasa a V-a.

Era atât de pasionat de IT, încât a decis să lucreze în acest domeniu încă de la vârsta de 16 ani, în timpul vacanțelor de vară din perioada liceului. „Lucram mai mult pro bono. Salariul meu era undeva în jur de 200 de lei. Erau banii mei de buzunar cu care ieșeam la suc. Îmi aduc aminte că primul lucru consistent pe care l-am luat din banii câștigați a fost o pereche de adidași”, a spus Liviu Sima.

Cariera în domeniul IT a început încă din perioada liceului. A studiat la Colegiul Național Mihai Eminescu, profilul matematică-informatică, intensiv engleză. facultatea a făcut-o la Universitatea București – Facultatea de Matematică Informatică, iar masterul și l-a terminat în Inginerie software.

Cum arată o zi din viața unui tânăr de 26 de ani care conduce o firmă ce are o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro

Deși deține o firmă ce are o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro nu are o mașină de lux sau o vilă cu piscină. Stă la bloc împreună cu logodnica lui și conduce o mașină de buget.

Vacanțele și le petrece atât în țară, cât și în străinătate, cel mai mult cheltuind pe o vacanță 1.400 de euro. „Sunt o persoană normală. Nu sunt un excentric. Sunt genul liniștit și calm și prefer să cheltuiesc banii cu cap”, spune tânărul.

În ceea ce privește programul de lucru, ajunge la birou la ora 9 – cel mai târziu ora 10 dimineața și pleacă în jur de 20-21. „În acest domeniu nu prea poți să spui că ai vacanțe sau weekend-uri libere. Nu există zi în care să nu te gândești măcar o data la firma pe care o conduci sau să nu îți vină o idee despre cum ai putea să îmbunătățești strategia pe care o are firma ta pentru ca lucrurile să meargă mai bine”, precizează Liviu.

Are o firmă mică, cu doar 12 angajați, unde salariul mediu al unui programator este de 1.000 de euro, dar care își propune ca până la sfârșitul anului să aibă o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro.

De-a lungul celor șapte ani de existență pe piața de IT din România, compania lui Sima a încheiat contracte inclusiv cu statul. „Am avut contracte cu RATB, Rompetrol și în present avem contracte cu Spitalul de Boli Infecțioase Victor babes. Le-am câștigat în urma unor licitații și pe viitor intenționăm să avem mai multe”, spune tânărul antreprenor.

Cu toate acestea, recunoaște că este greu să lucrezi cu statul, deoarece i s-a întâlnit ca autoritățile să nuîi achite facturile la timp. „Și privații întârzie cu plățile, dar atunci când vine vorba de stat te gândești că are un buget făcut, că plătește la timp. Pe lângă asta, am lucrat OK cu statul. Contractele cu statul le-am încheiat în urma licitațiilor, a ofertelor găsite. Autoritățile publice ne caută cu solicitare de ofertă”, mai spune Liviu. 

PROFILUL DIN BUSINESS MAGAZIN, AICI

VIDEO ZF LIVE, AICI