Cum se vinde tradiția la supermarket. „Publicitatea ne minte cât vrem noi să fim mințiți”

Hai să vorbim despre mecanismul publicității. Florin Dumitrescu lucrează din 1990 în publicitate. De atunci a trecut prin mai multe „ape”. De la bani gârlă la gâtuirile de bugete dela criză, de la nervi cu micii întreprinzători indeciși la expații care dădeau lecții, predând consumerismul. E, concluzia este că micul întreprinzător e mai autentic. Ah, și încă una din istoria asta zbuciumată, cu cât zici că nu pui botul la publicitate, cu atât ești mai vulnerabil. Publicitarul îți vede limitele și dă cu bomba.   

Voi ce credeți? Este vreo bunică împletitoare de mititei, sau vreo bunicuță care stoarce semințe de ulei, sau vreun bunic înțelept care taie perfect cartofii țărănești? E, wrong! Mcmititeii? Brânzica? Pegasul? Romul? Uleiul? Gostatul? Ce sunt toate acestea? Niște creații publicitare. Adică, o speculație a verigii lipsă, a prejudecățiilor noastre. Așa se naște supermarketizarea tradițiilor.

Omul este sensibil, râde cu lingurica auzind că i se respectă cârnatul național. Este flatat, poate. Cel mai important, spune Florin Dumitrescu, este că aceste produse vizează mai mult decât obișnuitul consumator. Mecanismul acesta al tradiției intrate în malaxor este al găsirii de noi consumatori, de noi zone libere de conștiință unde brandul să facă pui.

A, și uite o idee și mai tare. S-a dat drumul în publicitate la nostalgie. Suntem nostalgici după comunism. Cum?

De fapt, Florin Dumitrescu o spune, avem o idealizare a comunismului pe două prejudecăți. Dom`le, tot ce avem, avem de pe urma lui Ceaușescu și, una însoțitoare, capitaliștii nu au mușchi, ce ne-au arătat ei? Și așa conștiința noastră ce zice? Mamă, ce salam era pe vremea aia… Ori, salamul de pe vremea aia era din zgârciuri, din cozi de șoricel. Dar cine să știe toată rețeta, că unii sunt nostalgici, alții, tinerii nu știu cum era pe vremea comunismului. Tinerii se ocupă cu hipsteritul. Ce zice asta? Zice despre degustarea trecutului. Cerc vicios.

Cam asta ne spune Florin Dumitrescu. Adică, tradiția în publicitate vine pe un gol de conștiință. Dacă golul nu se hrănește cu informații, publicitatea îl ocupă cu senzații, mitologii, cu voluptate.