Managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, dr. Beatrice Mahler, cadru didactic universitar și medic primar pneumolog cu competență în somnologie, a vorbit în interviul la Gândul Exclusiv despre sănătate și importanța unui somn de calitate, pornind de la o întrebare pe care și-a pus-o, la un moment dat, fiecare dintre noi: este stresul unul dintre factorii care favorizează apariția unor tulburări în timpul somnului?
În ultimii ani, se vorbește din ce în ce mai mult despre necesitatea reformării sistemului de sănătate. Există specialități în care deficitul de legislație în Sănătate are un impact major asupra pacienților. Din 2010, când somnologia în România era la nivel de pionierat, deși au trecut 14 ani, încă mai există nevoia de a rezolva probleme ce țin de bugetul acordat acestei specialități medicale și de asigurarea suportului logistic pentru ca pacienții care se află pe listele lungi de așteptare la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” să beneficieze de o diagnosticare rapidă și de un tratament corespunzător. Aceste probleme reprezintă un stres pentru medici, un stres pentru pacienți.
Medicul Beatrice Mahler a explicat la Gândul Exclusiv ce înseamnă expunerea la stres pe o perioadă îndelungată de timp și ce impact are asupra sănătății.
“Dacă vorbim de stres, lucrurile sunt puțin mai complicate, pentru că vorbim de o perioadă de timp. De regulă, suntem expuși ani de zile la o activitate stresantă, iar aceasta, inițial duce organismul către o restricție de somn, ne trezim mai devreme, adormim târziu. Practic, privăm organismul de numărul adecvat de ore de somn.
În momentul în care organismul nu doarme destul, noi încercăm să completăm acel deficit de somn în weekend, adică încercăm să dormim mai mult sâmbăta și duminica, completăm o oră de somn. Însă această completare este doar aparentă, pentru că practic, atunci, doar în acele două zile ajungem să dormim cât ar trebui să dormim.
Și mai este ceva, niciodată ceva pierdut în viață nu se poate recupera, nici orele de somn. Această situație face ca organismul nostru să trăiască în cursul săptămânii cu nivel de cortizol crescut, adică cu un dezechilibru endocrin important.
Aceste dezechilibru endocrin se traduce prin modificarea apetitului. Dacă suntem obosiți, mâncăm mai mult. Dacă suntem obosiți, avem nevoie să mâncăm dulce. Dacă suntem obosiți, triști și supărați, avem din nou componenta mâncatului compulsiv și compensator.
Sunt o serie de mecanisme psihologice care intervin și practic fac ca organismul să trăiască în condiții de stres și ne fac să creștem în greutate. Ca să nu mai vorbim de faptul că atunci când suntem foarte ocupați și stresați, puțin probabil să ajungem într-o sală de sport sau să facem gimnastică acasă măcar”, a explicat Beatrice Mahler.
Obezitatea, afecțiunea medicală care se manifestă prin creșterea greutății normale cu peste 25 la sută, poate fi cauzată atât de alimentația excesivă, cât și de tulburări ale glandelor endocrine. În esență, organismul primește mai multe calorii decât consumă prin activitățile zilnice. De aici și apariția unor boli, multe dintre ele cu risc de morbididate crescut.
Orele de somn pierdute, mai ales de către persoanele care muncesc foarte mult, duc către tulburări majore ale somnului. Mai mult, un somn necalitativ duce la tristețe și chiar la depresii, subliniază dr. Beatrice Mahler.
Această situație (n.r.- nopți pierdute sau insomnii) creează substratul absolut normal prin care organismul este supus riscului de debut a diabetului zaharat, a tensiunii arteriale, a greutății crescute dincolo de zona normală. Dacă toate acestea se adună la o persoană care are mai mult de 50 de ani, este spectaculos cum numărul de pacienți crește. Aceste persoane care au sindrom de apnee în somn, cu 20 de ani anterior, adică de la 30 la 50 de ani, au muncit foarte mult fără să fie atenți la cât dorm și cum dorm.
Practic, după 50 de ani, ajungi un pacient care are tulburări de somn, care are probleme metabolice, cardiovasculare și ai senzația că dintr-o dată au căzut toate, fără să înțelegi că, de fapt, toate acestea s-a acumulat în timp, doar că organismul a încercat să compenseze acest deficit pe care tu nu l-ai sesizat.
