Cum își cresc românii copiii. „Performanța școlară nu garantează succesul în viață. Elevii care aveau în școală 7-8 pot ajunge mult mai departe decât premianții”

În România, spunem adesea că nu poți face nimic fără „relații”, că totul depinde de ele. Ne referim, bineînțeles, la „pile” însă această expresie își dovedește cu adevărat puterea este atunci când cuvântul „relații” este folosit în sensul lui propriu. Otilia Mantelers, trainer de Playful Parenting, psiholog în formare și specialist în joacă terapeutică cu copiii de la 0 la 10 ani, și Gaspar Gyorgy, presedintele Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie, arată într-un interviu pentru gândul care este cea mai importantă relație care le influențează pe toate celelalte, de-a lungul vieții: relația cu noi înșine. Aceasta s-a legat demult, undeva în copilărie, în urma relației cu părinții noștri și alți adulți care au contat în formarea noastră ca oameni. Iar odată deveniți părinți, purtăm o mare răspundere: aceea de a stabili cu copiii noștri o relație de care va depinde felul în care aceștia se vor privi pe ei înșiși toată viața. O facem în fiecare zi, în discuții și situații de viață aparent mărunte. 

Otilia Mantelers și Gaspar Gyorgy

CRĂCIUN Tradițiile de Crăciun care au rădăcini în religiile antice și cultele PĂGÂNE: De la brazi și Moș Crăciun la curcanul gătit

23:59

ACTUALITATE Fructul bogat în antioxidanți care stimulează organismul. Are proprietăți antiinflamatoare și antiseptice

22:56

Critica este „o otravă” pentru copii

Psihologul Gaspar Gyorgy vorbește, de pildă, despre o situație care apare în fiecare familie – grija provocată de performanțele școlare ale copiilor. „Studiile longitudinale, făcute la nivel internațional, ne arată că performanța școlară nu garantează succesul în viață. Mai mult, elevii care aveau în școala generală 7-8 pot ajunge mult mai departe în viață decât elevii care au fost premianți. E mult mai important pentru un părinte să îi cultive copilului respectul de sine decât să vâneze notele. E ok, a luat un 6, dar nu mă gândesc că acel 6 o să îl împiedice să intre la liceul nu știu care sau la facultatea nu știu care, ci rămân în prezent. Dacă el a luat 6, înseamnă că are o dificultate, că fie nu-i place la școală, fie îi e greu să învețe, fie nu are o strategie eficientă. Primul pas este să-l ajut pe copil să conștientizeze faptul că, pas cu pas, el poate învăța să-și facă temele și poate învăța să aibă încredere în el”, arată Gaspar Gyorgy.

Critica, folosită pe scară largă în România ca metodă de motivație și de educație, se poate dovedi extrem de toxică. „Cea mai mare otravă prin care părintele își poate otrăvi copilul este critica. Ceea ce pentru noi, românii, înseamnă educație. Ceea ce pentru noi, românii, e frumos ambalat în critică constructivă. Ceea ce pentru noi românii îi oferă posibilitatea de a învăța ce e bine și ce e rău. Studiile asupra creierului uman arată că în momentul în care ceilalți ne critică, noi ne simțim respinși. În momentul în care ne simțim respinși, crește cortizolul, hormonul stresului. Și dacă eu îl țin pe copilul meu, zi de zi, cu astfel de mesaje, că nu e bine, că nu e suficient de bun, îl otrăvim constant fără să conștientizăm acest lucru și, din punctul meu de vedere, este cel mai nociv”, continuă psihologul.

„Dacă e să ne analizăm bine, cred că majoritatea oamenilor au senzația că nu sunt bine veniți în Univers”

Și în opinia Otiliei Mantelers, critica trebuie evitată în relația cu cei mici. Iar atunci când aceștia  dau de greu, atunci când li se pare o povară imesă să își facă temele, părintele trebuie să găsească o altă strategie. „Când copilul intră la școală, relația dintre părinte și copil începe să se schimbe, devine doar legată de „ți-ai făcut temele?” și intervine stresul. Copilul începe să se îndepărteze, părintele începe să simtă că pierde controlul (…) Mulți copii resimt temele, ca și curățenia, ca pe un lucru făcut în izolare, ca pe o pedeapsă. Și eu merg la început pe ideea, hai să facem temele împreună”, arată Otilia Mantelers.

Ingredientul esențial dintr-o relația frumoasă și sănătoasă dintre un părinte și un copil este conectarea. „Conectarea emoțională, conectarea cu copilul, este cea mai importantă. Conectare pe care o poți face într-o groază de feluri. Conectarea se rezumă la două lucruri importante: te văd, văd ce e cu tine, văd cine ești tu, văd ce simți tu. Văd ce ai nevoie acum, nu nepărat că îți și dau, dar te văd. Și sunt îndrăgostit de tine, ce bine că exiști pe planeta asta! Dacă e să ne analizăm mai bine, cred că majoritatea oamenilor au impresia că nu sunt bine venit în Univers. Sentimentul ăsta vine din niște subtilități foarte mici”, este de părere Otilia Mantelers.

Poate cel mai mare dar pe care îl poate primi un copil de la părintele său în viață este ideea că poate fi el însuși, că poate avea propriile idei, că felul în care vede el realitatea contează. Însă în lumea lui „trebuie” această situație nu este foarte ușor de întâlnit. „Foarte rar ni se spune în societatea noastră „Fii cine vrei tu să fii, vreau să văd cum vezi tu realitatea”. Nouă din obicei ni se spune cum ar trebui să fim, ce ar trebui să facem, și, evident, asta ne îndepărtează de sinele nostru autentic și ne distorsionează destul de mult universul nostru interior”, spune Gaspar Gyorgy.

