CUM VEDE BĂRBATUL LA 70 DE ANI FEMEIA. Emil Brumaru, poet: „Un altar al amorului și al sincerității la care mă închin nevolnic, e un ultim dar al lui Dumnezeu”

Poetul Emil Brumaru consideră că cea mai mare greșeală pe care un bărbat o poate face față de o femeie este „intoleranța și stupiditatea reproșurilor inutile”.  Asta pentru că femeile „îndumnezeisc viața obtuză” a bărbaților.

„Femeile îndumnezeisc viața noastră obtuză, precară, mizerabilă în fond, ne dau orizonturi nesfârșite de cunoaștere senzorială și un avânt nemaipomenit, absolut necesar oricărui artist autentic”, a spus Emil Brumaru.

Dacă e să comparăm modul în care iubesc femeile și bărbații, poetul Emil Brumaru susține că femeile iubesc de fapt mai profund decât bărbații, cu orice fibră a lor. „Femeile sunt însăși IUBIREA, însăși POEZIA! Divinizez părul lor cârlionțat cu care ne înfășoară sufletul, nesăbuința lor în a se arunca cu capu-n jos în sentimentele cele mai adânci și subtile…”, arată Emil Brumaru în interviul acordat Gândul.

ACTUALITATE US Army și-a DOBORÂT propriul avion, deasupra Mării Roșii. „Un caz aparent de foc aliat”

14:15

VIDEO CIFRE IREALE! Peste două tone de DROGURI confiscate, DISTRUSE de Poliția Română. Cum se efectuează OPERAȚIUNEA de „nimicire” a stupefiantelor

14:11

CITIȚI MAI JOS INTERVIUL INTEGRAL CU EMIL BRUMARU:

Domnule Emil Brumaru, ce este femeia?

O mireasmă echivocă, și paradisiacă și infernală, ce-ți umple sufletul și casa, și-n vis și pe covoare, și ondulând, lipită de uși sau de chiuvetă,  dar mai ales într-un pat spațios cât cerul… O întrupare babană a divinității lascive, printre borcanele de bulion și farfuriile cu maioneză sau creme de zahăr ars, îmbiindu-te să-i guști tainele-i insațiabile cu pofta ta învinsă de generozitatea ei carnală, de inteligența ei emoțional-bestială…

Cum vedeați dumneavoastră  femeia la 20, la 30 de ani și cum o vedeți acum?

Femeia la 20 de ani ai mei era, fie o mătușă, soție de ofițer, versată și isteață în ale deliciilor „murdare”, fie o colegă de-a mamei, la vreo 40 de ani, divorțată, bunoacă, „meseriașă”, expertă în opturi cu dublă frână, îndrumându-mă voioasă în brutalitățile fine și sufocante ale „șurubului”…

Femeia de la 30 de ani era o elevă repetentă.

Femeia de acum, cea reală, e asemănătoare cumva mamei mele… Dragostea ei este voluptoasă, plină de subtilități și surprize savante, inventate de erotismu-i pătimaș la anii ei mândri, are părul castaniu și buclat natural, căzându-i pe un spate de nimfă biruitoare, citește Baudelaire și Apollinaire până la delir, gustă cu plăcere, ba chiar cu obstinație, obsesiile lui Sade, adoră bijuteriile, machiajul, o încântă bolțile clădirilor vechi, parfumurile de mosc, iasomie și tutun, rujurile pasionale, vinurile inaccesibile, prăjiturile însiropate, fructele exotice, tăvile de argint și vesela de porțelan, pictată cu patos de artiștii celebri – îndrăgostiți lulea de gura ei avidă -, cerceii vintage (cu sutele!), rochiile aristocrate, dar poartă și colanți ce-i destăinuiesc fesele uluitoare, „cu prispă”, cum se zice la țară, de stă paharul cu apă pe ele, plin ochi, fără să se verse o picătură măcar, sânii ei sunt răstiți, elastici,  disprețuind vulgul, face o gropiță abisală într-un obraz proaspăt de copilă obraznică și mofturoasă, studiază tenace, are lecturi neașteptate, curioase, dezvăluind o minte ageră, sclipitoare, împănată savuros cu expresii picante, ce mai tura-vura, e femeia cea mai frumoasă, mai ispititoare, mai inteligentă, din viața mea, iată! la 76 de ani. Un altar al amorului și al sincerității la care mă închin nevolnic, e un ultim dar al lui Dumnezeu, un Prunc Divin ce-mi gângurește numele în inimă.

Ce ați căutat mereu la o femeie?

Frumusețea armonioasă, statuară, patriciană, sinceritatea debordantă, inteligența fină, extrem de feminină, simțul infinit al sublimului, luxul fastuos al simțurilor devastate de o luxură, aș spune, genială-n tandrețea amestecată cu cruzimea unei fiare ce-ți sfâșie viață, ți-o mănîncă ca pe o pradă sângerândă…

Ce nu ați înțeles niciodată la o femeie?

Minciuna ei funciară, deși o prinde bine, e aproape ca o podoabă fascinantă…

Care este cea mai mare greșeală pe care un bărbat poate să o facă în relația cu o femeie?

