Cum să fii un părinte bun, de Urania Cremene. „Manualul” pentru oameni mari: ce nu trebuie să îi spui niciodată copilului tău

Urania Cremene este de 14 ani trainer certificat și face cursuri de leadership pentru managerii din marile companii din România. De-a lungul timpului, a ținut sesiuni de pregătire pentru peste 4.000 de oameni care se încadrează, după tiparele sociale, în categoria oamenilor de succes și a văzut că abilitatea de a fi un bun conducător se bazează, în fapt, pe o mână de însușiri, precum capacitatea de comunicare și relaționare, știința de a lua decizii și a rezolva probleme, darul de a-ți gestiona emoțiile. „Am avut șansa, în anumite organizații, să lucrez pe parcursul mai multor ani. Erau proiecte gândite pe termen lung și am ajuns să văd oamenii de mai multe ori, evoluând în timp. Și am început să dezvolt niște frustrări: am realizat că oamenii care sunt lideri sau sunt buni manageri la locul lor și ceilalți îi urmează au un set de abilități și de calități care sunt greu de dezvoltat la vârsta adultă, în sala de curs. Cei care nu le au în ei, le învață, dar e doar ceva… corect: nu ai ce să le reproșezi, însă nu sclipește nimic. Și oamenii simt asta, e o lipsă de autenticitate acolo pe care ceilalți o conștientizează și nu-i urmează”, povestește Urania Cremene. A început cerceteze când și unde se dezvoltă de fapt aceste abilități și a ajuns la concluzia că totul pornește de la primii de viață.

Când nu ai încredere în tine, nu poți depăși mediocritatea

Atunci se pun, de fapt, bazele tuturor calităților care fac parte din construcția unui om care se simte în lume ca peștele în apă. „Un om de succes nu are nimic de-a face cu poziția pe care o ocupă. Am întâlnit oameni care sunt fericiți cu ceea ce fac și alții care sunt zilnic frustrați de jobul lor. Și-au dorit foarte mult să ajungă undeva, au ajuns, au depus eforturi extraordinare, dar ei nu sunt fericiți cu ei înșiși. Și asta e foarte trist. Din punctul meu de vedere, un om de succes este acela care ajunge în locul în care și-a dorit să ajungă, face cu mare pasiune ceea ce face și trăiește pe lângă. Inclusiv în viața lui personală, s-a înconjurat de oameni care îi oferă iubire, e valorizat și se simte bine în pielea lui, indiferent cum arată pielea lui”, continuă Urania Cremene.

A decis atunci să se înceapă să se ocupe de parenting și să îi învețe pe cei care au copii să îi crească pentru a deveni oameni echilibrați, capabili să ia decizii, să își găsească locul în lume, să se înconjoare doar de cei care pot să le facă viața frumoasă. Pe scurt, să crească oameni capabili să fie fericiți. „Dacă există un ingredient la toți oamenii satisfăcuți cu viața lor, acesta este stima de sine, încrederea în propria persoană. Dacă nu ai încredere în propria persoană, nu ai cum să depășești mediocritatea în niciun domeniu, de la a fi manichiuristă, până la a fi medic neurochirurg”, continuă Urania Cremene, al cărei curs pentru părinți – bazat pe metodologia americană „Parent”s Toolshop”, pe care are licență exclusivă în Romania din 2010, pornește de la conceptul de stimă de sine.
.
Dacă o să ne învățăm copiii să stea bine pe picioarele lor, nu or să fie clătinați prea ușor

În opinia ei, stima de sine este greu de sădit într-un copil de către un părinte care se bazează foarte mult pe imagine. „Oamenii nu mai realizează pentru cine iau deciziile, se căsătoresc cu alți oameni pentru imagine. Își cumpără mașini pentru imagine, se îmbracă pentru imagine, își fac vacanțe pentru imagine. Trăiesc pentru felul în care sunt văzuți din afară și asta e foarte trist, pentru că nu poți trăi mereu pentru alții. Trebuie să îi clădim pe ei, așa cum sunt în realitate, să facă ce doresc și să-și dezvolte potențialul maxim, acolo unde sunt buni. În felul acesta, pot să stea în picioare, chiar dacă ceilalți din jurul lor par a nu-i accepta. Dacă noi o să ne învățăm copiii să stea bine pe picioarele lor, nu or să fie clătinați prea ușor”, crede trainerul.