„Îi transmit copilului că dacă vrea să fie iubit, trebuie să nu facă nicio greșeală. Și nu fac nicio greșeală, dacă nu trăiesc”

De multe ori, acest „trebuie” vine dintr-o idee preconcepută despre felul în care ar trebui să arate viața noastră, un ideal întotdeauna imposibil de atins. „Mulți oameni sunt perfecționiști, mai ales la noi în țară, și cred că acest lucru vine de undeva copilărie, din momentele alea în care părinții noștri nu ne-au acceptat. Ne-au dat niște mesaje, fie mai subtile, fie mai directe, că „ceva la tine nu îmi place”. Și atunci eu, ca și copil, am zis, „Măi nu-i place de sinele ăsta al meu, așa cum sunt eu, ar trebui să îl cizelez puțin și ar trebui să îi arăt lui mami și lui tati, la doamna învățătoare, să le arăt altceva. Ia să văd eu ce le place”. Și atunci eu, cumva, pun sinele într-o parte, las într-o parte cine sunt eu cu adevărat și atunci mă uit la la fiecare și văd ce vrea de la mine, ca să fiu perfectă. Și atunci, dacă sunt perfect, sunt iubit. Și asta, de mici copii, o ducem și la părinte. Ca părinte, vrei să faci totul perfect, să nu greșești față de copilul tău, ca soție vrei să fie totul bine, dar nu ne ajută. Și atunci iese sinele ăla, pe care l-am uitat, el tot timpul țipă în noi”, explică Otilia Mantelers.

Imaginea bună de oferit lumii nu poate fi însă decât o aparență, arată și Gaspar Gyorgy. „Un strat de suprafață. Pentru că nu ne permitem să greșim, pentru că nu ne permitem să simțim emoții, pentru că nu verbalizăm dificultățile pe care le avem, toate acestea se adună ca niște frustrări în rezervorul nostru interior, iar un moment dat explodăm. Explodăm în momente în care ceilalți nu s-ar aștepta să se întâmple asta. Sau ajungem să nu mai tolerăm nimic într-o relație. Pentru că vrem ca și relația să fie perfectă”.

Dorința de perfecțiune se poate dovedi extrem de toxică mai ales în relația dintre părinți și copii. „Dacă ne raportăm la relația părinte-copil, asta mă împiedică să mă bucur cu adevărat de copilul meu. Îi transmit mesajul ăsta, povara asta mai departe, că, dacă vrea să fie iubit, va trebui să nu facă nicio greșeală. Și nu fac nicio greșeală, dacă nu trăiesc”, mai spune Gaspar Gyorgy.

Ce fel de relații stabilesc românii

Românii au dificultăți în a stabili relații, crede Otilia Mantelers, care își au rădăcini în ce s-a întâmplat în comunism. Cred că ce stă cel mai mult în calea unor relații faine între noi e neîncrederea, cred că asta este o tară din vremea comunismului, pentru că atunci ne învățau de mici să nu avem încredere decât în mama și în tata”, spune aceasta. Gaspar Gyorgy crede că o altă piedică în calea unor relații armonioase cu noi înșine și cu ceilalți este rușinea. „Mi se pare o emoție extrem de toxică, care ne transmite că ceva nu este în regulă cu noi și, dacă noi nu conștientizăm emoția, nu o verbalizăm, putem deveni niște tirani uriași. Dincolo de rușine, e și foarte multă critică. Pentru că, dacă nu mă accept pe mine, nu o să pot să o accept nici pe Otilia, dacă nu pot să o accept pe Otilia, nu o să pot să te accept nici pe tine. Și automat devenim agresivi, automat devenim răi. Dar dacă conștientizăm că, da, rușinea face parte din viața noastră, este foarte foarte important să ieșim din paradigma asta a secretului. Noi, românii, suntem obișnuiți să nu vorbim despre ceea ce simțim și ceea ce trăim. Însă în momentul în care cădem în această capcană, durerea interioară crește și ne îndepărtăm din ce în ce mai mult unii față de ceilalți”, spune el.

„Trebuie să ne asumăm povestea vieții”

Pe 10 octombrie, Otilia Mantelers și Gaspar Gyorgy vor ține o conferință despre „Puterea relațiilor. Călătoria de la vină spre vulnerabilitate și vindecare”. Aceștia vorbesc despre felul în care poți ajunge să ai o viață interioară echilibrată și împlinită.

„Să ne asumăm povestea vieții. Adevărul este că asta nu se vor schimba dacă eu îmoi asum povestea vieții, faptul că tata m-a bătut în copilărie, faptul că mama nu mi-a dat suficientă căldură. Acestea nu se vor schimba dacă eu îmi asum povestea vieții, însă, dacă reușesc să îmi dau seama care sunt lucrurile negative care mi s-au întâmplat și care sunt resursele mele, atunci pot să mă accept așa cum sunt cu plusurile și cu minusurile mele, pot să-i accept și pe părinții mei si după care voi putea să împărtășesc asta. Nimic nu ne ajută mai mult să ne integrăm decât conectarea interumană. Pentru că e ceva cu ce ne naștem”.