Pe parcursul nopții, în momentul în care dormim, lichidul cefalorahidian care este în jurul creierului nostru, în timpul somnului are timp să spele creierul. Și spală creierul de toate substanțele acestea pe care noi le adunăm în timpul zilei – emoțiile negative, stresul, adrenalina”, a explicat medic primar pneumolog cu competență în somnologie.
Poate că nu bănuim, dar de multe ori este posibil ca insomnia să aibă drept cauză o stare de depresie. Tot așa, și cei care se trezesc buimaci, fără energie și preferă să doarmă cât mai mult (hipersomnie), pot avea o depresie nediagnosticată.
Ce se poate face în asfel de cazuri? Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” – spital în cadrul căruia mai mulți medici sunt specializați pe afecțiunile în timpul somnului, sub coordonarea prof. dr. Florin Mihălțan -, are câteva observații ce țin de legătura dintre aceste tulburări și depresie.
”La depresie, avem două tipuri de manifestări. De multe ori avem nevoie și de prezența medicului psihiatru, de colaborarea cu un psihiatru, pentru că sunt persoane care ajung în cabinetul nostru spunând că nu dorm bine noaptea și vor o evaluare de somn. Or, atunci când ei nu dorm bine noaptea, trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă, pentru că sunt persoane care nu pot să adoarmă, iar atunci evaluarea de somn nu este eficientă.
Sunt persoane care se trezesc foarte des și nu pot să readoarmă. Și atunci, pe mine mă interesează în primul rând să ajungă persoana respectivă să doarmă, să rezolv insomnia, pentru că este o tulburare de somn, și după aceea să vin și să văd care este calitatea somnului pe care o are, dacă în timpul somnului oxigenarea organismului este adecvată”, a detaliat Beatrice Mahler.
În același timp, depresia se poate manifesta prin episoade lungi de timp în care persoana respectivă să devină din ce în ce mai inactivă, să stea mai mult în pat și, în astfel de cazuri, să acuze hipersomnie.
Din experiența pe care o am eu, la pacienții care au depresie este o falsă hipersomnie, pentru că ei, de fapt, nu dorm, ei doar stau în pat cu ochii închiși, fără să aibă un somn profund. Sunt mai mult într-o stare în care ei își doresc să se odihnească și să iasă din situația pe care o percep că nu este fiziologică și normală, dar nu știu cum să fac asta.
Eu încă am persoane în cabinet care refuză să ajungă în cabinetul unui psihiatru, deși nevoia de tratament este esențială, pentru că o depresie tratată corespunzător, o perioadă de timp corespunzătoare, poate să se vindece”, a mai spus Beatrice Mahler.
Întrebată de ce refuză unii pacienți și evaluarea unui medic psihiatru, Beatrice Mahler a povestit că sentimentul pe care aceștia îți încearcă este stigma, teama de atitudine negativă pe care alții o pot avea dacă află că ei au avut nevoie de un tratament dat de un astfel de specialist.
“Stigmă! În momentul în care vor depăși primele două, trei săptămâni de tratament, care într-adevăr aduc reacții adverse asociate, perspectiva lor de viață se schimbă.
Am să vă dau exemplul unui pacient care avea depresie, dar era cu o boală obstructivă cronică. De regulă, boala respiratorie aduce sindromul de anxietate și depresie, pentru că nu poți respira, de frică. Este normală reacția și umană, și nu ai cum s-o controlezi. Un astfel de pacient a ajuns în spital și era foarte dificil de colaborat cu el.
Cu foarte mare dificultate l-am convins să ajungă în cabinetul unui psihiatru. După ce s-a hotărât și a stat de vorbă, și a văzut că este tot om și medicul psihiatru, a început să facă tratament. Prima săptămână a avut niște reacții extrem de dure, dar vreau să vă spun că după trei luni, când l-am chemat la control, a fost un alt un om. Un om care vrea să trăiască, un om care-și lua tratamentul, un om care a început să iasă din casă, care a început să facă gimnastică, în limita bolii pulmonare. (…) După aceea, evaluăm dacă în timpul somnului avem suficient oxigen, ca să reglăm și acest lucru”, a adăugat Beatrice Mahler.