De ce nu e bună lauda și cu ce poate fi ea înlocuită

Urania Cremene e de părere că este greșit să ne lăudăm copilul la fiecare pas, să îi spunem Bravo, la fiecare poezie, la fiecare castel construit, la fiecare desen. Este mai bine, desigur, să îl lauzi decât să îi spui că nu este în stare să facă un lucru. Însă există un mare „dar” la mijloc. „Lauda asta continuă, dă dependență de laudă, Dacă eu îi spun copilului meu cum este el, va avea mereu nevoie de mine, oglindă, să îi spun cum este. Dacă nu primește confirmarea mea ca părinte, nu o să așeze în el starea de satisfație pentru ce a făcut. În loc să îl lauzi pentru desen poți să-i spui că e interesant, frumos chiar, apoi să îl întrebi: Dar ție îți place? Dar cum te-ai simțit desenând? Cum te-ai gândit tu să faci copacul ăsta? În momentul acela, copilul începe să vorbească despre experiența lui. Făcând asta des, el așază în el starea de bine. Și făcând asta mereu, nu va mai avea nevoie de mine să-i spun Bravo. El va ști că e bine, pentru că își va fi răspuns la întrebări”, susține Urania Cremene.

Fără comparații!

O altă greșeală pe care o fac părinții fără să știe este să își compare copilul cu ceilalți: „Ia uite la George, e mai mic și a mâncat tot”, „Toți copiii stau cuminți, numai tu nu”, „Ai luat Foarte Bine, dar ceilalți copii cât au luat?”, sunt replici aparent inofensive care au însă efecte dramatice asupra celor mici, a văzut Urania Cremene, ea însăși mamă a unui băiețel: „Ce se întâmplă este că eu îmi învăț copiii să se compare mereu cu ceilalți și asta se întâmplă și la vârsta adultă. Ăsta este motivul pentru care majoritatea adulților nu au încredere în ei înșiși. Pentru că, ghici ce? Nu am buzele Angelinei Jolie, nu am banii ăluia, nu am job-ul celuilalt… Nu am cum să le am pe toate și trăiesc într-o continuă frustrare de a nu fi suficient”.

Ce nu trebuie să îi spui niciodată copilului tău

În parcurile din București, Urania Cremene a auzit deseori părinți spunându-le copiilor neastâmpărați: „Nu te mai iubesc”, „Nu mai ești copilul meu”, „Dacă nu vii acum, te las în parc”. Astfel de expresii le dau celor mici impresia că sunt iubiți doar în anumite condiții, că, dacă nu se comportă bine sunt oricând de părăsit oriunde în stradă. În opinia ei, „Să-ți fie rușine” nu are, la rându-i, ce căuta în vocabularul unui părinte: „Nu despre rușine vorbim, vorbim, de fapt, despre un comportament care este corect sau incorect și de felul în care i-ar putea deranja comportamentul tău pe ceilalți”, explică trainerul.

Un exces de „nu e voie” are exact efectul contrar asupra copiilor. „Imaginează-ți că tu te trezești dimineața, la vârsta ta, și auzi: nu e voie să te dai jos din pat, nu e voie să alergi, nu e voie să aia, nu e voie să aia, nu țipa, nu pune mâna, nu băga în gură. Te crizezi la un moment dat și de aceea majoritatea copiilor sunt foarte stresați, au crize: pentru că nu au voie să facă lucruri, pentru că li se spune atât de mult nu, încât ei spun ba da și se opun”, spune Urania Cremene, care crede că nu ar trebui să fie folosit doar în situații de urgență. „Când îi spun nu, copilul ar trebui să se chiar oprească din ceea ce face. Dacă îi spun nu de 10 ori pe zi, el nu mai reacționează. Putem reformula ceea ce spunem: în loc de ” nu te urca pe masă”, îi poți spune: pe masă se pune doar mâncarea, oamenii stau pe scaun. Ești cumva mâncare?”