Intoleranța, stupiditatea reproșurilor inutile. Un bărbat care iubește iartă orice greșeală, chiar și faptul de a fi „înșelat”, ba chiar ar trebui să se bucure de asta, să-i admită orice capriț sexual, femeia fiind prin firea ei nesățioasă, „femeia fântână” mai ales, dornică,  în adâncurile ei, pe domeniile sale regale, de orgii sacre, de sărbători ale cărnii înfățișate-n rotunjimi celeste…

Care este cea mai mare greșeală pe care o femeie poate să o facă în relația cu un bărbat?

Să-l mintă, să-i ascundă bucuriile ei secrete, fantasmate sau reale…

Există femeia ideală? Cum arată?

Da, e cea care-mi sfințește viața mea de-acum… neținând cont de prejudecățile celorlalți… pe șleau spus: i se rupe-n paișpe de bâzâiala gloatei! Am descris-o cum arată; de fiecare dată când o văd mi se pare că e prima oară, mă uimește, mă amețește, mă domină, mă surprinde că există, că e mai înaltă ca mine ( asta și doream; când se întinde-n pat, cu picioarele ei formidabil de lungi, dărâmă toate vrafurile de cărți cu o nonșalanță de Zeiță! – ce mai contează atunci movilele de Eminescu, Shakespeare, Dostoievski, Divina Comedie, Balzac sau Villon, Esenin, Rilke, Ribaud sau Verlaine, Apollinaire… adio, Cehov, adio, Anna Karenina…; iar pe stradă e atât de majestuoasă în trufia ei gingașă, în mersul ei imperial, numai eu cunoscându-i intimul inel de logodnă valpurgică, încât toți se holbează – le ies ochii ca la melci! – la miracolul ce apare în miezul copt al zilei pe străduțele provinciale ale urbei noastre împuțite: „În împuțitul orășel / În care viața e-un purcel…” – uite că mă și autocitez-  că e atotbiruitoare‼!

Sunt femei pe care le-ați luat ca model?

Modelul este mama mea, extrem de curtată, cu pensionul făcut la Bălți, născută pe malul stâng al Nistrului, în Basarabia. Ea îmi citea fragmente din Creangă deseori, umbla doar într-un combinezon roz și scurt prin casă, povestea cu haz cum i-au căzut chiloții -se rupsese elasticul – în fața Palatului Culturii, îmi procura cărți, printre care și Istoria mare a lui Călinescu, nu era deloc de acord cu fetele cu care mă împrieteneam și-mi băga, pe nesimțite, colege de ale ei,  cam de 40 de ani… ce mă răsfățau și mă învățau „chichițe” doar de ele știute și practicate-n spume… „cu crăci”…

Cum vi se pare că e reprezentată astăzi femeia în societate? E ea egala bărbatului?

Cred că e superioară bărbatului, mai ales prin inteligența ei specific femeiască, luminoasă, mult mai nuanțată ca a noastră, mai duioasă, mai creatoare de curcubeie de fantezie în iubire…

Femeile iubesc mai profund, cu orice fibră a lor, femeile sunt însăși IUBIREA, însăși POEZIA! Divinizez părul lor cârlionțat cu care ne înfășoară sufletul, nesăbuința lor în a se arunca cu capu-n jos în sentimentele cele mai adânci și subtile… devotamentul lor ce nu cunoaște margini… pofta lor de dragoste… neostoita lor foame de mângâieri… Îmbinarea lor ciudată de maturitate și copilărie… Femeile îndumnezeisc viața noastră obtuză, precară, mizerabilă în fond, ne dau orizonturi nesfârșite de cunoaștere senzorială și un avânt nemaipomenit, absolut necesar oricărui artist autentic. Ar fi sinistră o lume lipsită de femei! Ea, femeia, e TOTUL. Noi, bărbații, suntem doar partea din acest TOT.

Ce sfat i-ați da unui tânăr de 20 de ani, în privința relațiilor cu femeile?

Să fie învățăcel ascultător și silitor, mai ales silitor, la Școala Femeilor!

Care e versul care în accepția dumneavostra reprezintă femeia?

E finalul din „Faust”-ul lui Goethe, în traducerea lui Doinaș:

„Etern-Femininul

Ne trage în sus.”

Credit foto: hobbitul.ro

Cine este Emil Brumaru

Emil Brumaru s-a născut la 25 decembrie 1938, în Basarabia, neoficial. În acte, s-a născut la 1 ianuarie 1939, dată declarată de părinții lui ca să nu fie luat în armată cu un an mai târziu. Este un scriitor și poet contemporan român. De profesie medic, Emil Brumaru s-a apucat să scrie serios la 24 de ani, la Dolhasca, acolo unde primise repartiție. A mai scris volumele: Detectivul Arthur (1970), Julien Ospitalierul (1974), Cintece naive (1976), Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul indragostit (1980), Ruina unui samovar (1983, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor), Dintr-o scorbura de morcov (1998), Poeme alese. 1959-1998 (2003), Fluturii din pandispan (2003), Poezii (carte la borcan, 2003), Opera poetica (3 vol., 2005), Submarinul erotic (2005), Infernala comedie (2005), Cintece de adolescent (2007), Povesti erotice romanesti (volum colectiv, 2007), Ne logodim cu un inel de iarba (2008), Versuri (2010), Povestea boiernasului de tara si a fecioarei… (editia a I-a adaugita, 2012), Intelectuali la cratita (volum colectiv, 2012), Rezervatia de ingeri (2013), Sfisiat de umbra unui inger (2013) si 111 cele mai frumoase poezii (2014). În 2001, este laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”  pentru Opera Omnia.  În 2013 a primit Premiul Președintelui UNITER.