Studiile realizate în ultimii ani au evidențiat faptul că tulburările de somn pot fi un factor de risc foarte important în declanșarea uneia dintre cele mai groaznice boli, Alzheimer. Mai mult, există oameni care lucrează noaptea, când organismul are nevoie de acel somn de calitate despre care vorbesc și medicii specializați în somnologie.
“Una dintre rezidentele mele are o lucrare de doctorat în care asta vrem să urmărim, care este legătura dintre tulburile de somn și locul de muncă pe diverse tipuri de activități, pentru că afectează foarte mult. De aceea este și plătită altfel munca de noapte. Trebuie recompensat într-un fel efortul pe care persoana respectivă îl face.
Însă dacă în spital există un număr de ore de noapte pe care încercăm să-l limităm pe lună, problema se pune acolo unde sunt persoane care acceptă să lucreze doar de noapte. Am avut câțiva pacienți cărora le-am recomandat schimbarea locului de muncă, pentru că nu se puteau odihni ziua, când avem alți hormoni.
Ziua se secretă cortizol, care este, de fapt, o cafea de bună dimineața, de care n-am avea nevoie dacă organismul nostru ar fi odihnit. Aceste persoane, chiar dacă au un număr de ore de somn pe parcursul zilei, ajung să aibă deprivare de somn, să facă atacuri de panică.
Patologia nu se duce neapărat către zona de sindrom de apnee în somn, ci se duce către alte tulburări de somn, către sindromul picioarelor neliniștite, care apare către anxietate, către fenomene în care pacientul simte că se sufocă. Are atac de panică și-l interpretează ca astm într-o prima etapă și abia după aceea ajungem să punem diagnosticul de anxietate.
Dar nu ajunge să pui diagnosticul de anxietate, trebuie să te duci în spate și să cauți care este problema. Am avut câteva cazuri în practică, nu sunt foarte multe, pentru că oamenii activi mai rar vin către doctor și mai rar se gândesc că pot să aibă probleme. Ajung la medic doar atunci când, practic, nu mai pot și atunci mai puțini oameni activi ajung în cabinetul medicului pentru tulburarea de somn. Ceea ce, pe de o parte, nu e bine, pentru că ei ajung practic în momentul în care organismul este crizat și este de multe ori târziu din perspectiva altor afecțiuni care se asociază.
Am plecat la această lucrare cu colega mea, pe care o susțin în această direcție, pentru că am văzut că există o necesitate. Până la urmă, atunci când faci o cercetare, sigur este foarte important să te axezi pe persoana vârstnică, care este fragilă, dar trebuie să vezi foarte mult omul activ: ce nevoi are, care sunt limitele, unde duci, care este impactul endocrin pe care îl are un asemenea ritm.
Și să nu uităm că la toate astea se adaugă un factor pe care încă nu știm să-l punem în ecuație, care se numește poluare. Încă ne gândim cum să-l așezăm în anamneză, în diagnostic, astfel încât să ajungem la un tablou complet al unui om afectat de boală, pentru că în acest moment nu putem face diagnosticul de boală secundară a poluărilor.
Dacă vorbim de locul de muncă, de foarte multe ori, de exemplu, la persoanele care lucrează în fabrici de pâine, la brutărie, care au noaptea activitate unde au expunere la alergeni, care au deficit de somn, impactul este pe multiple planuri. Cred că trebuie să fim atenți și să existe o formă de recompensă corectă pentru munca în astfel de situații, pentru că, practic, acești oameni își dau ani din viață pentru a fi acolo pentru noi, ceilalți, care, din fericire, noaptea putem să dormim”, a mai spus Beatrice Mahler.
Dezvoltarea Compartimentului de Somnologie din Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” presupune și existența unui buget, fără de care nu se pot face îmbunătățiri, iar numărul de medici specializați în somnologie nu poate crește în schemă fără un suport financiar corespunzător. Este nevoie de bani și de o nouă viziune care să se reflecte în modificări ce țin de legislație. Directorul Institutului ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a explicat care sunt problemele ce decurg din această bugetare insuficientă, din deficitul de legislație pe acest segment și ce se poate face în viitor.
“Avem nevoie de două lucruri. Avem nevoie, pe de o parte, de structură similară cu cea existentă în Uniunea Europeană. În acest moment, deși atât eu, cât și domnul profesor Mihălțan avem numeroase discuții cu reprezentanții Casei (de Asigurări de Sănătate – n.r.), cu reprezentanții Ministerului Educației, în România, spitalizarea se consideră spitalizare de zi. Pentru Compartimentul de somnologie, trebuie să ai spitalizare de noapte, pentru că evaluarea somnului o faci noaptea.