Sistemul de învățământ, gândit pentru a crea mediocritate

Primii patru ani de școală sunt cruciali pentru felul în care înțelege copilul educația, temele, responsabilitățile, iar părinții ar trebui să aibă mare grijă la felul în care aleg învățătoarea. „Un pariu greu este să lupte împotriva sistemului, care, din punctul meu de vedere, e gândit pentru a crea mediocritate, nu performanță, și mă refer la regula prin care se intră la liceu pe baza mediei notelor din clasele V-VIII. Asta ar trebui să însemne că noi, oamenii, suntem buni la orice, și la desen, și la geografie, și la muzică. Ori asta este imposibil, în momentul în care ceri de la un copil să fie bun la orice, el nu va fi bun la nimic”, spune ea. Cel mai bine este ca părintele să găsească, împreună cu cel mic, dar și cu profesorii, materiile la care acesta este cel mai bun, iar la celelalte obiecte e studiu să nu se aștepte la performanță.

„În acest fel, am motivat copilul pe exact ce îi place, am eliberat presiunea performanței la celelalte materii. Evident că mă interesează să ajungă din punctul de vedere al cunoștințelor cât mai sus, dar asta se poate face și prin joacă și prin discuții. Tot ce înseamnă lecții și tot ce înseamnă școală ar trebui să însemne o doză de distracție, care din păcate lipsește”, continuă trainerul. Extrem de important este ca părintele să fie el însuși un model pentru copilul său în ceea ce privește dezvoltarea. „Ar fi bine să mă vadă citind, să mă vadă că merg la cursuri, să mă vadă cum caut o infomație într-un atlas, pe internet, la cursuri. Chiar înainte să meargă la școală, copilul ar trebui să primească valoarea a ceea ce înseamnă a învăța și să-mi păstrez obiceiul ăsta ca părinte, să-mi duc copilul sâmbăta într-o librărie, să deschidem o carte împreună”, spune Urania Cremene.

Copiii de acum trăiesc „în borcane”

Important pentru evoluția celui mic este și să învețe ce înseamnă responsabilitatea, să învețe că și el are partea lui de lucruri de făcut într-o casă. „Copiii trăiesc în borcane. Din casă în mașină, din mașină în grădiniță, din grădiniță casă sau la supermarket. Nu mai există contactul cu viața reală. Copilul nu mai are responsabilități, pentru că în lipsa lui se face totul: în lipsa lui se gătește, în lipsa lui se face curat, în lipsa lui se duce mama la bancă, în lipsa lui se întâmplă tot. Și acasă e tratat ca un prinț, copilul nu-și face curat în cameră, copilul nu-și face patul, copilul nu-și pregătește de mâncare. El nu spală o farfurie, el nu spală wc-ul după el, nu schimbă hârtia după ce a folosit ultima bucată. Și, din păcate, responsabilitate pe care noi vrem să o demonstreze în cazul temelor așa se învață. În cum ai tu grijă de tine și de lucrurile tale. Trebuie, încet, încet, să îl responsabilizezi și să îi dai drumul”, arată ea. Paradoxal, însă, părinții de astăzi le oferă însă copiilor o mare independență în ceea ce privește școala sau viața socială: „Și mesajul pe care îl transmit este contradictoriu: le poți face pe toate, dar eu nu am încredere în tine să te las să faci un lucru simplu în casă”, a observat trainerul.

Cum să crești odată cu copilul tău

Ca să îți poți învăța copilul niște convingeri sănătoase, trebuie mai întâi să le sădești în tine. Nu îl poți, bunăoară, învăța să își gestioneze emoțiile și să treacă cu bine peste eșecuri, dacă îi spui „E groaznic că n-ai reușit!”, atrage ea atenția: „Ca să reușeși cu copilul tău, trebuie, în primul rând, să lucrezi cu tine. Vestea bună e că ei ne învață să facem exact asta. Eu încerc să mă gândesc cum vede fiul meu lucrurile pentru prima oară, cum vede el o vacă în realitate pentru prima oară. Și dacă te pui în poziția, asta înveți încontinuu. Îți dai seama că propriile convingeri, sădite de alții sau de către propria ta experiență ca adult, nu sunt de fapt bătute în cuie și pot fi rescrise destul de ușor dacă faci un efort”.