În acest moment, există pachete de la Casa de Asigurări pe care le plătește către spital pentru evaluare de somn pe spitalizare de zi. Dar eu, compartimentul de spitalizare de zi, nu-l pot folosi noaptea, pentru că legea nu permite, aici avem o lipsă de înțelegere a procedurii efective și este o situație general valabilă. Eu cred că spitalizare de scurtă durată ar fi o exprimare mult mai potrivită, care ar permite ca și pe timpul nopții, nu mai mult de 12 ore, să am pacientul internat și să-i fac evaluarea de somn.
Pe de altă parte, atunci când vorbim de evaluare în timpul nopții, la Compartimentul de somn trebuie să am personal dedicat. Acest lucru nu este posibil. Din nou avem o problemă cu reforma personalului în sistemul de sănătate.
În 2010, chiar dacă se făcea somnologia în România la nivel de pionierat, legislația nu prevedea acest tip de asistență specială. Și atunci, practic, noi am avea nevoie de persoane, asistenți medicali, tehnicieni, care să vină să lucreze noaptea. Vorbim de cei din tura de noapte, dar care nu pot să aibă același număr de ore noaptea cum au și ziua, și aici avem iar un deficit de legislație. Am trimis numeroase adrese (n.r. – la Ministerul Sănătății), mi s-a spus că nu este posibil, e un șir de acte normative care trebuiesc modificate și cam atât a fost răspunsul. (…)
Legat de aparatură, sponsorizările în zona asta au venit într-un procent foarte mic. Există un interes personal al medicului să încerce să găsească soluții pentru a avea aparatură în spital, din lipsa aparatelor, chiar dacă suntem specialiști. Practic, un aparat, un poligraf poate fi utilizat pentru un pacient, cum este și normal și avem nevoie de două nopți pentru fiecare pacient ca programare. Or dacă eu lucrez cu un singur aparat, voi putea programa într-o săptămână doi, maximum trei pacienți.
În acest moment listele de așteptare la evaluarea de somn sunt extrem de lungi. Practic, am încercat să găsim un algoritm de programare care să nu creeze o dizarmonie, să ne punem pe o listă toți pacienții care sunt de programat pentru luna următoare, să facem toate programările într-o singură zi, ca să încercăm să fim cât mai corecți față de unul care are această nevoie. Este dificil, pentru că sunt persoane nemulțumite.
Sigur, Societatea Română de Pneumologie și domnul profesor Mihălțan încearcă să acopere acest deficit, pentru că ultima generație de medici care au obținut competența în somnologie a fost extrem de mare, au fost 70 de medici. Ei vor intra în următoarea perioadă în activitate, însă această situație este oarecum imposibil de acoperit atât timp cât nu vom avea investiții în aparatură”, a mai spus managerul Institutului ”Marius Nasta”.
Beatrice Mahler a evidențiat faptul că diagnosticul pus în ce privește afecțiunile în timpul somnului a salvat vieți sau a dus la o calitate mai bună a vieții multora dintre pacienți.
Cu siguranță, da. Și dacă nu se salvează viața, cu siguranță câștigăm foarte mulți ani în viața unui om, dacă persoana respectivă își face terapia. Nu vorbim doar de pacienți tineri, vorbim de pacienți vârstnici, vorbim de pacienți cu boli asociate care ajung nu doar să aibă calitatea vieții bună, dar să nu mai trăiască și cu un accident vascular sechelar, să nu mai trăiască și cu infarct, să nu mai fie prezenți în casă doar fizic, ci să fie activi. Calitatea vieții la aceste persoane se schimbă semnificativ.
Dacă primele trei luni sunt o luptă pentru fiecare persoană, o luptă cu acceptarea tipului de ventilație, o luptă cu greutatea cu care ei tolerează practic o mașinărie care impune un anumit ritm respirator, după această perioadă, aparatul devine cel mai bun prieten. Și am să-mi permit să citez aici un pacient care a venit să-mi spună, întrebându-l la mai multe controale cum se simte: «A devenit mai apropiat decât soția mea!»”, a încheiat dr. Beatrice Mahler.
CITEȘTE ȘI: